Limba română – o limbă unică

limba romana carte book Limba română   o limbă unică

V-ați întrebat vreodată de ce? Dacă nu, va sugerez acum să aflăm împreună doar câteva dovezi peremptorii, scrise, publicate și explicate (nu prea de mult) de către Mihai Ivașcu, în paginile unei publicații de specialitate editată sub auspiciile Uniounii Ziariștilor din România cât și pe net. Dealtfel, dacă va reamintiți, acest subiect a fost în dese rânduri comentat, în fel și chip, în articolele postate pe paginile Blogului lui Dan, atât de subsemnatul cât și de alți colegi sau colaboratori, în dorința firească de a preciza că limba română, moștenită din moși strămoși este în fapt LIMBA NOASTRĂ MATERNĂ! Unică-n lume, așa cum veți afla.

Iată, în cele ce urmează, doar câteva din motivele care situează limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii…

- Româna e singură limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei) . Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

- Româna-i veche de 1500 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul că Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

- Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „față”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt că să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

- “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

- N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru că organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regulă asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

- Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmată, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmată e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmată a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este dată decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mică copilărie, că și-i amintește „că prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

- Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boală nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

- Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO. „Dor” și „doină” se comportă mai degrabă că niște diamante roz decât că niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

- Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (că-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (că-n limbile slave) .

- Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”. Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar frază scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”) . Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au că subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

despre limba tuturor romanilor 53797 Limba română   o limbă unică

- La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170. 000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30. 000.

- La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi „conflictul” spaniolă-catalană din Spania) . Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi că Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Din păcate, nu puțini sunt cei care încearcă să o nesocotească și s-o poluieze cu fel de fel de cuvinte și expresii trăsnite, fie importate din alte limbi, fie denaturate de la sensul lor prin… curajul și “originalitatea ” dumnealor. Nici unele publicații sau posturi tv nu fac excepție! Pe scurt, câteva mostre… uzuale “…

Stat de plata (corect – stat de plata)
Maxim (maximum)
Desconspira (deconspira)
Complect (complet)
Merg la servici (serviciu)
Ghiuvetă (chiuvetă)
Monstră (mostră)
Pioneză (piuneză)
Piscină (piscină)
Ostatec (ostatic)
Deasemeni (de asemenea)
Două barze (berze)
Eu continui (continuu)
Excroc (escroc)
Făini (făinuri)
Târâș grăbiș (târâș grăpiș)
Ierbicid (erbicid)
Noi născuți (nou născuți)
Mi-ar place (plăcea)
Clasa întâia (întâi) etc.

Că să nu mai vorbim de ok, cool, soping, giob…

Woow, m-am luat cu words și era să uit c-am… done!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Gramatica si ortografie, Guest Post ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

11 comentarii la “Limba română – o limbă unică”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 27 iunie 2020, 19:50   [#1]

    De dragul disputei scriu și eu câteva rânduri, Marc…

    Limba română e atât de „bătrână” încât cel mai vechi document cunoscut în prezent și scris în românește e celebra scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung (Wikipedia spune că e scrisă în 1521), care a folosit litere chirilice.

    Cam în aceeași perioadă (cu doar câteva decenii mai devreme) Columb descoperea America și (cu doar câteva decenii mai târziu) Shakespeare își publica operele.

    Mai că îmi vine să cred că Adam și Eva vorbeau românește…

  • marc
    ... a scris la 27 iunie 2020, 20:20   [#2]

    Mai stii?!Poate ca vorbeau anglo- romana sau,de ce nu?,rusă sau chineză!…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 27 iunie 2020, 22:34   [#3]

    Sau poate „rimaleză”, de unde putem ști? Bănuiesc că îți displac potrivirile mele de cuvinte dar tot le postez.

    Rezultate la evaluarea națională…

    După multă „învățare”
    Pe tabletă și laptop
    Educația, se pare
    Că a mai sărit un hop…

    La ce bun școală pe bune
    Cu dascăli, cu catalog,
    Clopoței care să sune
    Când e mai ușor pe blog?

    Stai în pat cu „mausu”-n mână
    Și cu-o pizza mare-n gură…
    Profu‘ de limba română
    Te-nvață literatură,

    Dascălu‘ de matematici
    Pe-ndelete îți explică
    Cum s-aduni mere cu pere
    (Ca să faci și tu avere)
    Într-o lume-atât de mică…

    Nu știi cine-a fost Cioran?
    Nu-i nimic, mergi înainte!
    Pretendenții la ciolan
    Îți vor spune că ai minte.

    Învățatul în on-line
    Pare-se că-i tare fain:
    Nu trebă să știi nimica,
    Are grijă Românica…

    P.S.: Mai am vreo două…

  • marc
    ... a scris la 28 iunie 2020, 6:32   [#4]

    Spune-i că-s faine!

  • marc
    ... a scris la 28 iunie 2020, 6:34   [#5]

    SPUNE-LE…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 iunie 2020, 8:35   [#6]

    Le-aș spune, dar le-am băut aseară. Erau atât de timișorene încât nu am rezistat ispitei…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 iunie 2020, 10:54   [#7]

    Ieri (sâmbătă fiind și neavând ce face) m-am gândit că dacă tot nu merg la giob ar fi okei să mă duc la șoping, că așa fac toți băieții cul. Fakiu pe mama ei de treabă, mi-am zis. E vikend, men!

    Iu ar creizi, glăsuiește mai vaif! Stă fânul necosit și ție-ți arde de mol? Pune boi handul pe coasă și fărget de șoping, că te ia evilul!

    Clevăr cum sunt de genul meu, m-am conformat. Am cosit politicăl corecteli livada și mi-am luat baibai de la șopingăreală. Mi-am atins targetul, tat word…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 iunie 2020, 13:07   [#8]

    Naiba știe cum se face că de fiecare dată articolele tale mă determină să-mi slobozesc tastatura, Marc…

    Încep să cred din ce în ce mai tare că dependența mea de „blonde” e determinată de ceea ce scrii tu pe-aici.

  • marc
    ... a scris la 28 iunie 2020, 14:45   [#9]

    Asa o fi,dar cred ca nu-i bai!Tu esti simpatic,scrii versuri super asa ca ,după porția de Timișoreană,nu uita sa transmiți cele promise…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 28 iunie 2020, 16:19   [#10]

    Am uitat și cum mă cheamă, Marc, da-păi să-mi aduc aminte ce am promis.

    Aștept cu nerăbdare ca Dan să „afișeze” versurile mele „super”…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 5 iulie 2020, 22:48   [#11]

    Ar trebui să tac, dar naiba știe de ce nu o fac. Pare-se că spumele berii mă poartă pe crestele lor….

    Mâine începe o nouă săptămână de lucru și trebuie să fiu pe val. Prin urmare, noapte bună, domnilor!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?