Iubirea de pământ şi neam

drapelul romaniei cu stema Iubirea de pământ şi neam

Din pacate, aproape toti intelectualii (carturarii) si multi dintre tinerii romani (care nu cunosc istoria namului lor) uita ca iubirea de tara sau patriotismul este o virtute importanta. Prin asta isi abandoneaza identitatea nationala, dezerteaza din fata interesului national si uita sa mai fie romani… Unii aspira chiar sa devina cetateni “europeni” sau “universali”?!…

(M. Eminescu)

Despărţiţi atâtea secole, românii şi-au păstrat unitatea de limbă şi de credinţă. Un adevărat „miracol românesc“, după cum spun istoricii. Îndeosebi credinţa i-a ţinut pe români uniţi. Virtuţile evanghelice au modelat firea românului de-a lungul secolelor şi a făcut din poporul nostru un popor paşnic, harnic, inteligent, smerit şi iubitor de străini. Dumnezeu ne-a hărăzit în istorie cu voievozi evlavioşi şi înţelepţi, unii dintre ei trecuţi în rândul sfinţilor, ca Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu. De asemenea, am avut regi iubitori de neam şi de credinţa lui. După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia. După căderea comunismului, noi, românii n-am fost cu totul nepregătiţi să facem faţă concurenţei economice străine care ne-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă. Astfel migrarea în străinătate a milioane de conationali în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, au pus si pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului.

Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noiMulţi, foarte mulţi oameni, atât din trecut cât şi din prezent, au simţit şi simt că acest pământ ascunde „ceva”. Acest „ceva“ pare a fi nedefinit, fără de formă şi totuşi având o formă, însă această formă nu poate fi sesizată decât de ochii sufletului. Urma lăsată în sufletele noastre a luat apoi forma dorului… un dor inefabil şi inexplicabil, iar acel dor de “ceva“ nu s-a putut pierde şi nici nu se va pierde vreodată. Este dorul unei civilizaţii care a ales să închidă ochii… pentru puţină vreme. Cu toţii ştim câte ceva despre civilizaţia geto-dacică.

Aceşti „barbari”, după cum erau numiţi de către greci şi romani, au avut una dintre cele mai deosebite civilizaţii din această lume. Geto-dacii şi-au construit această civilizaţie având o bază spirituală deosebit de solidă, care îşi are rădăcina în vremuri foarte, foarte îndepărtate. Ruptura de această rădăcină a împins civilizaţia geto-dacică aproape de prăpastia uitării, căci simţămintele inimilor urmaşilor acestui neam s-au închis faţă de simţămintele propriului pământ, iar fiii săi şi-au plecat urechea şi chiar inima altor învăţături, străine de glasul sfântului pământ al acestui neam.

De-a lungul anilor, s-au scris multe lucrări despre acest măreţ neam geto-dac, dar aceste lucrări au dispărut subit din analele istoriei. Nu v-aţi întrebat de ce? Oare au dispărut degeaba? Nu, nu au dispărut degeaba. Ceva aparte trebuia protejat. Ştiu că mulţi vor privi cu scepticism această afirmatie (parere), cu ironie chiar, însă ea nu le este destinată lor, ci acelor suflete care au fost părtaşe acelor vremuri glorioase şi care s-au întrupat iarăşi pe acest pământ pentru a reaprinde focul sacru al credinţei străvechi. Foc ce sa transmis ca o ştafetă de la civilizaţia atlantă către civilizaţia dacică. Vorbele se pot măslui, ele s-au tot scurs, se sescurg şi si se vor mai scurge, in esente si forme diferite.

Realitatea insa nu. Realitatea este realitate şi veţi vedea acest lucru cât se poate de clar si desluşit. Profesia mea a fost (acum sunt la pensie) din domeniul umanist (jurnalism), prin urmare sper că veţi înţelege de ce am exagerat cu teoria si propriele-mi pareri.

Prin cele scrise (si eventual citite) Eu nu mi-am fac decât datoria de a relata cele ce-am trăit in anii ce-au trecut, cat si-n urma… experienţelor prin care am trecut alaturi de dumneavoastra. Din pacate, lesne putem constata cu toții că România este în momentul de față (la ceasul dureros al adevărului) un stat în derivă, o națiune vlăguită asemenea unei bărci aflată pe un fluviu care se îndreaptă inevitabil spre marginea unei cascade sau prăpăstii amețitoare. Statul român însuși, autoritățile care-l conduc observăm că se află, de ani buni, într-un grav proces de disoluție daunator noua, tuturor celor care iubim si respectam atat de mult, pamantul si tara in care ne-am nascut…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Iubirea de pământ şi neam”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 2 noiembrie 2021, 16:48   [#1]

    Fain scris, zău așa prietene Marc! M-ai tot dojenit de-a lungul anilor în multele noastre dispute (eu încă mai cred că au fost dialoguri constructive!) că prea le tot dau cu politica în căutarea de fitiluri. Realitatea e că am cam avut dreptate: politica ne determină viețile, indiferent că ne place sau nu…

    Ce mai rămâne de spus după tot circul politic de care avem parte în ultima vreme? Dincolo de partizanatul politic al oricărui cetățean (care e absolut democratic!) pentru mine e din ce în ce mai clar că „democrația” nu funcționează. Dinozaurii politicii nu se lasă duși din fruntea bucatelor până nu își trag o ciozvârtă cât mai consistentă din trupul sfârtecat al României.

    Și uite așa asistăm impasibili la „negocierile” unor indivizi care se cred „partide”. Cum se supără câte unul, cum își trage un partid nou! Toți vor să guverneze doar cu gura, niciunul cu adevărat, că de! e bine și în opoziție.De ce să scoată castanele fierbinți din foc cu mâna lor? Las’ să se frigă ceilalți, că după aia venim noi călare pe cai mari…

    Și fiindcă mi s-a terminat tainul zilnic de bere, scriu câteva rime:

    Iubire de pământ și neam…

    Uniți în credință, în limbă
    Și în iubire de pământ și neam
    Doar „patrioți” ales-am. De-aia ne-am
    Pomenit că între ei se schimbă…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 2 noiembrie 2021, 21:43   [#2]

    Pe mine unul schimbarea asta între „aleși” m-a întors cu curu-n sus. Credeam că „dușmanul” e PSD, ăla cu Dragnea și Dăncilă în echipă. Când colo, ce să vezi? Vine „marele” PNL încercând să mă lămurească (!) că Cîțu e mai breaz decât Orban, totul orchestrat de bagheta magică a dirijorului Iohannis.

    Oricât de afon aș fi în muzică, nu am cum să nu aud disfoniile „vedetelor” de pe scenă. Mulți spun că USR cântă fals, dar eu prefer „cântatul” lor. Am auzit de prea multe ori falsetele „primadonelor” pentru a le mai putea aplauda.

    Nu-i deloc necesar să credeți în vorbele mele. E de ajuns să vă formați urechea muzicală…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?