Între a promite și a face, este nevoie de…minuni?!

De ani și ani ne-am obișnuit să tot batem pasul pe loc! De la Revoluție și până în prezent în România sau peridat la conducerea țării, conform principiului democratic, mai mulți președinți: “un președinte pentru liniștea noastră“, un președinte “învins de sistem”, un președinte “jucător” iar, acum, un președinte care crede în “puterea lucrului bine făcut”. În 25 de ani de democrație, românii au ajuns la al patrulea președinte ales, dar au avut și trei președinți interimari. România a petrecut zece ani cu Ion Iliescu, patru ani cu Emil Constantinescu, zece ani cu Traian Băsescu și aproape 5 ani cu Klaus Iohannis. În același timp, numărul șefilor de Guvern a ajuns la… 17, plus 4 interimari! Ce mai, o “armata” întreagă de premieri! Ce s-a făcut, ce s-a înfăptuit practic în toată această perioada post decembristă, e mai greu de găsit un răspuns. În afară de vorbe, promisiuni care mai de care mai fanteziste și mai populiste, de permanentăura și dezbinare (pe fondul unei corupții devenită… tradițională!), mai nimic!

Totuși, dacă bine ne reamintim, în 1977, România a semnat un acord pentru a participa la construirea unei rețele de autostrăzi TEM (Trans European Motorway) care să ușureze tranzitul în zona Europei Centrale și de Est. La vremea lui, Ceaușescu reusise să construiască porțiunea București – Pitești și o mică parte din Autostrada Soarelui, între Fetești și Cernavodă (cca 100 km). În anul 1999, România a semnat prelungirea participării la acest proiect.
În fine, conform documentelor semnate, pâna în anul 2030 țara noastră trebuie să construiască 2.833 de kilometri de autostrada, adică Rețeaua TEN Centrală, iar pâna în 2050, alți 963 de kilometri, în Rețeaua TEN Globală. În total, 3.796 de kilometri! Cele mai importante sunt Coridorul IV Nădlac – Constanța, care va face legătura cu autostrada Giurgiu – București – Focșani – Albița, adică porțiunea româneasca a autostrăziicare va înconjura Marea Neagră și Borș – Calafat, și partea româneasca a autostrăzii Via Carpatia, care va lega Mediterana de Marea Nordului. După cum se vede, implicațiile internaționale sunt foarte serioase, dar…deocamdată, țară noastră are… aproape 550 de kilometri de autostrada (inclusiv cei 100 construiți de fostul dictator). Practic, din 1999, de la resemnarea întelegerilor, pâna acum, adică în cca 14 ani, autoritățile au reușit să dea în folosință 450 de kilometri de autostrada. Pentru a se menține în graficul semnat cu celelalte state europene, în următorii 17 ani ar trebui să mai construiască aproximativ 2. 300 de kilometri! Dar în ciuda tuturor promisiunilor, construcția autostrăzilor înainteaza în ritm de melc, lucrările par înghetate! Deși se spune că pâna în 2020 se va realiza tronsonul de autostrada Sebeș-Turda, la care se lucrează înca din 2014, stadiul lucrărilor este foarte puțin avansat. Cei 253 de kilometri de autostrada sunt un maxim a ceea ce se poate face, dar dacă se menține ritmul în care se construiește pâna acum!
Ar fi o adevărată minune să se finalizeze măcar și jumătate din lucrările propuse“, notează “Ziare.com”.

autostrada Între a promite și a face, este nevoie de...minuni?!

Cu ceva timp în urmă, premierul Dancilă promitea că pâna la sfârsitul acestui an vor fi recepționați înca 60 km de autostrada, iar pâna la finele lui 2020 vor fi gata alți 290 km. Per total, 350 km de autostrada ar urma să fie dați în folosință, în următorii trei ani, în țara noastră, susținea doamna Dancila. La rândul său, ministrul Transporturilor, preciza că obiectivul pâna în 2020, este realizarea a 350 km de autostradă, obiectiv considerat “realist și realizabil“… Eu (și cred că nu numai) zic însă, c-ar fi tot o… minune! Da, adevărată mi-nu-ne! Pentru că, așa cum spuneam, în cei aproape 30 de ani de… democrație, pe la noi, prin toate domeniile, înafara vorbelor goale și a multor promisiuni, dar și a permanentelor preocupări pentru eterna modificare (oare în interesul cui?!) a legilor justiției (vezi, între altele, OUG care a fost publicat în Monitorul Oficial marți după-amiază, la 30 de ore după adoptarea sa în ședința de Guvern), doar “minuni” ce se mai fac! Minuni cum predică mulți slujitori ai bisericii ortodoxe credincioșilor, mai ales celor, prezenți an de an, în octombrie la Pelerinajul Sfintei Paraschiva, din dulcele târg al Iașului, că “moaștele fac minuni“, le aduc sănătate și tămăduire, și ca atare, să cotizeze cât mai mult din pensia lor mică, la cutia milei din biserici. De fapt, pelerinajul tradițional, din fiecare octombrie, în a devenit mai de multă vreme, subiect de discuție pe tema… tradiționalismului românesc. La rândul sau, tema de campanie electorală pentru unele partide care vor să se apropie de raiul politic prin voturile prea credincioșilor.
Se știe doar că Biserica e și făcătoare de… minuni electorale, iar pelerinajul de la Iași e o afacere de milioane de euro în fiecare an! Nu numai pentru biserica dar și pentru mulți alți profitori…

Dar iată că, vrem sau nu, cu banisorii de aici cât și de prin alte părți, în scurt timp se va finaliza și inaugura la București Catedrala Mântuirii Neamului! Începută în decembrie 2010, ea a “înghitit” pâna acum cca 102 milioane euro, din care Patriarhia a contribuit doar cu 20%. La aceste fonduri deja cheltuite se adaugă și cele aproape 25 milioane de euro alocați la rectificarea bugetară. (Sfințirea Catedralei va fi oficiată de Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, duminică, 25 noiembrie 2018, informează agenția NaționalaBasilica). Patriarhia subliniază însa că nu poate cuantifica cu exactitate contribuția. “Contribuția concretă a Bisericii la prosperitatea cetățenilor este majoră, dar necuantificabila și trebuie descifrată în registrele multiple de influență pe care Biserica prin toate acțiunilesale o are asupra societății: spiritual, moral, cultural, caritabil“, a precizat Patriarhia. Dar indiferent cât și cum s-a cheltuit, Catedrala-i aproape gata! Un lucru bun, desigur. Folositor și destinat tuturor creștinilor. Nu pot decât să-i felicit pe inițiatorii proiectului, cât și pe realizatorii lui. Ceea ce au promis, iată c-au și realizat! Noi sau mai exact, guvernanții? Doar vorbim, promitem la nesfârșit și… atât! Ba nu, ne lăudăm acum cu… prima autostradă urbană care zice-se că-i cam gata, dar, paradoxal, nu e! Exact ca și-n multe alte domenii de activitate (spitale, școli, amenajări sportive, șosele etc etc) unde s-au promis de toate, fără însă să sefacă ceva, măcar pe jumătate!

Astfel stand (bine zis -stand!) lucrurile, încerc să vin și eu acum cu o propunere, pe care din câte am aflat, au enunțat-o și alții: ce-ar fi oare ca în locul celor care si-au demonstrat (nu odată) incompetenta, sa fie alesi la conducere, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe? Sau, de ce nu?, chiar Patriarhul, Preafericitul Daniel, cel care a promis, dar a și făcut?! Cred că ne-ar face și pe noi, pe toți românii, nu chiar… prea, dar totuși ceva mai fericiți! Doar mâine, poimâine vin alegerile… Ar fi o soluție, nu?

www.digi24.ro

catedralaneamului.ro

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Economie, Guest Post, Politica, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

6 comentarii la “Între a promite și a face, este nevoie de…minuni?!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 0:18   [#1]

    Realitatea e sumbră, Marcele. De ce naiba avem pretenția ca un guvern condus de o analfabetă să construiască mai multe autostrăzi decât guvernele „competente” de care am avut parte în ultimele trei decenii?

    Vezi, asta e problema! Unora dintre noi ne place să fim în gașca lui Ali-Baba…

  • Anonim
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 0:46   [#2]

    P.S.: În legătură cu construirea catedralelor (mântuirii neamului) pot să rostesc răspicat un adevăr: alte „popoare” ridicau biserici pe vremea când românii învățau să țină creionul în mână.

    Las că-i bine, nea Marcel! Nația română, în frunte cu președintele marelui Partid Social Democrat, știe să le dea peste gură acestor democrați europeni… Nu se găsește în toată Europa un „democrat” mai mare ca Liviu Dragnea…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 0:53   [#3]

    Păcatul e că nu sunt doar patruzeci, ci șase sute…

  • ... a scris la 19 octombrie 2018, 14:31   [#4]

    Nu-i doare gura să promită… și nici portofelul, că doar nu dau din banii lor,
    Cât e împrumutu’-n floare,
    Nici în bască nu îi doare.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 15:00   [#5]

    Îmi permit să-ți completez „poezioara”, Dane:

    Nici în cot, nici în căciulă
    Nici în fund și nici în sculă…

    (la nevoie poți înlocui fundul și scula cu atât de neaoșele cuvinte românești…)

    Dacă stau să cuget, aceste versuri ar fi potrivite pentru o viitoare „compoziție lirică”. Azi nu prea am chef, da’ până luni, cine știe?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 19 octombrie 2018, 18:27   [#6]

    Ca să vezi ce chestie, nene Dan! E incredibil ce pot face patru pixle de Timișoreană din mintea unuia ca mine…

    Hai să trăiți…
    Motto: „Cât e împrumutu‘-n floare
    Nici la bască nu mă doare,
    Nici în cot, nici în căciulă,
    Nici în fund și nici în sculă.

    - compilație „culeasă ” de pe blogul lui Dan -

    Ce „bine” era pe vremuri!
    Aveam toți un „loc de muncă”,
    Se făcea că noi muncim
    Ei spuneau că ne plătesc…
    Da‘ tot neamul românesc
    Mânca „adidași” din pungă.

    Ei mâncau pita pe șuncă,
    Noi ne-nghesuiam la gheare…
    Ei spuneau că socialismu-i
    Rânduiala cea mai tare,
    Că nu e orânduire
    Mai bună pe lume, încă…

    Ce „bine” ne e acuma
    C-avem slobod la plecare
    Lăsând locul de născare
    În grija lu‘ tata mare
    Și-a lu‘ muma…

    „Băieții deștepți” știu sigur
    Cam pe unde s-o „ușchească”
    Atunci când nu pot învinge
    Legea noastră strămoșească.
    Fug repede unde pot
    Fără să îi doară-n cot…

    „Proletari” din țări străine
    Au pus mână de la mână
    Ca să facă-un bine lumii
    Ce vrea să fie stăpână…
    Și-uite-așa, cu chiu cu vai
    Am ajuns să fim cobai!

    Să trăiți stimați tovarăși!
    E păcat să nu trăiți
    Dacă tot aveți „cuțitul”
    Cu care îi împărțiți
    Pe români în buni și proști:

    Nu suntem chiar toți doar „foști”…

    P.S.: Stai să vezi ce-mi fată mintea după încă alte patru…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »