La mulți ani, frățioare!
Un dialog…
Îmi spunea fratele meu ieri la telefon (în paranteză spus, frate-miu ăsta spală de mai bine de zece ani farfurii prin hotelurile Italiei; nu vă zic salariul, că plecați și voi în Italia):
– băi, frate, trăim într-o lume bolnavă ce se laudă că rata șomajului e mică.
– Bine, zic eu, și ce e rău în asta?
– Păi, zice el, pe vremea copilăriei noastre doar tata lucra și munca lui era suficientă pentru întreținerea familiei. Acum lucrăm toți de ne sar capacele ca să punem pe masă ce punea el de unul singur. Indicatorul bunăstării nu e rata șomajului, ci posibilitatea de a-ți întreține familia muncind solitar pentru ea.
Am rămas fără replică. Ce să mai spun când bag de seamă că are dreptate? Milioane de români au ales pribegia, goniți de impostura ce a pus stăpânire pe România. Țara noastră nu are nevoie de dascăli cu vocație, de medici competenți, de meseriași pricepuți. Nici vorbă… Priceperea nu e o valoare, ci un defect. Nu ai ce căuta într-o țară plină de „specialiști” în „arta” hoției.
Nouă (celor rămași încă în țară) ne place șmecheria și descurcăreala. Nu ne e simpatică doamna Kovesi, da’-l pupăm în cur pe Dragnea și pe toate slugile lui. Suntem obișnuiți, am făcut aceeași chestie și cu Ceaușescu, și cu Iliescu, și cu Constantinescu, și cu Băsescu. De Iohannis nu mai are rost să spun.
Mă-ntorc la discuția telefonată cu fratele meu.
– „Bine că am îmbătrânit”, zice el.
– Bine zici, frate, zic eu. Ce naiba mai vrem și noi, niște bătrânei meseriași, într-o lume cucerită de impostori? Vezi-ți tu de farfurii și eu de iluzii, că au grijă stăpânii de noi.
Păcatul e că fiii noștri ne calcă pe urme și nu cred că e bine ce fac…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
4 comentarii la “La mulți ani, frățioare!”
Nu prea se cade să-ți comentezi propriile „judecăți”, da’ când nouăsprezece cititori îți arată degetul mare fără să zică nimic, cred că ceva nu e în regulă. Nu scriu pe-aici ca să „obțin” aprecieri, ci din dorința de a provoca dezbateri pe marginea unor situații (superbă limbă de lemn, nu-i așa?) ce trebuie discutate.
Dați-vă slobod la gură, stimați cetățeni! În vremurile pe care le trăim tăcerea nu e de aur (cum zice proverbul), ci de căcat. Cu cât tăcem mai mult, cu-atât ne afundăm mai adânc în hazna.
Eu unul m-am săturat de vorbele fără de conținut rostite de aleși. Îmi stă în gât frazele sforăitoare precum „vom face și vom drege ca să trăiți bine” sau „vă dublăm salariile”…
Am vrut capitalism, capitalism avem. Un „capitalism” construit de niște tovarăși social-democrați, se înțelege…
P.S.: Uite de-aia am devenit suporterul berii: „decât” să-i aplaud pe impostorii aleși de popor, nu -i mai bine să-mi văd de gulerul halbei?
Mare dreptate are fratele tau. Imi aduc aminte de cand eram mititel, tata era singurul care lucra si totusi avea grija sa ne faca toate poftele atat mie cat si mamei..acum s-a schimbat totul.
E evident că totul s-a schimbat, Flavia. Acum „tata și mama” lucrează amândoi sezonier în Europa și „mititeii” sunt crescuți de bunicii din țară. Familia nu mai există.