La treabă, fraților, nu-i timp de pierdut!

Guvern PSD ALDE Viorica Dancila La treabă, fraților, nu i timp de pierdut!

De peste doi ani și jumătate poprul român a fost nevoit să suporte și să trăiască un coșmar, o adevărată traumă generată în special de deciziile discretionare cu iz unipersonal ale puscariasului Liviu Dragnea! Acum, după evidentul eșec înregistrat de PSD la europarlamentarele din duminică trecută, cât și după prea mult așteptata sentință de condamnare a liderului suprem, cu toții sperăm că, poate, poate va începe o nouă era, era adevăratei democrații în țărișoara asta, prea mult încercată în îndelungata sa istorie.

Zeci de ani am suportat, cu stoicism și sacrificii, molima comunismului, iar după decembrie ‘989, ne-am bucurat cu toții de înlăturarea dictatorului Ceaușescu și-am sperat că vom trăi și noi, românii, ceva mai omenește. Dar, cum bine se cunoaște, ne-am înșelat. Nici nu se putea altfel în condițiile în care la cârma țării venise… eșalonul doi, deci, cu mici excepții, cam aceeași tovarăși dar… alintați cu apelativul “domn”!
Pe parcurs, cu sau fără voia noastră, domnii foști tovarăși n-au prea dispărut de tot. Din contră, unii au proliferat, alții au zis că-s “foști revoluționari” (chiar și “cu merite deosebite“!) și, cu pile și proptele dar și cu naivitatea unora, s-au suit, din mers, în “corabia” FSN-ului, nimeni altu’ decât PSD-ul de ieri și de azi! Au… plutit cât au plutit, s-au crezut “navigatori “de cursă lungă, dar s-au înșelat amarnic!

Spre ghinionul lor și meritul adevăraților patrioți, nu… patrihoti (!), tocmai când se credeau pe creasta valului, au venit alegerile din 26 mai a.c., care i-au cam zgâlțâit nițel, gata, gate de un înec cvazi total. Deocamdată au scăpat și zice-se că, având-o la timonă pe mult prea… democrata Vasilică D., s-au și reorganizat într-un partid cu adevărat democrat, pro european și de tip nou! Aiurea, tot cu oameni vechi! Vechi în gândire și-n intenții, dar, mă rog, cu ceva pretenții la funcții, ca să redevină “mari”. Mincinoși!

Doar știți dv., vechile metehne și deprinderi nu se uită niciodată! Totuși, pe ici pe colo, pesediștii noi și vechi, par să fi mișcât ceva în sensul ăsta al înnoirii. Câțiva dintre amicii și apologeții lui Dragnea, săracu’, actual… președinte de celulă nou văruită, au fost deja înlăturați. Alții, între care și d-na ministru de Interne cat și “tânărul” Meleșcanu, refuză cu încăpățânare s-o facă chiar dacă o mai veche vorbă din popor le spune si dumnealor că “după învăț, vine și dezvățul“!

Într-adevăr, e lung drumul și anevoios, dar până la urmă tot ajungi la final, chiar dacă vrei sau nu. Ce spune acum d-na Viorica Dăncilă despre alegeri: “Au fost greșeli, cei responsabili să plătească. Nu poți demite fără analiză“. La modă, pe acolo, prin “corabia PSD-ului” se poartă acum, blamarea, denigarea fostului șerif, al celui care nu prea demult le cerea părerea supușilor: “mă mai vreți președintele vostru?“… Uralele și aplauzele de atunci, iată că s-au metamorfozat în cu totul altceva! Dl. Dragnea este, zic ei, pesediștii, principalul vinovat al tuturor nenorocirilor! În fond, așa perfizi și oportuniștii sunt, din nefericire, și alți conaționali puși numai pe câștiguri ilicite si căpătuială. Când ești sus, te divinizează, ești adulat. Ajuns mai jos sau anonim, nu te mai cunosc!

Dar hai să-i lăsăm acum pe mult prea social- emocrații în treburile lor, cam încâlcite, să se… analizeze, vorba d-nei Viorica, iar noi să vedem ce se întâmplă și prin alte locuri. Mai exact, pe la cei care s-au clasat la alegeri pe locuri meritorii, aducătoare de speranțe. Prea multe, nu se știu. Eventual se bănuiesc. Sigur e însă faptul că prea se întind și se amplifică bucuriile și nelipsitele petreceri, prea multă șampanie și… apă plată, să zic așa, în detrimentul unor fapte, a unor măsuri și acțiuni practice, cerute și așteptate de toți cei ce le-au acordat votul. Cetățenii și-au făcut, și de această dată, datoria. Au votat pentru o Românie Europeană, pentru un stat de drept, pentru normalitate. PNL, USR-PLUS dar și dl. Iohanis, trebuie acum să le arate românilor că n-au primit votul de pomană. Așa că, domnilor lideri din opoziție, este cazul să se termine cu ciocnitul paharelor prin sediile de partid și să se treacă direct la treaba! E drept, s-a câștigat o bătălie, dar victoria-i încă departe…

P.S. Mai aflu cu surprindere că după eșecul PSD-ului, cei direct interesați de soarta acestuia, se jeluiesc nevoie mare că “gata, va dispărea tot ce mai e bun în țară asta. Inclusiv democrația!!?” Oare despre care și la ce fel de “democrație” s-o fi referit, în cele scrise pe Facebook, soția liderului PSD Vaslui (dl. Buzatu)? La democrația bunului plac, a furtului și a eludării legilor?! Sau, mai știi?!, poate că respectiva domna încă n-a aflat ce înseamă și cum se traduce în viață acest concept! Are însă timp să se pună în temă…




Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

14 comentarii la “La treabă, fraților, nu-i timp de pierdut!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 1 iunie 2019, 15:46   [#1]

    Nu comentez acum articolul, Marc. O las pe mâine… Azi mă rezum doar la poza pusă sub titlul comentariului tău (între noi fie vorba, știu că Dan a postat-o):

    Madamele din primul rând sunt doamne una și una iar „domnii” din fundal sunt niște gentlemeni desăvârșiți. Mai ales tovarășul Meleșcanu din dreapta sus a pozei și justițiarul Tudorel Toader din stânga jos. În vârful pozei se află, cum altfel, tovarășul Orlando Teodorovici…

  • marc
    ... a scris la 1 iunie 2019, 17:12   [#2]

    De unde stii cine a postat poza si apoi,care-i importanta?!Cat prriveste comentariul amanat(deocamdata,probabil,nu?) pot doar sa-ti mai spun(ca o parere a mea) ca acesta ar trebui sa vizeze tematica articolului,nicidecum forma sau stilul in care a fost scris de autor.Fiecare-l scrie cum gandeste si cum crede ca-i mai potrivit cu optica sa.Nu cred ca exista vreun tipar sau un indreptat anume.Sper sa nu te deranjeze(supere)aceste… nimicuri debitate de mine,ca doar stii(ai si spus-o de nenumarate ori),fiecare cu parerile si optiunile lui…Ale mele ,cam astea sunt!

  • marc
    ... a scris la 1 iunie 2019, 17:14   [#3]

    Nu… ,,indreptat”,ci INDREPTAR!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 1 iunie 2019, 18:05   [#4]

    Las-o frântă, Marcele! E sâmbătă și cred că e firesc să ne detașăm de probleme. Pe mine mă ajută berea…

  • marc
    ... a scris la 1 iunie 2019, 18:19   [#5]

    Ai dreptate!Am si lasat-o!

  • Marc
    ... a scris la 2 iunie 2019, 14:56   [#6]

    Iată că te deranjez din nou!Mâine,luni,pot s-o reiau ceea te-am…lăsat?!

  • Marc
    ... a scris la 2 iunie 2019, 15:03   [#7]

    ceea ce“, nu “ceea te“!Vezi unde te duc emotiile, mai ales cand incerci sa folosesti mobilul pe post de PC?!?

  • EU, Frate Lee
    ... a scris la 2 iunie 2019, 16:12   [#8]

    ”Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”
    (Luca 23:34.)

  • Marc
    ... a scris la 3 iunie 2019, 14:45   [#9]

    In ce ma priveste,inca stiu ce fac!Deocamdată dle Frate Lee(?!),atât gândirea cât și memoria-mi sunt in buna stare.Orice acțiune,afirmație sau gest nu-s deloc la intamplare si nici in…reparatii! Despre starea si intentia altora,nu ma pronunț….Va multumesc de grija arătată,dar cred ca nu era cazul…

  • EU, Frate Lee
    ... a scris la 4 iunie 2019, 7:43   [#10]

    Pai, EU ma bucur pentru dumneavoastra, domnule Marc si Dumnezeu sa va tina-n forma cat mai mult timp de-acum incolo! “Sanatate, ca e mai buna ca toate”!

  • EU, Frate Lee
    ... a scris la 6 iunie 2019, 4:21   [#11]

    EU, domnule Marc, chiar va dau dreptate cand spuneti, “…prea mult se intind si se amplifica bucuriile si nelipsitele petreceri…”, caci PNL-ul nu are de sarbatorit decat un 27% fata de 22,5% al PSD-ului, comparativ cu rezultatul din 2016 cand PSD-ul castiga cu peste dublul rezultatului PNL-ului, adica 45% fata de 20%. De altfel, chiar si daca ar fi fost PSD-ul cu 27% si PNL-ul cu 22,5%, am convingerea ca partidul lui Iohannis tot ca pe o mare izbanda ar fi considerat-o, respectiv aceeasi izbanda de care se bucura si in prezent, “aceea de a fi ajuns egalul PSD-ului”. Aroganta asta cu “poporul a votat, guvernul trebuie sa plece” este cu atat mai aberanta, cu cat nici macar nu se poate vorbi despre o egalare a PSD-ului de catre PNL, avand in vedere ca in 2016 PSD-ul a avut 3.204.864 de voturi, in timp ce in 2019 PNL-ul a facut doar 2.449.068 de voturi, fara sa mai vorbim de faptul ca PSD-ul a primit votul a 3.204.864 de romani “ca sa guverneze”, pe cand PNL-ul a fost votat de 2.449.068 de alegatori “ca sa trimita 10 insi in PE”, nu ca sa guverneze. Iarasi sunt pe deplin de acord cu dvs. ca “…trebuie sa le arate romanilor ca n-au primit votul de pomana…”, respectiv PNL-ul sa-si trimita trupa de noua insi “si cu sergentu’ RB, zece” in P.E., ca sa vada de “mersul european al Romaniei”, iar PSD-u’ sa-si vada de menirea pentru care l-au votat tot cetatenii romani, dar cu scopul “de a guverna”. Ca sa ma fac mai bine inteles spun ca, doar nu angajez pe unul, pe care-l cheama Peneleu, ca sa-mi tunda iarba-n gradina, ca apoi sa ma trezesc cu el ca-i da lectii de pian fiica-mii, ca pentru pian angajez un profesor, iar in locul lui angajez un gradinar serios, nu o puslama! Deci, stimbile domn Marc, vedeti dumneavoastra ca EU pot fi de-acord cu ce spuneti, dar nu cu ceea ce intelegeti din ceea ce spuneti! S-aveti sanatate, “ca e mai buna ca toate”!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 7 iunie 2019, 0:37   [#12]

    Știu că nu e de bun simț să mă bag în discuție, domnule Frate Lee, dar o fac. Oricâte cifre și procente încercați să puneți pe masă, cred că ar fi de folos să le și înțelegeți. Credeți că PSD (cu Dragnea sau fără) e capabil de reforma necesară? Credeți că PNL cu Rareș Bogdan în capul listei e soluția?

    Sau credeți că Pro România tovarășului Ponta cel spălat de păcate ne poate scoate la liman? Varianta de rezervă e mișcarea populară a marinarului ce ne-a tot dus cu vorbe frumos meșteșugite.

    Hai să încercăm și altceva, domnule frate lee eu! Ce avem de pierdut?

  • EU, Frate Lee
    ... a scris la 8 iunie 2019, 16:49   [#13]

    Nici vorba de lipsa de bun simt, domnule Francisc! Nu eram intr-o discutie confidentiala cu domnul Marc, ci este o dezbatere pe tema din postare, astfel ca, vorba aia, “cu cat mai multi, cu-atat mai culti”, iar discutia-i mai bogata! Cat despre “cifre si procente”, nu credeam sa va fi lasat impresia ca n-as stapani “multimile si proportiile” din aritmetica de gimnaziu. Reforma din PSD, probabil la asta va referiti, chiar nu ma intereseaza, ci ma intereseaza doar drumul pe care vor sa-l urmeze cei care conduc tara, oricare-ar fi ei, iar daca directia nu-i cea lasata de inaintasii natiei, nu sunt dispus la nicio-ncercare, pentru ca eu cred ca asa “ne-am pierde drumul”, asta am pierde! Este foarte simplu rationamentul.

  • EU, Frate Lee
    ... a scris la 12 iunie 2019, 8:48   [#14]

    Pentru ca tot ati adus vorba si pentru ca de mult voiam sa comentez subiectul, formulez intrebarea retorica, “de unde ati mai scos-o si pe asta ca v-a tot dus marinarul cu vorbe mestesugite”, domnule? Eu imi aduc aminte ca-n campanie ne spunea, pe un ton imperativ, “sa traiti bine(!)” si doar sa fi fost vorbitor precar de limba romana, ca sa-ntelegi ca era vreo promisiune in ceea ce spunea, pentru ca, in mod evident, era “un indemn”, daca nu chiar “o porunca”, lucru care s-a si confirmat ulterior cand ne-a si dojenit, spunandu-ne ca “…cine vrea sa traiasca mai bine isi mai ia o slujba, sau poate chiar doua, nu sta cu mana-ntinsa la stat…”, idee pe care a preluat-o si Orban in campanie, castigand, de altfel, cu ea europarlamentarele, spunand la mitingurile PNL-ului ca “…o tara puternica se cladeste cu oameni care se descurca singuri…(!)”. Pana la urma eu nu stiu ce sa mai inteleg! Sa-si fi dezvoltat o parte dintre romani abilitatea de a intelege totul anapoda, doar pentru ca ulterior sa se victimizeze, pretinzandu-se-nselati? Pe cine, in lumea asta larga, sa-i mai impresioneze “victimele”, cand intreaga planeta-i preocupata de “supravietuirea in lupta cu suprapopularea si epuizarea resurselor”? Nu stimate domn, replica asta cu “poporul inselat de alesii lui” nu trebuie repetata, pentru ca in plan international, incluzand UE, nimeni nu ne va caina, ci ne-ar putea cataloga drept “iresponsabili”, adica din categoria celor care “fac continuu alegeri gresite”, lucru care nu poate fi bun chiar deloc, in opinia mea. Romanul ar trebui sa mai si “reflecteze” din cand in cand, nu “sa absoarba chiar toate undele care-i ies in cale”, ca pelicanul!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »