Ada-Kaleh, insula de pe Dunăre

Insula Ada Kaleh Dunare Ada Kaleh, insula de pe Dunăre

A fost cândva o (minunată) insulă pe Dunăre: povesti din (și despre) Ada-Kaleh!

Dintr-o nostalgie nu greu de explicat, gândurile și reprezentările – rămase vii – încă mă poartă spre zone și locuri care… nu mai sunt! Sunt doar simple amintiri. Nu numai pentru mine, dar și pentru vârstnicii care le-au văzut și trăit, cât și pentru cei care le-au aflat sau le află acum. Au fost cu mulți ani în urmă, adevărate și veritabile “locuri de poveste” care ne-au fascinat și ne-au atras mereu. Dar și oameni pe măsură, minunați! Toate au fost, dar acum, ca orice pe lumea asta,… au dispărut. Nu mai sunt! Dincolo de amintiri, nimic nu ne-a rămas… Între cele (multe) dispărute, mă voi referi – prin documentele încă existente cât, mai ales, prin amintirile eterne ce, cum vă spuneam, mă domină din plin – la o pitorească și strategică zona a Porților de Fier, cu preponderență la celebra insulă Ada-Kaleh, acoperită-n prezent de apele Dunării! Insula era într-o vreme – pentru locuitorii ei, dar și pentru cei care au vizitat-o vreodată – un loc paradisiac. Vorbim, firește, la trecut. Pentru că ridicarea barajului Hidrocentralei Porțile de Fier I, mândria hidrotehnicii românești, a inclus între pierderile colaterale și trecerea definitivă în istorie a acestui loc de un pitoresc aparte. Cu iz meridional, arhaic. Insula lor, a locuitorilor (majoritar turci) a fost în totalitate acoperită între 1970-1971 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei. Odată cu insula “dorm” sub ape, sute de ani de istorie zbuciumată, destine împlinite și povești trăite la margine de imperii (otoman și habsburgic), mituri și legende născute între valurile fluviului.

Nu pot să zic că eram săraci, că nu duceam lipsă de nimica, da’ nu ne venea să aruncăm! Aveam concepția asta. Noi nu aruncăm absolut nimica. Când am venit aicea, am văzut că s-aruncă pâine! Am rămas așa, mirat! Chiar nu m-am simt deloc bine când am văzut cum în tomberoane aruncau pâine… și, Dumnezeu s-o odihnească, bunica zicea: «Ia te uite, ăștia aruncă pâine… Nu-i păcat?» Aici am văzut se-aruncă totu’, nu se ține cont de nimic. Nu pot să zic că nu m-am schimbat: m-am schimbat și eu foarte mult, că sunt obligat să m-adaptez. Dar nici până în prezent noi nu aruncăm firimituri, n-aruncăm nimic. Așa am fost învățați.” Sunt destainurile și regretele sincere ale unui anonim, fost locuitor al Ada-Kaleh-ului, spuse și postate pe net ce vorbesc despre ce-a fost cândva pe insulă și ce-i acum aici, pe pământul (ca și insula) României.
Asemenea lui și alții, precum, bunăoară, N. T. M., și-au destăinuit, tot pe net, regretele, trăirile sale: “Cu ce tragedie am plecat de acolo! Mi-a părut rău de tot [plânge]! Am sărutat patru colțuri ale casei mele și așa am plecat! Mi-am luat rămas bun! [Am un tablou], ce să faci cu pictura? Nu poți să trăiești cu pictură! Ce viață am avut pe insulă!

Pentru mulți dintre eventualii cititori ai acestui articol, care n-au văzut Ada-Kaleh-ul decât prin povești și poze, insula asta este, probabil, doar o fantasmă! Nu vor ști niciodată dacă era cu adevărat atât de frumoasă ca în amintirile foștilor… insulari, cu case înflorite, vită-de-vie, leandri, magnolii, flori cățărate pe zidurile îmblânzite de soarele verii, lămâi și smochini, bragă rece și înghețată parfumată, aromă proaspătă de fistic și baclavale, turci fumând narghilea în față porților scunde… ce mai, un… Levant în miniatură! Le rămâne totuși aceea bucurie de a descoperi, din scrieri sau descrieri și din cele auzite, măcar o frântură din bine-cunoscuta lume creată pe Ada-Kaleh cândva. Probabil vor vedea însă cu ochii lor, vizitând, eventual, Muzeul din Drobeta Tr. Severin (nu știu dacă și-a redeschis porțile?!) o cetate care a fost mutată bucată cu bucată de pe Ada-Kaleh, pe insula Simian (din apropierea Severinului) aflată, din câte am văzut și aflat, într-un stadiu de nepăsare condamnabilă, mascate de dezordine și bălării. De asemenea, vor tânji să viziteze o grădină botanică dăruită de natură. Curiozitatea le va arde să cerceteze zidurile de cărămidă roșie marcate cu inscripții turcești. Vor auzi dinainte, ca prin vis, sunetul pietricelelor moi de pe coridoarele lungi care se sfărâma sub greutatea pașilor. Vor simți că vor să se transpună într-o altă lume! Cea care a fost. În faza aceasta, virusul “Ada- Kaleh” va pune, cu siguranță, stăpânire pe toți vizitatorii!
Trebuie știut și faptul că, Insula Simian este situată în aval de hidrocentrala Porțile de Fier, între România și Șerbia. În 1968, înainte de construcția lacului de acumulare, obiectivele turistice de pe Ada-Kaleh au fost mutate aici, pe Simian, obiective aflate și astăzi pe teritoriul insulei, însa (cum vă spuneam) într-o stare avansată de degradare! Fără intenția de a mai face acum o cât de sumară istiorie (Cetatea Ada-Kaleh a fost construită de către austrieci după pacea de la Karlowitz, 1718. Ocupând o mare parte din teritoriul insulei, cetatea reprezenta una dintre cele mai importante fortificații de acest tip din Europa. Curând după terminarea ei a căzut în stăpânirea turcilor. Acest lucru era consfințit prin pacea de la Sistov) a Ada-Kaleh-ului în vremurile sale de glorie (pozele alăturate, dar și videoclipurile vă pot edifica), voi spune totuși că prin acei ani, mulți români (și nu numai) veneau aici cu barca pentru bunătățile realizate de către turci: faimosul rahat turcesc cu nucă, alunele turcești Lokum, țigări, bragă și halviță, toate realizate după o rețeta… secretă. Trebuie reținut și faptul, nu lipsit de importantă, că din anul 1923, populația insulei a cerut alipirea acesteia la România, iar în 1932, a fost declarată stațiune climaterică, fiind vizitată anual de circa 40.000-50.000 de turiști români și străini. Cetatea era renumită nu numai pentru istoricul ei reprezentativ pentru poporul român, ci și pentru casele pitorești și miresmele exotice ce atrăgeau orice vizitator. Insula era scutită de impozite și astfel, produsele de aici, puteau fi cumpărate la prețuri mai scăzute. Aici se putea cumpăra atât ulei, cât și parfum de trandafiri, realizat din trandafirii ce creșteau pe insulă, sau bijuterii turcești.
Insula Ada Kaleh este una din principalele victime ale construcției barajului hidrocentralei Porțile de Fier 1. Aceasta a fost o enclavă turcească care avea o moschee precum și o mie de alei întortocheate, fiind cunoscută ca un port liber și un cuib al contrabandiștilor. În afară de turci, aici mai trăiau și alte grupuri etnice. Dar odată cu construirea sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I, în Insula Simian a fost refăcută, așa cum v-am informat, o bună parte din cetatea propriu zisă, Ada-Kaleh. Au fost strămutate unele monumente funerare din cimitirul vechi, precum și mormântul lui Mischin Baba. Climatul blând submediteranean a favorizat existența în Simian a unor specii de plante, care, în urmă cu peste trei decenii, se găseau pe Insula Ada-Kaleh. În ansamblu, Insula Simian poate fi considerată o “grădina botanică” în miniatură, dăruită de natură.
Despre Insula Simian nu prea există legende, dar despre Ada-Kaleh sunt multe care s-au transmis prin turci și prin români, până hăt, în zilele noastre.

Ce cai de acces există pentru cei ce vor să viziteze Insula Simian? Cu șalupa de la docurile din Portul Drobeta-Turnu Severin, pe malul stâng al Dunării, în apropiere de piciorul Podului lui Traian, până în Ostrovul Simian, comuna Simian, județul Mehedinți. Dar, atenție: pentru că insula este una abandonată, cu vegetație abundență, e bine totuși să vă încălțați cu cizme sau bocanci, în eventualitatea în care ați putea să dați nas în nas chiar și… cu-n șarpe! Și acum, în orice sezon, o vizită spre toate aceste “locuri de poveste” vă va rămâne o experiență de neuitat, stârnindu- vă entuziasmul!
Iar acum, după ce v-ați făcut o idee despre ce-a fost Ada-Kaleh-ul, după ce v-ați uitat la imagini din vremea austriecilor și a turcilor, ar fi păcat să nu vizitați aceste meleguri de legendă. Vechea Cetate încă mai trăiește! Imaginile spectaculoase de la construirea gigantului pus în calea apelor, precum și de la construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I pe care, eventual, le-ați vizionat, constituie (cred) o binevenită dovadă elocventă a celui mai ambițios proiect de exploatare a potențialului hidroenergetic al Dunării, dar și de îmbunătățire a navigației și de control al inundațiilor. Atunci, în iulie 1964, primii 20 de angajați sub conducerea inginerului Gheorghe Andrei Sălăgean au venit de la Argeș cu trei camioane încărcate cu corturi și cazarmament. Acestora aveau să li se alăture, rând pe rând, muncitori de la barajele Bicaz și Bistrița. Inaugurarea începerii execuției Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964. Peste 15.000 de oameni care s-au strâns din toate colțurile țării au venit aici, la Dunăre, să înfrângă furia oarbă a naturii.

Îmi amintesc și acum că pentru a se face frumoasă inaugurarea acea din data de 7 septembrie 1964, militarii români, într-un timp record, au reușit să facă un pod provizoriu și conducătorul țării noastre să ajungă pe malul sârbesc. A fost un motiv de bucurie pentru mulți oameni, pentru sârbi și pentru români care au putut să treacă în vremea respectivă și să-și vadă rudele, pe care de aproape 20 de ani nu le mai văzuseră. Iată că așa a început de fapt, punerea temeliei acestui sistem hidroenergetic de la Porțile de Fier 1. Din fericire, la multe etape de construcție care au urmat, cât și după finalizarea întregului proiect (inclusiv, cel de la Porțile de Fier 2), am fost prezent și eu, ca reporter-corespondent al Radioteleviziunii Române! Toate au rămas acum doar… simple și emoționante amintiri! Dar și regrete pentru anii care-au trecut…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)




Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

3 comentarii la “Ada-Kaleh, insula de pe Dunăre”

  • ... a scris la 15 septembrie 2018, 16:54   [#1]

    Frumoasă prezentare, Marc. Când am fost în zonă am trecut cu șalupa, pe Dunăre, peste locul în care odinioară era insula Ada-Kaleh… Istoria insulei ne-a fost prezentată de către un localnic, cunoscător al locurilor și istoriei din regiune. Mi-a plăcut povestea…

  • marc ciubotaru
    ... a scris la 15 septembrie 2018, 20:36   [#2]

    DA, Dane. O istorie deosebit de interesanta și… parfumata de mulțimea vegetației cât și de produsele cu iz meridional realizate în acele minunate locuri! De fiecare data când ajung prin zona Mehedintului și deopotrivă, a Carasului Severin, trăiesc aceleași satisfacții pe care le-am cunoscut cândva, atunci, în urma cu peste 40-50 de ani!! Acum…

  • marc
    ... a scris la 16 septembrie 2018, 10:53   [#3]

    Acolo, in zona aflata-n discutie, au disparut cu timpul multe, multe valori (materiale dar si umane). Unele, despre care am amintit, sub apa, altele care ramasesera, pana nu prea demult, pe la Severin, bunaoara, cum era renumita cafenea “Ada-Kaleh“, a disparut si ea (cea din prezent are insa o denumire… anglo-romana!), iar restul, sa zic asa, au disparut probabil, nu tot sub ape, ci… sub acoperire! Se poarta asa ceva… Nu-i asa, Dane?!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »