Legea bunului plac !?
Legea bunului plac !?
De mai multă vreme vroiam să abordez această problemă. Mai exact-această, hai să-i spun “mostră” de modul în care se aplică (şi se respectă) legile în România postsocialista! Aseară însă, la principală emisiune informativă a Protv-ului am avut un nou exemplu, deci, un nou (şi regretabil) prilej de constata că, la noi, legile se aplică după cum vrea fiecare! Dar iată, despre ce-i vorba.
Într-un reportaj (nu ştiu al câtălea !..) la mormântul lui Dinu Patriciu (D-zeu să-l ierte), reporterii Televiziunii amintite n-au fost lăsaţi să fotografeze sau să filmeze mormântul şi chiar amplasamentul acestuia! De ce? Pentru că aşa voiau bodigarzii de acolo! “Nu e voie şi… gata!” spuneau ei. Fără să ştie însă (sau fără să cunoască prevederile legii în acest sens) că (şi) mormântul respectiv ESTE AMPLAST ÎNTR-UN DOMENIU PUBLIC, deci accesibil oricărui muritor!
Cazul, cum am mai spus, nu este izolat. Exemple sunt cu sutele! Mi s-a întâmplat, nu de mult, şi mie atunci când, am dorit să fac o poză pe holurile unui spital din Capitală. Vigilent, nevoie mare, cum vine vorba, un tip în negru, cu ceafa mare şi gâtul pe măsură (căci aşa-s sunt, fără excepţie, aceşti oameni de… paza!) s-a repezit la mine strigând în gura mare (deşi, reţineţi, eram într-un spital!): “Stai, n-ai voie să pozezi!“. M-am conformat imediat (prevenind astfel inerentele neplăceri cu asemenea indivizi..) întrebând însă, DE CE?
“Ce mai întrebi ?” (răspunse cerberul enervat). “… Aşa vreau eu“!!?
Şi atunci (apropo de întrebare), mă-ntreb: ÎN ŢARA ASTA, FIECARE CHIAR FACE CE VREA?! Oare nu e normal ca acolo unde intr-adevar nu este voie de filmat sau fotografiat (din motive precise, legale) să fie puse afişe vizibile, cum, de fapt, prevede legea? Aşa este peste tot, în statele civilizate! Se ştie doar (din păcate, mulţi nu ştiu) că legea reprezintă doar voinţa poporului, nu dorinţa şi cheremul unui individ! Fie el, preţios spus, agent de pază şi ordine!! Ordine după… cum vrea (sîc!).. muşchii săi!
Autor: Marc Ciubotaru (Guest Post)
2 comentarii la “Legea bunului plac !?”
Parca este singurul loc unde prevederile legale nu se respecta?Mai dau cateva exemple:
1.Ordonantele de guvern,recenta ordonanta prin care se favorizeaza migratia.De fapt migratia este sustinuta cu multa energie de catre PSD si Liberali.
2.Prin lege este interzis a se cere xerocopii dupa cartea de identitate.Se respecta aceasta prevedere?Nu!Chiar si la Politie se cer xerocopii dupa actele de identitate.
Si exemplele pot fi enumerate in continuare.
Faza asta s-a intamplat la inmormantare?