Să mai vorbim (şi) despre… modestie!

Să vorbeşti de modestie în lumea şi-n societatea în care trăim, este întrucâtva cum ai vorbi de funie în… casa spânzuratului! Păi ce, d-le – par a zice unii – mai există astăzi modestie?! Conceptul e de modă veche, e perimat. Ce-ţi veni?!
La aceste succinte şi presupuse întrebări, răspund, pur şi simplu, plecând de la tot ce întâlneşti astăzi în realitatea contemporană de la noi, de aici, din România, ca de altfel, probabil, şi-n alte ţări din lume. O lume zbuciumată şi contradictorie, nesigură şi plină de infatuaţi, lăudăroşi şi orgolioşi, lipsiţi de modestie!

Dar, în fond, ce este modestia? Definiţiile conceptului sunt multe, ştiute şi neştiute. Iată doar câteva, întâmplător alese.

– “Modestia, este singura strălucire pe care ne este îngăduit să o adăugăm gloriei” (Gilbert Keith Chesterton);
– “Falsa modestie este un lucru mult mai nesuferit decât orice lăudăroşenie” (acelaşi autor);
– “Când cântăreşti la o balanţă, care e mai greu coboară, iar cel mai uşor se ridică. Tot aşa, un om care are înţelepciune şi talent, este modest şi tăcut, pe când un om fudul totdeauna sare în sus de vanitate” – asta-i MODESTIA, în concepţia lui Ramakrishna.
– “Eu consider modestia, o virtute. O invocă, în genere, indivizii cu însuşiri mediocre pentru a lăsa impresia că mediocritatra lor ţine loc de modestie, nu lipsa lor de calităţi” (Octavian Paler);

Foto: José Mujica, (fost) președinte al Uruguayului.

În diversitatea lor, definiţiile modestiei (foarte multe la număr) fie că sunt mai pe scurt, deci, concise, fie că-s chiar contradictorii, opuse.
– “Exişti fără modestie, dar nu exişti fără orgoliu” (Jules Renard);
– “Dacă ai făcut-o, nu te laudă cu ea” (Wat Wnitman);
– “Era atât de modest, încât punea pe alţii să-l laude” (Valeriu Botulescu);

Acum, o mică digresiune. Fără nici-o insinuare, nu vi se pare că ultimile două definiţii ar fi valabile şi pentru unii din aleşii noştri?! Cred (sper) că nu mă înşel! Ce spuneţi?

Revenind la subiect, iată şi alte păreri (definiţii) despre MODESTIE. Opuse, în felul lor, celorlalte.
– “Modestia-i calitatea celor care nu au calităţi” (Napoleon Bonaparte);
– “Modestia, este pentru proşti” (Nicolae Iorga);

Altele par însă mai tranşante, mai aproape de adevăr…
– “Nimic nu înalţă mai mult în lume, decât măsura şi modestia” (Epicteus);
– “Toţi oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modeşti” (Tudor Arghezi);
– “Modestia? Fundaţia solidă a tuturor virtuţilor” (Confucius);
– “Modestia le şade bine oamenilor mari. Ceea ce e greu să o vedem” (Jules Renard);

Aceasta din urmă pare a fi valabilă, mai ales, la noi! La noi, peste tot în România unde pentru foarte mulţi concetăţeni, dar în special, înavuţiţii, foştii şi actualii conducători (indiferent de nivel şi durată), conceptul de MODESTIE le este străin! Nu-l cunosc şi nici nu vor să-l cunoască. Nici teoretic şi nici în practică. Exemple? Cu duiumul. Din păcate, nu neapărat (sau numai) le întâlneşti în sferele sus puse, ci pretutindeni, în mai toate domeniile vieţii de zi cu zi.

Pe lângă alte “virtuţi”, acum e la modă îngâmfarea şi lauda, tendinţa vădită de a ajunge tot mai sus. Pe orice cale. De a fi, cât mai repede… “cineva”!? Modestia, cum am mai spus, a fost cândva! Nu se mai poartă…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)