Încă un plagiat…

limba romana carte literatura poezie Încă un plagiat...

Am „reinterpretat” versurile lui Alexe Mateevici cu intenția de a-i răspunde lui Marc la articolul despre unicitatea limbii române, dar m-am răzgândit.

Cred că e mai bine să aștept vreo două zile până devine public plagiatul meu…

Limba noastră-i o comoară…

- încă un plagiat -

Limba noastră-i o povară
Pe umeri cu greu purtată,
Un fel de piatră de moară
Pe destine agățată.

Limba noastră-i foc ce arde
Tot ce-a fost și tot ce este
Câtă vreme-n somn de moarte
Noi dormim ca în poveste.

Limba noastră nu e cântec
Nici doină în zări albastre,
Ci doar vorbe care spintec’
Toate nădejdile noastre.

Limba noastră-i pentru unii
Doar cuvânt ce pișcă țara;
În rostirea lui, tribunii
Au făcut sfântă gargara.

Limba noastră a fost verde
Doar când codrii au fost veșnici…
Comunismul nu se pierde
Când are atâția sfetnici.

Limba noastră-s vechi iscoade
Venite din alte vremuri;
Citind ale lor spovade
Te-nfiori și te cutremuri.

Limba lor e-atât de-aleasă
Să ridice falsu’-n ceruri
Încât și-au făcut mireasă
Veșnicele adevăruri.

Limba lor e limbă sfântă,
Limba vechilor canalii
Ce-o tot zic și o tot cântă
De la Rahova penalii.

Înviați-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Vorbelor în care geme…

Minciuna e muritoare
Și nu e deloc cuminte
Să aveți o revărsare
(Sau potop nou) de cuvinte…

- ultima duminică de cireșar -

P.S.: Ca să înțelegeți ce vrea să spună un vorbăreț ca mine, vă rog să citiți originalul.

Autor: FranciscBouda – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Literatura ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

3 comentarii la “Încă un plagiat…”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 5 iulie 2020, 13:24   [#1]

    Vai ce-mi plac rimele mele! Nimeni nu-mi spune că exagerez, nimeni nu mă aplaudă, nimeni nu mă contrazice. Prin urmare pot „trage concluzia” că am înnebunit. Degeaba încerc să-mi înec părerile în valurile spumoase ale berii…

    Da’ las’-că-i bine câtă vreme avem voie să alegem! Nu contează pe cine, că știm noi să alegem răul mai mic. Ne-au dresat tovarășii în cele trei decenii de „democrație”…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 5 iulie 2020, 14:49   [#2]

    Uite cum se face propagandă electorală, tovarășe Francisc: torni vreo 6-7 blonde pe gât și îți dai slobod la limbă, ca să nu se împleticească prin cotloanele gurii… Apoi scrii negru pe alb că PNL și PSD sunt aceeași mizerie (că tot e la modă). Nu ești credibil deloc fiindcă „poporul” a uitat „succesurile” marelui USL, da nu-i nimic…

    Aștepți cuminte să treacă și vara asta ( la fel cum au trecut și cele din ultimele 3 decenii) și mergi docil la vot ca să alegi răul mai mic. Să nu dea dracu‘ să alegi alte partide, că te-ai ras. Nici în 30 de ani nu ai priceput că „pe cine să alegem, maică, dacă,toți sunt la fel”?

    Ei bine, eu îmi permit libertatea de a nu alege aceste „partide” și îmi asum riscul. În fond, ce am de pierdut? Sau, ca să pun întrebarea în alt număr, ce-avem de pierdut? Sunt pregătit să dau vrabia din mână (PNL și PSD) pe cioara de pe gard (USR+PLUS).

    Ce ziceți? Haideți să încercăm marea cu sarea, fiindcă nu avem ce pierde…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 5 iulie 2020, 15:00   [#3]

    Post scriptum pentru Marc: vezi cum se dă cu părerea pe acest blog? Scrii un comentariu și „apare” instantaneu! Contează doar să știi culoarea ierbii…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?