Ca să vedeți ce înseamnă „vizionarismul” unui poet de duzină, citiți rimele de mai jos. Sunt scrise la mijlocul anilor 90, ai secolului 20 (aveam pe-atunci vreo 29 de ani). Au trecut cam două decenii de-atunci și, din păcate, sunt încă actuale. Cine știe, poate că vor fi apreciate cândva…

DAR PÂNĂ CÂND…

Motto:
„Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi„
-M. Eminescu-

Împresuraţi, fatal, de ceaţa mizeriei acestei lumi
Suntem inapţi să ne desprindem de blestematele minciuni
Care golesc cuvântul lege de orice strop de conţinut
Servite în meniul zilnic atâtea câte-au încăput.

Aceleaşi trâmbiţe-nvechite ne cântă zilnic tot mai fals
Acelaşi kazacioc sălbatec ce-are pretenţie de vals.
Acelaşi sunet de fanfare din ce în ce mai fad şi gol
Acelaşi bal mascat, în care aceiaşi au acelaşi rol.

Dansăm în muzica drăcească a celor fără Dumnezeu
Şi ne mirăm că dansul nostru pe zi ce trece-i tot mai greu;
Indiferenţi, privim cum totul devine-ncet o mascaradă
Blasfemiind cu nesimţire copiii ce-au murit în stradă.

Cinismul celor care cântă ne lasă zilnic tot mai goi
Şi mlaştina fărădelegii se-ntinde groasă peste noi…
Impertinenţa celor care vorbesc întruna de progres
E zilnic tot mai enervantă și tot mai greu de înţeles.

Minciuna – marea suverană – e mai presus de orice lege
(O, cum nu vine iarăşi Ţepeş de-acest blestem să ne dezlege !)
Iar adevărul – o fantasmă, un vis, o boare, o himeră,
O raritate a naturii în zbuciumata noastră eră.

Cruzii călăi, care pe vremuri sadic scoteau untul din noi
Îmbracă azi haine de îngeri, de salvatori şi de eroi
Şi-aceia care tinereţea și-au prăpădit-o-n închisori
Rămân (probabil pe vecie) borfaşi, bandiţi şi trădători.

De-un „cincinal” ne cântă-aleşii aceeaşi veche melodie
Ce noi am fi dorit-o moartă-n acel fierbinte decemvrie;
De-un „cincinal” aceleaşi chipuri cu-a´- lor lemnoase cuvântări
Ne-ndeamnă să avem răbdare… Dar până când s-avem răbdări ?…

Dar până când, iubiţi tovarăşi să ne uităm pasivi la voi
Cum fără pic de remuşcare împingeţi ţara în noroi?…
Dar până când, iubiţi tovarăşi să mai trăim „original”
Şi să o ducem tot mai jalnic din „cincinal” în „cincinal”?…

Împresuraţi fatal de ceaţa mizeriei acestei lumi
Sătui până în gât de toate, sătui de vorbe, de minciuni
Odată şi odată-n stradă ieşi-vom toţi încă o dată
Ca să simţiţi pe pielea voastră ce-i mămăliga explodată !…

Autor: Francisc Bouda (Guest Post)