Minuni dumnezeieşti

autostrada Minuni dumnezeieşti


De multă vreme noi, românii, ne tot plângem (și pe bună dreptate) ba de una, ba de alta, nemulțumiți de faptul că cei ce ne conduc ne tot spun și promit mereu că, gata, în România va fi numai… fericirea! Dar, cum bine se știe, că-ntre vorbe (goale) și fapte distanța-i tare mare! Ca de la pământ la Cer, acolo unde, după câte veți afla, sunt si nemulțumiri. Nu tocmai ca la noi, dar sunt.

Așa că, într-o bună zi…

Dumnezeu s-a săturat că lumea tot trecea din Rai în Iad (n.n. – populat îndeosebi de-ai noștri ) și invers.
A hotarât deci, să facă un gard între Rai și Iad. A chemat pe organizatorul de licitatii, pe Sfântul Petru, și i-a cerut să-i găsească pe cei mai buni constructori.
Sf. Petru, după îndelungi licitații electronice (n.n. dar fără… studii de fezabilitate!), a adus în fața Domnului 3 constructori:
un francez, un american și un român (n.n. asta era interimar, ca mulți alții acum!).
Dumnezeu îi ia la întrebari:
- Francezule, cu cât îmi faci gardul?
Francezul răspunde:
- Cu 5000 de euro. Folosesc tehnologie franceză de ultimă generație, muncitori chinezi toți unu și unu.
- Americanule, cu cât îmi faci gardul?
Americanul răspunde:
- Cu 10000 de euro, dar folosesc tehnologie de ultra-nouă generație, stâlpi cu senzori de mișcare, conexiuni wireless, camere de filmat prin satelit cu servere pe internet etc.
- Românule, cu cât îmi faci gardul?
Românul (n.n. înscăunat de PSD) răspunde:
- Păi, cu 15000 de euro.
- Da ce faci de banii asția ? întreaba Domnul.
- Păi (apropiindu-se de urechea Domnului), șopti: îti dau Ție 5000 de euro că mi-ai dat licitația,
5000 de euro îi țin eu că am câstigat licitația, iar restul de 5000 îi dăm francezului să facă gardul.

Morală:
Cam așa se realizează cele mai multe investiții în România, printre care și construirea de autostrăzi.

Ați auzit vreodată de gard între Rai și Iad ?!
- Nu…
- Nici eu de autostrăzi în România! Doar in planuri sau abandonate. Dacă eventual dvs ați auzit sau poate le- ați și vazut terminate (sau măcar începute) va rog să mă anunțați. Ar fi cu adevărat, o minune dumnezeiască!…



Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Umor, Vocea poporului ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Minuni dumnezeieşti”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 22 februarie 2019, 15:57   [#1]

    Deși e destul de vechi, e fain bancul. Până la urmă, dacă e să o spunem pe-a dreaptă, nu e un banc ci e realitatea românească.

    Dumnezeu și-a pierdut mandatul. A fost înlocuit (în mod absolut democratic, desigur) de Dragnea. Apostolii au fost schimbați și ei. Nu mai e nevoie de 12 când sunt de-ajuns doar 4: Dăncilă, Daea, Toader și Teodorovici…

    Că în spatele lor se aliniază o armată de slugi, e altă discuție.

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »