Izolaţie termică – polistiren sau vată minerală bazaltică?

Polistiren vs vată bazaltică
Pentru izolaţii termice exterioare (placări, anvelopări termice) există două materiale extrem de cunoscute în România: polistiren şi vată minerală. Care dintre aceste materiale sunt mai bune pentru izolaţii termice exterioare şi de ce? Răspunsul la această întrebare, este extrem de dificil de aflat …
Am căutat informaţii şi am “studiat”, luni de zile. Pe internet, cum altfel!? Iar rezultatul a fost că, am “intrat în ceaţă” şi mai rău. Am discutat cu diverşi “meseriaşi”, cu constructori, iar răspunsul lor m-a determinat să înţeleg că, ori nu ştiu nici ei, ori ştiu dar nu vor să spună adevărul, în sensul că, dacă un anumit SRL de cartier efectuează anvelopări termice cu polistiren de peste un deceniu şi este “obişnuit” să lucreze cu polistiren şi nu cu vată minerală, atunci va susţine sus şi tare că, polistirenul este mai bun (cu vata bazaltică, am înţeles că este ceva mai multă muncă decât cu polistirenul care este mai simplu de montat/utilizat).
Recent, am discutat cu un alt constructor român, care lucrează în Germania de peste 10 ani şi efectuează (în general) izolaţii termice. Acesta mi-a spus următoarele:
– în Germania s-a schimbat legislaţia în privinţa acestor anvelopări termice (în România nici măcar nu avem o lege care să reglementeze “ceva” în acest sens!), astfel încât, în acest moment, izolaţia minimă permisă în Germania la anvelopările termice cu polistiren este de 18 cm!!!
– acelaşi constructor afirmă că, tot în Germania, se foloseşte de obicei polistiren şi nu alte materiale (vată minerală, etc);
– de asemenea, faptul că, în urma efectuării izolaţiilor exterioare cu polistiren, în multe apartamente izolate cu polisitiren a apărut igrasia, este din cauza montării greşite a polistirenului! Mulţi constructori români, pun câteva “puncte” (mămăligi) de adeziv pe placa de polistiren, după care lipesc placa pe perete – ceea ce (spune constructorul român din Germania), este GREŞIT! Adezivul trebuie pus ca o “bandă” fără întrerupere, pe extremităţile plăcii de polistiren, iar în mijlocul plăcii se pun 1, 2 sau 3 puncte (mămăligi) de adeziv. De asemenea, după lipirea plăcii de polistiren pe perete, în spaţiile goale rămase între plăcile de polistiren, se pune o spumă poliuretanică specială, cu expandare scăzută!
– acelaşi constructor român din Germania, spunea că, dacă în vata minerală ajunge umezeală sau apă (accidente se pot întâmpla, de exemplu dacă partea de sus a izolaţiei cu vată minerală, nu este perfect etanşă, lipită cu silicon, etc), toată vata minerală “cade” în jos din cauza greutăţii adăugate de apă! Mai mult decât atât, în situaţia în care ajunge apă sau umezeală la vata minerală, aceasta îşi pierde complet proprietăţile termoizolatoare.
Cum montează românii polistirenul şi este greşit!

Cum trebuie pus corect adezivul pe placa de polistiren

Există şi constructori care pun adeziv pe toată suprafaţa plăcii de polistiren: este corect sau greşit să pui adeziv pe toată suprafaţa plăcii de polistiren?
În ce priveşte vata minerală, am înţeles că şi aceasta este de mai multe tipuri: vată minerală, vată minerală bazaltică, vată minerală cu folie de aluminiu, etc… Şi aici, este “haos” total în privinţa opiniilor: câţi constructori, atâtea păreri:
– dacă e mai bine să foloseşti vată minerală cu folie de aluminiu sau fără folie?
– cum trebuie montată vata minerală, cu folia de aluminiu către perete ori către exterior?
– cum trebuie montată vata minerală pe perete: cu adeziv, cu structură, cu dibluri de fixare în perete?
Dacă există cititori care au experienţă în acest domeniu (respectiv izolaţii termice exterioare), sunt curios să aflu părerile voastre la rubrica de comentarii de mai jos …
9 comentarii la “Izolaţie termică – polistiren sau vată minerală bazaltică?”
Pentru izolatie termica exterioara, eu iti recomand polistirenul expandat cu grosime de cel putin 10 cm. Adezivul se pune pe conturul placii de polistiren, iar in mijloc se mai pun cateva mamaligi de adeziv. La montare, atentie mare sa nu patrunda adeziv in rosturi (intre placi, la imbinari), placile trebuie sa fie pozitionate perfect una peste alta. O metoda si mai buna ar fi lipirea placilor cu spuma poliuretanica in loc de adeziv clasic, exista o spuma speciala pentru lipire polistiren.
Nu ai specificat Dane unde vrei izolatia, pe exterior sau interior. Pe exterior iti recomand polistiren de o densitate cat mai mare. Am vazut ceva polistiren gri inchis , trebuie sa te interesezi. Eu am lipit polistiren la o casa cu spuma speciala acum doi ani exact ca in filmare dar am pus si cu sistem de prindere cu găuri în perete și opritoare ca sa nu se desprinda plăcile de polistiren peste câțiva ani. Dacă vrei pe interior faci cu lână sau bazaltica plus sistem metalic și rigips. Vorbim mai multe detalii la telefon.
Izolaţie exterioară, despre asta vorbeam.
http://www.domu.ro...e-pentru-casa-ta/
Si totusi… pana la urma care este mai buna? Vata sau polistirenul?
Din informațiile adunate de mine până acum și puse cap la cap, un material bun pentru izolație exterioară pe plan vertical (pereți) -- din cele des întâlnite și utilizate în acest moment pe piața autohtonă -- ar fi vata bazaltică.
Vata bazaltică (de culoare maronie / cenușiu închis) este mai bună decât vata minerală “obișnuită” (cea de culoare galben / portocalie). Nu luăm în calcul celuloza, deoarece celuloza se poate folosi doar la izolații mansarde (plan înclinat) nu și la izolații pereți (plan vertical), dacă cineva știe mai bine, rog să mă contrazică…
Iar din câte am înțeles eu până acum, vata minerală “normală” sau vata bazaltică -- spre diferență de plostirenul expandat folosit de obicei la izolații termixe exterioare -- permite peretului să “respire”.
De asemenea, un factor extrem de important la vata minerală sau vata bazaltică este densitatea materialului! Cu cât densitatea materialului izolator (vată minerală sau bazaltică) este mai mare, cu atât izolarea va fi mai bună! Deci, ar trebui ca atunci când cumpărăm vată minerală, să cunoaștem și densitatea materialului pentru a nu fi păcăliți de către comercianți.
Intre termoizolatie cu polistiren si vata bazaltica recomand vata bazaltica, bine asta in functie de aplicatie spre exemplu la hidro-termo polistiren clar cu o denitate mare
Recomand termoizolarea cu bata minerala bazaltica. Isi face treaba foarte bine si izoleaza si fonic.
Buna ziua,
Adaug și eu aici o dilema in materie de termoizolație.
Casa despre care întreb este construcție veche din cărămidă plina cu demisol locuit.
Pereții la demisol sunt de aprox.50 cm grosime iar la etaj 35.
Mă gândeam să las soclul casei neizolat pentru a nu avea probleme cu umiditatea la demisol. Nu știu dacă e ok sau nu.
In al doilea rând nu știu pe ce termosistem sa optez.
Mă gândeam la vata bazaltica dar în același cost as putea sa fac polistiren grafitat plus ventilație cu recuperare de căldură(am văzut că sunt ceva sisteme undeva la 5000 Ron, pentru suprafața mea locuită ar ajunge -- 90 mp utili)
Care ar fi mai ok ținând cont că e construcție veche și ca vreu sa plachez peste tencuiala veche(buna.
Mulțumesc!