Limbaj necivilizat, obscen, trivial şi vulgar pe bloguri!

blog1 Limbaj necivilizat, obscen, trivial şi vulgar pe bloguri!

Într-unul din numeroasele articole publicate nu demult (http://dan-blog.ro/evrika.html) încercam, împreună cu ceilalți colegi de blog, să aflăm (pe cât posibil) de ce, de la un timp, mai nimeni nu publică sau comentează în nici-un fel cele scrise de noi?! Dar nu numai de noi, ci și de către alți blogheri, fie pe paginile lor sau ale altora?! Bineînțeles, asta doar în eventualitatea că articolele respective sunt citite sau măcar băgate-n seamă!
Pentru început am considerat, drept una din cauze, frica multor conaționali de a se implica în dezordinea si dezbinarea ce domină țara, dar și lehamitea nu odată dovedită și explicată. Realitatea existență ne-a confirmat într-un fel presupunerile. Totuși, cum spuneam, fără însă de a ne lămuri pe deplin. Drept urmare, dar și dintr-o firească curiozitate, încercăm acum, din nou, să le aflăm și pe celelalte cauze contribuitoare la absenteismul ce-și menține în continuare cota alarmant de ridicată. Așa că, de această dată presupunerile noastre, spun eu, se îndreaptă chiar spre… bloguri! Spre blogurile apărute în ultimii ani mai ceva ca ciupercile după ploaie!

În majoritatea lor (tot mai crescută!) se pun de regulă în discuție subiecte diverse, mai mult sau mai puțin interesante, pe alocuri se și mai comentează și se răspunde la puține în mod civilizat. Există însă și excepții. Și nu puține la număr. Din motive ușor de înțeles, nu le voi nominaliza. Dar voi spune și… presupune că una din cauzele lipsei de interes din partea cetățeanului de rând, este vulgaritatea! Limbajul suburban, mitocănesc, lipsit de cuvenitul respect civic-uman folosit nu numai pe paginile de blog dar și pe celelalte mijloace de mass media.

Astfel stând lucrurile aș avea acum, două întrebări:
1.) – Există oare o procedură legală prin care cei care folosesc un asemenea limbaj necivilizat și obscen, chiar și scârbos să fie pedepsiți?
2.) – S-a publicat ceva legal prin care cei care fac public un IP fără acordul posesorului, să fie pedepsiți? Din păcâte, nu cred!
Da, nu pot să cred de moment ce la tv s-a ajuns să se folosească acest limbaj, pentru a crește (chipurile) audiența, iar CNA-aul, ca și inexistent, se face că… plouă! Se spune și se susține în dese ori că oamenii “vulgari”, mai slobozi la gură, dar și la scris, sunt, de fapt, mai inteligenți. O fi, mai știi?! Deși, din câte se confirmă în practică, înjuratul poate deveni în timp, un obicei. Iar cei care aleg să utilizeze cuvintele obscene, o fac în anumite contexte și pentru diferite scopuri: efect lingvistic, prezentarea emoțiilor, amuzament sau pentru a fi nepoliticos în mod conștient!
Vulgaritate generalizată, știri senzaționale – “bombă” și foame morbidă de tabloid. Deși aceste practici, ca să nu le mai zic, obiceiuri, există totuși în presa oricărei țări democratice, la noi, în România, ele par scăpate de sub control.

Dar de unde vine și această aplecare către carnaval!? Nu credem că este numai impresia mea (a noastră) că nivelul media coboară, că produsele de calitate supraviețuiesc tot mai greu, că oamenii au o fascinație morbidă pentru scandal.

Deschid, din obișnuință, televizorul și nu am ce vedea pe mai nici unul dintre canalele românești de televiziune. Știrile (dacă mai pot fi numite așa?!) sunt pline de opinii plictisitoare date de “abonații casei”, comentarii prelungi iar informația: aproape zero! La divertisment… jalea-i și mai mare. Dacă m-aș lua după oferta televiziunilor, aș spune că suntem cu toții o nație cu populație de autobază, vulgari și lipsiți de bun-simt… Suntem ofertati mereu cu scene și așa zise informații care mai mult ne jignesc inteligența decât ne… informează sau distrează!

Mă întreb și ne întrebăm: de ce spațiul public, forumurile, blogurile sunt toate invadate de injurii? Aproape că nu poți să crezi… de unde atâta agresivitate și trivialitate? Ce efecte poate avea consumul de astfel de informație?!

Revenind la blog, caci despre asta am dorit și dorim să discutăm, mă simt dator să vă spun că și aici, adică pe diferite bloguri, inclusiv “Blogul lui Dan”, poți întâlni și regăsi uneori multe cuvinte deocheate sau chiar grosolane, vulgare. Mi-am permis să fac această mică și necesară explicație (și cred că bunii mei colegi nu se vor supăra) îndeosebi pentru cei dintre dvs, proximi cititori, care încă vă puneți mâna la gură de rușine atunci când citiți vreun cuvânt care lipsește dintr-un dicționar normal, sau am făcut un posibil dezacord sau omisiune. Nu mi-ar fi greu să-mi exprim gândurile într-un limbaj bogat în cuvinte vulgare. Dar în cazul meu, aș minți. Aș fi… altul! Prefer decenta, bunul simt, pudoarea și respectul reciproc. Nu pot să mă gândesc și nici să fac paradă gratuită pentru un așa zis limbaj… licențios, așa cum încearcă câteodată unii blogheri să-și afirme… cunoștințele, pentru că iarăși aș minți!

Dar deocamdată, prefer să pun totuși punct celor scise și dacă dl. Dan, administratorul blogului, va accepta, voi reveni asupra subiectului aflat în discuție. Poate că, tot împreună, vom afla sau presupune atunci și alte cauze ce contribuie la diminuarea audienței și-al interesului public față de îndrăgitele noastre bloguri.

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Internet ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

7 comentarii la “Limbaj necivilizat, obscen, trivial şi vulgar pe bloguri!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 ianuarie 2019, 18:12   [#1]

    Obscen, trivial, vulgar și necivilizat sunt de prea multe ori, Marc. Spune-mi, te rog, de câte ori ai auzit în tramvai cuvintele penis și copulație, sinonime cu pulă și futut? Nu mă feresc să le tastez pentru că aceste cuvinte fac parte din vocabularul popular.

    Niciun român nu spune (atunci când situația o impune) „du-te-n penisul meu”, ci o rostește neaoș. Ai auzit vreodată pe cineva să spună „ți-o copulez” pe maică-ta? Eu nu.

    Și-atunci de ce să evităm aceste cuvinte? Nu sunt adeptul celor ce stă toată ziua cu pula în gură, dar nu sunt nici partizanul pudibonzilor ce cred că rostirea acestui cuvânt atât de popular te descalifică.

    Mi-am dat cu părerea cândva pe acest subiect, chiar pe acest blog.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 ianuarie 2019, 19:41   [#2]

    Și mai află ceva, Marc. Uneori un „du-te-n pula mea” înseamnă mai mult decât ai putea crede.

  • Marc.
    ... a scris la 10 ianuarie 2019, 20:54   [#3]

    Dragul meu, fiecare gândește și spune cum crede și vrea. Eu mi-am spus părerea mea. Aceasta nu înseamnă ca-i dogma sau litera de lege! Doar si tu spuneai cândva ca orice om e liber sa-și exprime opinia, gândurile și intențiile sale. Așa și e! Deci hai, s-o lăsăm moarta!… Tot prieteni rămânem, nu?… O seara buna!

  • generatia-n blogi
    ... a scris la 1 februarie 2019, 23:52   [#4]

    Intr-adevar, stimate domn, de la ‘89 incoace are loc “manelizarea” continua a spatiului public, cu influenta asupra mediului social general, cauzand degradarea comportamentala, daca nu chiar morala a acestuia. In mare parte, acest lucru provine din dorinta noastra “de emancipare”, de a ne integra in “civilizatia occidentala”, cea despre care stiam, potrivit propagandei, ca e caracterizata prin “transparenta, libertate de exprimare si stat de drept”, astfel ca am inceput sa asimilam modelele de-a valma, si cu bune, si cu rele, asa cum le-am gasit, pe oriunde le-am gasit. Stiam deja din filme ca expresii gen “fuck you”, “blow me”, “mother fucker”, “ass hole”, “fuck off” fac parte din vorbirea curenta in “democratiile consolidate”, fiind utilizate chiar si intre membrii familiilor si probabil ne-am gandit ca ar fi o mare pierdere sa nu utilizam si noi acest bogat “fond poetic” cu mare forta de impact in exprimarea personalitatii individuale. Bunaoara, manifestatia din 10 august 2018 a avut drept slogan reprezentativ “M U I E PSD”, iar improscarea cu fecale si cu urina a fortelor opresoare a fost tot o figura de stil pentru a exprima dezgustul fata de regimul politic de la acea vreme, ori toate acestea au fost preluate din practica societatilor civilizate, fapt care probabil l-a determinat pe presedinte sa nu le critice, ci din contra, sa le incuviinteze, ba chiar sa le laude. Pana la urma urmei si fecalele, si urina se spala, iar invitatia la sex oral e-n mintile tuturor, asa ca parea nejustificat sa le limiteze protestatarilor forta de exprimare, prin criticarea, sau mai rau, prin interzicerea acestor atitudini. Sincer acum, ii dau dreptate domnului Francisc, ce valoare sa mai aiba injuratura de mama, enuntata dupa dictionarul medical si cui ar putea sa-i foloseasca fatarnicia celor care desi simt ca “si-ar baga-o-n ma-sa”, ei sa-i spuna adversarului ca “nu a primit educatia cuvenita de la mama lui”? Am pasit in era eficientei, alaturi de lumea civilizata unde pragmatismul a spulberat inutilitatea “etichetei comportamentale”, careia unii dintre noi inca ii mai spunem “moralitate”. Asta e!

  • generatia-n blogi
    ... a scris la 2 februarie 2019, 11:53   [#5]

    Domnule Marc, coborand “in subsol” am citit si comentariile domnului Francisc, care au si ele profunzimea lor, astfel ca acolo unde spune ca “…uneori un ‘du-te-n …. mea’ inseamna mai mult decat ai putea crede…” are dreptate, astfel ca cine primeste un astfel de indemn, trebuie sa fie atent la intonatie, pentru ca daca-i spus pe un ton tandru, atunci nu mai are sensul figurativ din injuratura, ci-i doar o invitatie politicoasa cum ar fi “hai sa bem o bere”, la care se impune o replica pe masura de genul, “da, cu placere”, sau “nu, imi pare foarte rau, dar nu am timp”. E-adevarat ca exista si formulari aluzive, insa de ce s-ar feri de exprimarea directa, atata vreme cat utilizeaza cuvinte din dictionar si nici nu-ncalca vreo lege, avand in vedere faptul ca in civilizatia moderna “ce-i legal, devine si moral”?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 3 februarie 2019, 23:25   [#6]

    Cuvintele astea mai „deocheate” nu le prea găsești în dicționare, deși poporul le folosește-n draci, generație-n blogi. Suferim de pudibonderie. Cică e rușine să zici că penisului tot natul îi spune pulă.

    Am ajuns să rebotezăm până și nume de localități de pe harta lumii. Eu nu pricep de ce cuvântul „penis” nu e considerat vulgar în timp ce atât de popularul „pulă” da.

    Știm, din fragedă pruncie, înțelesul cuvintelor puță și păsărică. De ce ar trebui să le spunem penis și vulvă când e natural să le numim așa cum le spune?

  • cititor de DEX online
    ... a scris la 5 februarie 2019, 1:15   [#7]

    “pulă sf [At: TDRG / Pl: pule / E: lat pulla] (Trv) 1 Penis. 2 (Înv) Nuia. 3 (Înv) Coadă. 4 (Iht; îc) pula ciobanului Pietrar (Aspro zingel). 5 (Îac) Pește care trăiește în bălți, pe fundul mlăștinos sau argilos, cu corp scund, turtit, mai mult gros decât înalt, lung de 12-18 centimetri, și care aduce pagube însemnate, hrănindu-se cu puii de pește (Gobius kessleri) Si: guvidie-de-baltă. 6 (Bot; îc) pula calului Burete pucios (Ithyphallus impudicus). 7 (Trv; îs) pulă bleagă Individ neînsemnat, fără personalitate. 8 (Trv; îe) Ce pula mea? Se spune pentru a exprima un sentiment de frustrare, de neputință sau de revoltă față de o problemă dificilă în care vorbitorul refuză să se implice. 9-10 (Trv; îe) Îmi bag pula Se spune pentru a exprima (disprețul pentru ceva sau) nepăsarea și renunțarea de a se mai implica în ceva greu de rezolvat. 11 (Trv; dep; d. bărbați; îe) A sta cu pula în mână A fi onanist. 12 (Trv; d. bărbați; îae) A nu face nimic, a fi leneș și indolent. 13 (Trv; îe) Du-te-n pula mea Expresie injurioasă care de obicei se adresează unui coleg sau unui prieten acuzat de lipsă de solidaritate, sinceritate, principialitate etc., cu intenția de a pune capăt relației cu acesta. 14 (Trv; îe) Îmi bag pula în mă-ta Expresie injurioasă foarte răspândită între bărbați, care consideră actul sexual drept un mod de înjosire atât a interlocutorului cât și a persoanei la care acesta ține cel mai mult.”(https://dexonline.ro/definitie/pula)

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »