La o așa bucurie mare, se cuvine o întrebare!

Guvern PSD ALDE Dragnea Dancila Tariceanu La o așa bucurie mare, se cuvine o întrebare!

Este bine știut faptul că la recentele alegeri europarlamentare mai mult de jumătate din electoratul românesc a ieșit la vot, într-o mobilizare fără precedent! Cetățenii au fost convinși că trebuie să lupte pentru ca România să nu fie țară fără speranțe în abisul pe care-l pregătea Dragnea și apropiații săi de atunci. Iar votul lor a fost devastator! Țara nu a căzut în propaganda ultra naționalistă a PSD-ului. Românii vor dreptate, s-au săturat să fie mereu furați și mințiți de cei care-i conduc.

Intr-adevar, o victorie mare, fără asemănare în ultimii 30 de ani, care, firesc, a declanșat mai peste tot o la fel de MARE bucurie! În urma lui Liviu Dragnea, “invitat” la o binemeritată odihnă într-un “beci domnesc”, ce-a rămas? Nimic, așa cum cu o evidență plăcere dorea să spună de la înalta sa tribună! Partidul ce-l conducea dictatorial rămâne deocamdată doar un grup de oameni, în fierbere mare, cică “de înnoire”, care a plecat la furat și mințit, însă fără de șeful pe care a pus mâna puterea.


Așadar, PSD-ul nu-i nici pe departe o victima, cum cred unii, ci un complice de care acum am scăpat cel puțin pentru câțiva anișori. Câți? Vom mai vedea din ce se va întâmplă. Dar, cum spuneam ceva mai sus, toate aceste “minuni”au declanșat, spontan, un val de bucurii. Și ca orice bucurie, ea trebuie trăită, nu? Trăită și savurată, însă cu măsură. Cu realism și calm, cu-n program bine gândit care, nu peste multă vreme, să ne scoată la liman! Dar și cu fireasca întrebare ce mulți (între care și colegul, Francisc1) și-o pun acum: cine ne garantează oare că prin dispariția de la putere a pesedeului, sau chiar prin moartea acestui partid, viitorii presupuși conducători nu vor fi la fel?! La fel de dictatoriali, de hapsani și totalitari! Se știe doar că nici odată nu trebuie să te bucuri de moartea cuiva (fie chiar și PSD), atât timp ce nici tu nu ești sigur că ești perfect sănătos. Iar cum pe aici, pe la noi, nesiguranță asta-i cam prea mult vizibilă și constatată pe la partidele încă-n opoziție, se impune cred o mai matură judecată. Bucuria fără acoperire, n-ar rost să fie atâta timp când, până acum, doar un pas s-a făcut pe drumul unei totale victorii.

Mai este nevoie, între multe altele, și de inteligență și valoare umană, atribute deloc ageeate de PSD-ul iubitor de mincinoși, lingăi și incompetenți, demagogi, oportunisti fără rușine. Din nefericire, hai s-o recunoaștem, asemenea indivizi au tot fost și încă mai găsești și prin alte partide (sunt sigur că-i și știți sau bănuiți măcar), inclusiv prin cele care se bucură nevoie mare de ce le-ar putea ieși în cale! Norocul nostru-i că românii nu mai sunt proști așa cum i-a vrut pesedeul. Majoritatea lor crede in adevăratele valori și-n muncă cinstită. Noi nu suntem antieuropeni și nu vom fi nici odată scoși din Europa, din rândul țărilor civilizate.

Dacă totuși cineva dintre eventualii cititori ai prezentului articol are o altă părere, să ne-o spună și nouă. Deschis, sincer și argumentat, nu despre ce s-a întâmplat, ci care-i calea de urmat!…


Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

19 comentarii la “La o așa bucurie mare, se cuvine o întrebare!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 iunie 2019, 19:30   [#1]

    Îmi vine greu să ți-o spun, Marc, dar să nu ne amăgim că PSD a murit odată cu ultimele alegeri! Istoria ultimelor trei decenii demonstrează cu prisosință că tovarășii ăștia știu foarte bine să cadă întotdeauna, ca mâța, în picioare. Sunt specialiști în „sacrificarea” liderului pentru a-și perpetua specia…

    E limpede că niciunul dintre jucătorii politici nu ne poate garanta o schimbare de azi pe mâine. Ideea e că schimbarea o putem face doar noi înșine prin vot, înlăturând de la ciolanul puterii pe toți cei care au abuzat de încrederea noastră și alegând oameni noi, care nu văd în politică o cale facilă de parvenire, precum lichelele ce ne-au tot condus de o viață.

    Știu că „socotelile politice” ale protagoniștilor de pe scenă nu se prea „pușcă” cu interesele nației, dar cred că buboiul s-a copt. Cum naiba putem accepta să ne conducă încă un an și jumătate această adunătură de incompetenți care se leapădă de Dragnea de parcă nu l-ar fi pupat în cur atâta vreme? De câți ani mai avem nevoie până să pricepem că o societate sănătoasă nu se construiește pe promisiuni mincinoase (vă dăm salarii, vă dăm pensii, vă facem spitale, școli, autostrăzi și tot ce vă doriți, de parcă ei ne dă…) ci pe hărnicia și cinstea omului potrivit la locul potrivit.

    Și ca să nu zici că bat apa în piuă, enunț câteva chestii absolut necesare (după umila mea părere) vindecării acestei „democrații” oloage:
    - alegerea primarilor în două tururi de scrutin;
    - limitarea mandatelor oricărui ales la maximum două consecutive;
    - interzicerea ordonanțelor de urgență ale guvernului (excepție făcând, desigur, doar situațiile de urgență: calamitate sau război);
    - acordarea imunității parlamentare doar pentru pozițiile politice exprimate în forul legislativ;
    - interzicerea traseismului politic: orice parlamentar care încearcă să treacă de la un partid la altul își pierde automat mandatul;
    - renunțarea la reprezentarea „din oficiu” a minorităților naționale în Parlamentul României (aici am multe de spus, o las pe altădată);
    - interzicerea accesului celor condamnați definitiv în funcții publice pe o perioadă de minimum 5 ani (un fel de punct 8 al declarației de la Timișoara).

    Ușor de zis, greu de făcut, nu-i așa Marc? Hai să vedem cum se joacă hora politică peste vară și poate tragem învățămintele necesare. Problema mea e că nu prea mai am chef și nici răbdare să tot înghit gogoșile ăstora. Nu mai pomenesc de ghilotina vremii…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 iunie 2019, 21:37   [#2]

    Catolic fiind (sper că nu ai uitat, Marcele!), azi am „sărbătorit” Rusaliile. Mi-aș fi dorit să nu o fac muncind dar nu a fost posibil, din păcate…

    Naiba știe de ce de la o vreme nu prea mai am răgaz pentru prietena mea Timișoreană și întotdeauna când mă întâlnesc cu ea sunt presat de timp.

    Aștept să înceapă „marele meci” cu maltezii. Dacă naționala noastră, selecționată de Cosmin Contra, nu câștigă la un scor categoric (mă gândesc la cel puțin două goluri diferență) această „întâlnire” atunci renunț definitiv la comentariile despre jocul de fotbal. Jocul de vineri cu norvegienii l-am ratat pentru simplul motiv că am „aliniat” prea multe pixle la gură…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 iunie 2019, 22:50   [#3]

    E pauză și e bine. Nu zic că naționala noastră a jucat cum ar trebui să joace o echipă cu pretenții la calificare, spun doar că Pușcaș a băgat-o în plasă de două ori, prima oară cu mult noroc. Șutul lui Chipciu a fost bine plasat.

    Nu am înțeles încă de ce Ianis Hagi e titular. Să-mi fie cu iertare dacă spun că a fost cel mai slab jucător dintre cei unsprezece prezenți pe gazon. Mă rog, e doar părerea mea. Subiectivă, evident…

    Cu un astfel de joc nu avem nicio șansă în fața Spaniei și Suediei.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 10 iunie 2019, 23:58   [#4]

    M-am uitat degeaba la o repriză nulă din toate punctele de vedere. Golul lui Denis Man din minutul 90 nu poate salva jocul fad făcut de ai noștri. Am învins „șoimul maltez” cu patru la zero, dar asta nu înseamnă că suntem o forță în fotbalul European.

    În fața vulturilor suntem doar niște biete găini ce cotcodăcesc mulțumite că au apucat să înghită o râmă…

  • marc
    ... a scris la 11 iunie 2019, 11:26   [#5]

    Sunt in total alaturi(si pe aceeasi gama)cu spusele tale.Atat in ceea ce priveste politicul(atat de dezbatut in…gol),cat si cu fotbalul!Sa nu te mire,nici sa nu crezi ca-s un nihilist notoriu,dar te rog sa ma crezi ca mi s-a scarbit de tot si de toate!Hai,sa ne referim doar la fotbal,bunoara.Te intreb:asta-i fotbal ,nu-i cumva o veritabila turca,jucata la intamplare de o adunatura (cu mici exceptii)de ciumeti cu emfaza si pretentii de ,,mari fotbalisti”?!Tocmai de aceea am spus si spun ca,cel putin acest sport rege,cum merita sa fie numit doar acolo unde practicantii lui stiu meserie,nu la noi,niste …nimeni,doar cu ,,regi” si ,,printi”cum sunt numiti cei doi.Adica Gica,cu merite incontestabile in ce -a facut ca jucator,

    dar mai ales cu Academia lui, si Ianis,care pare(dar si e!) in

    afara de concurs,chiar daca multi,din linguseala si …traditie,nu mai prididesc cu laudele!…,,Fluier “final!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 16:18   [#6]

    Știi ce-mi place foarte tare, Marc? Faptul că presa îi tot dă înainte cu „șansele reale” de calificare (că suntem în cărți cum s-ar spune) și că Spania „ne-a ajutat” învingând Suedia.

    Domnii gazetari îi tot dă înainte că „suflăm în ceafa” Suediei cu cele șapte puncte pe care le-am adunat în clasament, dintre care șase obținute de la cele mai slab cotate echipe din grupă și unul furat cu mult noroc de la contracandidata Norvegia. Abia la toamnă se numără bobocii. Chiar dacă (să zicem!) batem Spania, calificarea de pe locul doi se joacă între România, Suedia și Norvegia și condiția necesară este să câștigăm pe Arena Națională cele două meciuri. Cam greu de crezut…

    Eu zic că putem fi fericiți dacă prindem locul patru în această grupă de calificare. Sper ca viitorul să-mi contrazică zicerea. Mă iluzionez, adică…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 16:48   [#7]

    Vezi că pe https://www.privesc.eu se transmite live ședința Senatului. Tocmai cuvântează tovarășul Meleșcanu…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 16:50   [#8]

    Spune-mi, Dane, de ce comentariile care conțin linkuri nu apar instantaneu, precum celelalte păreri?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 16:54   [#9]

    Spuneam că există un site numit „privesc eu” care transmite chiar acum vorbăria rostită de tovarășul Meleșcanu în Senatul României.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 17:51   [#10]

    Moțiunea simplă pentru demiterea ministrului de externe (dinozaurul Meleșcanu) tocmai a fost respinsă de Senat. Hai că-i bine! Stimați români plecați pe alte meleaguri, rezervați-vă din timp un loc la coada din fața secției de vot la prezidențialele din toamnă!

    Nu e de bun simț, dar nu mă pot abține: ‘tu-vă-n gură să vă tuf bandiților!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 11 iunie 2019, 18:21   [#11]

    Fac un ultim comentariu pe ziua de azi: ulciorul nu merge de multe ori la apă!, tovarăși!

  • EU, Camel Lion
    ... a scris la 12 iunie 2019, 3:39   [#12]

    Moto -- „Orice idee a priori, răsărită în creierii strâmți ai unui om curios, orice paradox e bun numai să aibă puterea de-a aprinde imaginația mulțimii și de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce pe ea spre bun trai, spre muncă și adevăr, ci care poate ridica o pătură nouă de oameni în sus, o pătură turbure, despre care să nu știi bine nici ce voiește, nici ce tradiții are, nici dacă e capabilă a conduce un stat ori nu.”!
    MEDIOCRITATEA este nefasta prin faptul ca pretinde recunoasterea meritelor pe masura efortului depus pentru a pricepe un lucru, nu corespunzator performantei in intelegerea realitatii, respectiv a abilitatii de a pricepe fara vreun efort. Potrivit Constitutiei Romaniei, la art. 115 -- Delegarea legislativa, avem “(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”, fara a se face confuzie intre “urgenta de a reglementa” si “starea de asediu si starea de urgenta” pe care o poate declara doar Presedintele prin decret si in timpul careia controlul este preluat de MAPN sau de catre MI, dupa caz, cu respectarea prevederilor speciale legale si cele dispuse prin Decret. In epoca actuala, dispretul si nihilismul sunt tarele cele mai semanate si cultivate in mintile romanilor, de catre cei care urmaresc sa lipeasca poporului roman eticheta de natiune iresponsabila, care nu se poate autoguverna, situatie care sa impuna asezarea Romaniei sub o autoritate externa, suverana, fie ea de la Bruxelles, Berlin, Paris, Vatican sau de oriunde altundeva. “OM vedea cum OM iesi si dintr-asta”, vorba romanului!

  • Marc
    ... a scris la 12 iunie 2019, 11:21   [#13]

    Ma bucura multitudinea cat si diversitatea comentariilor(deci,iata ca se poate!),dar in egala masura ma-ntristeaza continutul unora,in special prin tematica abordata,sub diverse pseudonime!Mai mult,chiar ma pun pe ganduri referirile la situatia actuala si de perspectiva a Romaniei,despre care mai toti isi spun parerea,insa absolut nimeni,practic,nu face nimic!Se stie doar ca de la vorba pana la fapta,drumu-i cam lung,deseori anevoios.Tare ne place doar sa teoretizam,sa dam sfaturi,care mai de care mai ,,savante” si?!Doar atat!In fond,ca sa termin si eu cu teoria asta,atat putem,atata facem,nu?….

  • Marc
    ... a scris la 12 iunie 2019, 11:29   [#14]

    Oare cine o fi acest…Camel Lion,care(din cate se poate observa)nu prea are nici somn?!O fi simtind omul nevoia de …,,acoperire” chiar si pe la 3,39?!Si cu asta,ce-a facut?,vorba lui C.Tanase….

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 12 iunie 2019, 12:27   [#15]

  • Marc
    ... a scris la 12 iunie 2019, 16:50   [#16]

    Asta am facut?!…Datoriile lui Ceausescu?!!El le-a facut,nu noi!Noi l-am aclamat si l-am laudat mereu,nu?

  • EU, Camel Lion
    ... a scris la 13 iunie 2019, 0:58   [#17]

    Pai, domnule Marc, o fi distanta mare de la vorba, la fapta, insa noi aici ne exercitam “dreptul la libera exprimare”, ori acest lucru, dupa cum reiese din Constitutie, il putem face direct, prin vorbe scrise sau vorbite si, ceva mai subtil, prin intermediul celor sapte arte, pentru ca daca incepem sa ne exprimam prin fapte, asta nu mai inseamna “ca doar ne spunem o parere”, ci ca o si aplicam(diferenta dintre teorie si practica). Multi nu inteleg sa faca distinctie intre “violenta de limbaj” si “violenta fizica”, astfel ca in timp ce striga “muie PSD”, arunca si cu urina si fecale, sau “umfla ochii” vreunui septuagenar pe care-l percep ca ar fi de alta parere cu a lor. EU unul, stimate domn, ma voi pastra doar la exprimarea verbala si in scris a opiniilor mele, fara a trece la fapte, pentru ca faptuind exista riscul de a incalca legea. Apoi, eu spun ca trebuie respectata legea, care prevede ca alegerile parlamentare se organizeaza odata la patru ani, ocazie cu care se formeaza Guvernul, angajat pe un Program de Guvernare, ori odata format Guvernul se exclude posibilitatea legala de a dizolva Parlamentul, iar Guvernul nu poate fi revocat prin “motiune de cenzura” decat pentru neindeplinirea “programului de guvernare”. Astfel, fata de sustinerea ca “trebuie respectata legea”, la ce fapte v-ati astepta de la mine, ca nu prea inteleg? Nu-i neaparat sa-ntelegi toate lozincile pe care le auzi, insa e firesc sa le pricepi atunci cand alegi sa le strigi! EU asa zic!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 iunie 2019, 20:47   [#18]

    Dacă îmi permiteți, am un sfat pentru dumneavoastră, domnule Camel Lion: încercați să înțelegeți că lumea evoluează, nu neapărat în direcția dorită de fiecare dintre noi. Ce e de făcut când unii spun „hăis” și alții „cea”? Mergem în direcția aleasă de „majoritate”, c-așa e „democratic”?

    Majoritatea spune că PSD și programul său de guvernare nu mai e favorit…

  • EU, Camel Lion
    ... a scris la 13 iunie 2019, 23:08   [#19]

    Nu-mi permit Eu, stimate domn, sa primesc asemenea sfat, chiar daca vine de la dumneavoastra, pentru ca nu poate fi de-nteles corelatia fortata pe care insistati s-o faceti intre votul dat pentru desemnarea celor care urmeaza sa reprezinte Romania in Parlamentul European si votul dat pentru cei care reprezinta romanii in Parlamentul Romaniei. Si-apoi, la alegerile europarlamentare au votat 51% dintre romanii cu drept de vot, din care 2 milioane au votat candidatii PSD, asa ca unde vedeti dumneavoastra “majoritatea” aceea care sa spuna, ceea ce pretindeti dvs. ca ar spune? Lumea evolueaza, stimabile, dar principiile fundamentale raman neschimbate cum ar fi legile fizicii, operatiile aritmetice, LEGEA FIRII, sau respectarea Constitutiei si a legilor statului, pentru ca “a pune vorbe-n gura electoratului”, care s-a prezentat la urne ca sa voteze “europarlamentari”, din care sa reiasa ca vrea sa cada Guvernul, nu-i atitudine de progres pe calea democratiei, ci doar “escrocherie”. Fara discutie ca votul trebuie respectat, astfel ca cei alesi, pe listele respective, vor merge in Parlamentul European, insa la fel trebuie respectate si alegerile din 2016 pentru ca mai departe sa fie respectate si urmatoarele alegeri din 2019 si din 2020. Asta cu “respectarea regulilor” nu poate fi ignorata sub pretextul ca “lumea se schimba”, “schimbarea” inseamnand modificarea regulilor, nu desfiintarea lor. Sper ca am fost cat se poate de explicit!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »