Mea culpa…
Sunt vinovat, adică…
Regret nespus că părerile mele l-au supărat pe Marc. În „tămâiere mea reciprocă” cu Dan, generoasa gazdă ce a permis cititorilor să comenteze vrute și nevrute în propria lui „casă” (iaca na, încă o „tămâiere”!), am crezut că dialogul civilizat e piatra de temelie a unei societăți ce tinde spre normalitate.
Nu-mi găsesc cuvintele prin care să exprim exact regretul meu profund față de supărarea domnului Ciubotaru (ne-am „tutuit” în comentarii o bună bucată de vreme, deși diferența de vârstă impunea formulele de politețe). În fine, îmi cer scuze că v-am supărat, domnule Ciubotaru! Sper să mi le acordați…
(Fac o paranteză: viața curge de când e lumea ca râurile, doar în aval. Știm cu toții că trăirea fiecăruia dintre noi are un capăt. Tot ce contează (cred eu) e „curgerea” noastră prin viață. Dacă lăsăm pe maluri doar mizerie și gunoaie, atunci am „curs” în zadar.)
Nea Marcel (uite că iar mă ocolește bunul simț) se scuză că tastatura calculatorului său nu are facilitatea „diacriticilor” (cunoscătorii limbii române le spun diacritice, da’ nu-i mare deosebire între i și e: amândouă sunt vocale). Pe orice calculator din lumea prezentului se poate „instala” cu câteva clickuri de „mouse” tastatura românească (Control Panel e locul în care găsiți setările).
Și, ca să nu devin plictisitor, închei comentariul: mea culpa, domnule Marc Ciubotaru (un exemplu în care se poate pune virgula și după „și”).
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
4 comentarii la “Mea culpa…”
Trebuie să recunosc că uneori am carențe la capitolul “diplomație” și cam scot pe gură (ori din tastatură) cam ce-am și-n minte. Orișicum ar fi, intenția mea nu era nici pe departe aceea de a-l supăra în vreun fel pe d-nul Marc, eu doar am explicat câteva dintre motivele pentru care articolele trimise de dumnealui prin funcția “Guest Post” nu erau publicate imediat și de ce apăreau pe blog cu întârziere.
Nici eu nu sunt un as al diplomației. Spun (scriu, de obicei) ce-mi trece prin scăfârlie, mai ales atunci când pun de vreo două-trei beri. De regulă-s mai multe: de la patru în sus. Da’ asta nu înseamnă că n-am voie să-mi dau cu părerea!
Și, în niciun caz, nu e motiv de supărare dacă ceilalți nu sunt de acord cu lipsa mea de diplomație…
Am devenit prea gălăgios și îmi dau seama că e cazul să-mi pun fermoar la gură. Adică să-mi beau berea în tăcere… Mă conformez: noapte bună!
Abia ce-am sosit de pe drumuri… Dar, da, îți urez și eu noapte bună.