iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch
iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch
Până în urmă cu ceva vreme, urlau cei de la Apple că telefoanele cu Android – în special telefoanele Samsung – sunt nişte “palete” uriaşe, oribile, prea mari, mult prea mari pentru un telefon şi că Apple nu va contrui niciodată un astfel de telefon oribil, inestetic, uriaş. Iar fanii iPhone ţineau isonul, afirmând că dimensiunile “perfecte” pentru un telefon mobil sunt cele pe care le are iPhone-ul şi de asemenea susţineau cu tărie faptul că telefoanele cu Android sunt mult prea mari.
În curând va fi lansat iPhone 6, care va avea un display de … 5.5 inch şi 4.7 inch. Şi dintr-o dată, 4.7 inch şi 5.5 inch vor însemna “dimensiunea ideală” pentru un telefon mobil şi cel mai probabil vor clama faptul că dimensiunile de 4.7 şi 5.5 inch sunt invenţiile lor proprii … Şi parcă prevăd din nou nişte procese cu Samsung, care, nu-i aşa? … i-a “copiat” pe cei de la Apple, “în avans”, deja de câţiva ani buni.
Widgeturile prezente deja de ani de zile în Android şi notificările care permit lansarea unor aplicaţii au fost introduse în iOS 8 … însă şi pentru asta Apple va acţiona în judecată compania Samsung (şi poate chiar pe cei de la Google care au realizat Androidul) – pentru că, nu-i aşa? … au furat ideile celor de la Apple.
Iar dacă iPhone 6 va avea colţuri mai rotunjite, va fi încă un motiv în plus să-i acţioneze în instanţă pe cei de la Samsung care au realizat Samsung Galaxy S3 şi S4 furând idelile celor de la Apple.
3 comentarii la “iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch”
Mai nou, incepand cu iPhone 5S sunt telefoane bune, sistemul de operare merge foarte bine, dar problema marului e ca are gard pe langa el.
Deci Itunes, pentru mine inseamna cea mai mare magarie inventata de Apple. Apoi vine faza cu Bluetooth, care abia merge ifon cu ifon si atat.
Card de memorie nu are. NFC nu are. Bateria nu o poti schimba. Ecran cel putin HD, ia-l de unde nu-i. Deci pe ce dai banii pana la urma? Altii striga ca-i frumos, ca ce dizain mega ultra, dar il tin in carcase si huse, sa nu se zgarie
Dar gusturile nu se discuta si trebuie respectati si ei pentru ca se chinuie sa mentina calitatea, desi din punct de vedere hardware 90% au fost si sunt in urma.
Vom vedea in toamna cum o sa revina in top. Oricum majoritatea care cumpara iPhone o fac pentru sistemul de operare IOS, deci vor vinde si urmatoarele modele tip Paleta
la fel de bine.
Poate candva le vine mintea la cap si renunta la ingradire, si chiar pot patenta telefonul liber si “descatusat”
Nu mi-a plăcut niciodată “politica” celor de la Apple … nu “rezonează” cu “ideile” mele.
Ultima inventie sau ultimul patent de la Apple: