Din istoria radioului: 90 de ani de radio în România!
Prin 1927 – după cum atestă documentele – se pun primele baze legale de constituire a primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital de stat. Atunci, după câteva încercări mai timide întreprinse de persoane sau societăţi particulare, Consiliul de Miniştri, legiferează prin art. 2 din Jurnalul 2915/22 Decembrie 1927, înfiinţarea Societăţii de Difuziune Radiotelefonică Română! Evenimentul a stârnit la acea vreme, un puternic şi firesc ecou în întreaga ţară (şi nu numai).
Pentru ca publicul să aibă acces la acest inedit mijloc de comunicare, considerat în acea perioadă drept “o minune a tehnicii“, se propune scăderea taxelor la importul de aparate receptoare (radio). În plus, prin instalearea la Băneasa a unui emiţător de 12 KW, programele radiofonice se dezvoltă pe zi ce trece, în ciuda unor dificultăţi tehnice inerente oricărui început.
În 1930 se construiesc pe strada General Berthelot şi primele studiouri adecvate, ce se numeau atunci “săli de audiţie”! Iar din Aprilie 1936 – când intră în funcţiune şi emiţătorul de la Bod, pe frecvenţa de 160KHzUL – Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune, cum se numeşte şi-n prezent.
Trebuie spus că în acei ani, când au fost emise în eter primele unde radio, în România se lansau – pe lângă cronicile din ziare – fel de fel de păreri, pro şi contra, privitoare la “minunea tehnicii”! Iată bunăoară, ce se scria în “Biletul de papagal” (revista lui Arghezi şi Gh Brăescu):
– “Cele mai geniale invenţiuni, devin foarte curând instrumente de tortură“!
– “Automobilul care te băga în boală, telefonul care ne lasă la discreţia domnişoarei X, pianul cu care ne torturează cineva de la etaj, iar acum, radioul. Este într-adevăr o descoperire măreaţă, dar de care se abuzează şi-ţi vine, pardon, greaţă. Pe stradă, la cinematograf, acasă la tine sau la prieteni, dai peste… radio, care cum instalează radio, deschide ferestrele şi mărturisesc sincer de la o vreme nu îl înghit deloc“!
Am reprodus întocmai cele scris în revistă sus amintită şi foarte citită la acea vreme.
Deci, păreri şi păreri, gusturi şi optici diferite, cum se întâmplă şi acum, în zilele noastre, când (se pare? ) că radioul a cam dispărut din preferinţele multor concetăţeni. În fond, asta-i viaţa! Moda şi timpurile, le schimbă pe toate!
Revenind însă la Radio, se cuvine precizat că, de-a lungul anilor, el a fost un bun (şi chiar nelipsit) prieten al tuturor românilor. La microfonul acestuia s-au prezentat sau au fost în zecile de ani, personalităţi de seamă ale timpului, regi şi preşedinţi, savanţi, medici cu nume şi renume, istorici, dar şi numeroşi artişti şi sportivi de frunte. De la radio am aflat, în timp, veşti importante, unele (poate că vi le mai amintiţi!) chiar vitale pentru soarta naţiunii! De asemenea, tot pe calea undelor am ascultat piese de teatru, transmisii şi rezultate sportive, sfaturi ale unor specialişti şi, mai cu seamă, muzică, multă muzică pentru toate gusturile. Toate acestea, firesc, odată sau în pas cu dezvoltarea şi diversificarea tehnicii, cu extinderea reţelei de radiouri, prin apariţia studiourilor teritoriale, cât şi a numeroselor posturi private, comerciale. Dar, trebuie s-o recunoaştem, Radioul public a fost şi va rămâne, cred, un bun şi nelipsit prieten al tuturor…
Acum, la final, doresc să mai adaug, cu firească nostalgie, că din cei 90 de ani care au trecut de la înfiinţare, radioului public a fost şi pentru mine, timp de peste 20 de ani, o a doua casă! Aici, la SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, am cunoscut şi trăit cele mai însemnate satisfacţii din întreaga carieră profesională! Şi, ştiţi dumneavoastră, tot ce e frumos, nu se uită!…
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
Primul sediu al Societăţii de Difuziune Radio

Anii ‘90, Casa Radio din Bucureşti

Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, vedere dinspre strada Temişana

Regele Carol al II-lea, la microfonul radio


“Unda Veselă”, cu Toma Caragiu şi Carmen Stănescu

Ernest Urdăreanu, la microfon

Crainicii Constantin Băltăreţu şi Doina Andrieş

Ion Brad şi Valeriu Râpeanu, Revista Literară

Romeo Chelaru

1990 – Studioul de înregistrări muzicale, nr.6


Personalităţi invitate la radio



6 comentarii la “Din istoria radioului: 90 de ani de radio în România!”
Radioul a fost inlocuit de televiziune, iar televiziunea incepe deja sa fie inlocuita de internet. Este evolutia fireasca a lucrurilor.
Radioul nu a fost înlocuit de televiziune, domnule Andrei. Cel puțin așa cred eu. E clar că internetul (unde găsesc și radio și televiziune) e bun la toate, dar radioul încă nu a murit și nici nu cred că își va da duhul prea curând.
Imaginați-vă milioanele de șoferi de pe șoselele lumii ce conduc ascultând un post de radio.
Genială invenție radio-ul ăsta…
Uite că m-am dat în spectacol scriind într-un comentariu din trei fraze același cuvânt în două feluri: „radioul” și „radio-ul”. Recunosc că n-am habar care este forma corectă.
Francisc, parerea mea-i ca ambele concepte sunt corecte! Ce spui insa de jocul, de aseara, cu Chile? Tot ca o parere a mea este ca, dincolo de rezultat (onorabil, zic eu), nimic deosebit care sa te determine sa spui ca, gata, ne-am revenit dintr-o mediocritate cronica, greu de eradicat! N-am dreptate?
Eu încă sunt un fan al radio-ului clasic, cel bazat pe emiterea în eter prin metodele clasice a undelor electromagnetice. Dovadă stă şi faptul că recent am cumpărat acest micuţ radio: http://dan-blog.ro...review-radio.html … care radio, pentru un radio portabil de buzunar, n-a fost tocmai ieftin. Şi am constatat cu tristeţe că nu prea am ce asculta la radio!!! Doar muzică!!!! Ştirile ţin vreo 3 minute, maxim 5, după care muzică, frate, la greu! Toată ziua muzică! De parcă pentru muzică n-ar exista alte dispozitive, mult mai potrivite ascultării în condiţii bune.
La radio nu mai există dezbateri (pe teme politice, economice, etc), nu mai există invitaţi, nu mai există subiecte de interes. Doar muzică! Motiv pentru care dacă pe viitor va dispare… nu-i nici o pagubă, dacă vreau muzică îmi cumpăr un MP3 Player şi basta.
Cam asta e problema radio-ului. A devenit inutil, din păcate. Muzică pot asculta pe telefon dacă vreau, pe un mp3 player sau pe orice altceva. La radio vreau ştiri şi dezbateri… care ştiri şi dezbateri nu (mai) există!
Da, nenea Dan a concluzionat bine, nothing more tot say…