Elada, leagănul democrației…

Orice discuție pe tema problemei Greciei e bătut de apă în piuă. Nu te poți întinde mai mult decât ți-e plapuma fără să rămâi descoperit și taman asta au făcut grecii: au mâncat ieri pita de mâine iar azi trebuie să plătească și nu au cu ce… Dacă și-au amanetat viitorul, să se descurce pe pielea lor și cu prezentul. „Boieria” se plătește, monșer!… Partea proastă e că noi, românii, nu suntem prea departe de aceeași situație. Și tragedia e că noi nici n-am „mâncat ca boierii”, nici nu am trăit pe picior mare, dar (în naivitatea noastră) plătim de o viață „caviarul” aleșilor noștri. Ne înghesuim ca chiorii să scoatem paiul din ochii altora și nu vrem să vedem imensitatea bârnei ce ne obturează vederea și ce se numește eficiența muncii…

E tare faină propaganda asta socialistă („suflată” din toți plămânii Europei prin trompete ca Ponta sau Tsipras). La o adică pot fi de acord, dar numai până la un punct. Toți avem dreptul la trăire, dar fiecare „doarme” așa cum își așterne: unul în puf și altul pe cartoanele din parc. Nu dolarul american, lira sterlină sau euro sunt moneda de schimb, ci sudoarea rezultată de pe urma muncii făcute eficient ce se numește profit. Eu m-am cam săturat de puturoșii și șmecherii ce în „democrația” lor se cred egalii mei. Nu mai vreau ca din munca mea să trăiască toți trântorii societății…

Firma Winding e o mică Grecie: fără excepție, toți își doresc să fie plătiți pentru „nemunca” prestată și își scuză nepriceperea arătând cu degetul spre director (recte Johny, știți voi, ăla bețivanul!). Nimeni nu-l atinge (nici măcar cu-o floare) pe „managerul general” Joška, ce vine la firmă când poate și pleacă când vrea. „Directorul” e „măseaua stricată” ce trebuie extirpată pentru a preveni „abcesul dentar”. Eu sunt prostul ce și-a pus la bătaie banii luați cu împrumut de la creditori pentru ca tot felul de „deștepți” să mă confunde cu sulul de hârtie igienică… Culmea e că fiii mei sunt măgarii turmei…

Aceste rânduri sunt urmarea firească a vizitei de weekend a „stăpânului” Viktora. Îmi vine să borăsc când mă gândesc la „nesupunerea” fiilor mei față de mine. O fac, dar tristețea faptului că nu vor să mă priceapă e ucigătoare. Pare-se că nu am știut să mă fac înțeles.

În calitate de „stăpân”, Viktora a „decretat” dublarea salariului lui Francisc. Aș fi un mare prost să nu fiu de acord cu „doleanța stăpânului”, devreme ce e vorba de fiul meu. Aș fi totuși un cretin pur și simplu dacă i-aș dubla remunerația fără să am pretenții. Rămâne de văzut…

E bună și „democrația” uneori, dar nu întotdeauna. Se-ntâmplă câteodată ca cei puțini să aibă dreptate. În zadar, desigur, fiindcă asistații social sunt majoritari. Dacă cireada de boi vrea să dea iama în trifoi, o face findcă așa e „democratic”. Mai contează ziua de mâine, dacă azi pot mânca de mă sparg?… Iar am „păscut” prea mult pe pajiștea răchiei, dar nu-i mare bai: beau vreo două beri de dimineață și mă contrazic din nou cu „specialiștii” plătiți să mi se opună… Că altă treabă n-au…

Mă întorc la Elada, leagănul democrației. Dacă credeți cumva că e „democratic” ca un leneș să-și impună statutul, mă declar învins și îmi așez pălăria între genunchi în așteptarea milei trecătorilor… De ce să mai muncesc, dacă pot trăi pe spinarea celorlalți?

Iarăși am băut mai mult decât trebuia, dar nu-i nimic, mă trezesc până mâine la prânz. Și (până mă trezesc) e firesc să cred că cineva va munci pentru mine. Sunt plătiți pentru asta…

Autor: Francisc Bouda (Guest Post)