În România: sportul încă mai trăiește, dar din amintiri și iluzii deșarte!

minge fotbal teren gazon football În România: sportul încă mai trăiește, dar din amintiri și iluzii deșarte!

Ca orice statornic iubitor al sportului, chiar (cândva) și practicant al acestuia, încerc din nou (așa cum i-am promis si bunului meu amic, Francisc) să-mi exprim doar câteva păreri, strict personale, despre acest insemnat domeniu al vieții noastre sociale ce pare, de mai multă vreme, s-o tot ia la vale! Din păcate, nu numai pare, ci chiar a și luat-o mai repede decât credeam!

Pe zi ce trece ne este dat să tot vedem sau să aflăm, cum reprezentanții sportului românesc se tot fac de râsul lumii mai la toate disciplinele. Fie ele olimpice, mondiale sau europene. De fotbal, acolo unde și nepriceputii o fac pe a tot stiutorii, ba se și implică-n fenomen, nici nu vreu să mai vorbesc prea mult! Rezultatele dar și comportarea așa zișilor… fotbaliști vorbesc de la sine! Mai ales de când banii și patronii sunt pilonii principali, fotbalul de la noi, practic, la nivel de performanță, a dispărut! Ceea ce vedem pe plan intern, la toate nivelele, e o veritabilă mascaradă! “Sportul rege”, cum i se spune fotbalului (chiar și unor jucători de pe la noi!), este dominat de interesul pur comercial, bănesc. Toți, dar absolut toți, în frunte cu “marele specialist”, oierul G. Becali și cu o armata întreagă de… impresari dar și… impresare, numai de asta vorbesc! Cine și cum vinde, cât cere și cât i se oferă pe bietul băiat căruia i se spune… fotbalist, devenit acum o marfă sadea (!!?), în fapt, un veritabil bâlci, un târg ca pe vremea… târgului de sclavi. Punct!

Punct și de la capăt. Baiul e că nu prea-mi dau seama care mai e capătul acestor situații jenante, de un penibil absurd?! Mă refer la sportul românesc în ansamblul său. Iată, nu prea de mult, în acest balamuc cvazi total, ni s-au oferit alte “bucurii”: înfrângeri severe, catastrofale la nivel de club și reprezentativă la rugby (chiar și de la spanioli, de la cei care atunci, cu zeci de ani în urmă, când românii noștri, invingeau Franța, ei, adică spaniolii, nici nu erau măcar la începutul alfabetului acestui sport!), înfrângeri la handbal, la sportul în care eram cândva… dictatorii, dar și profesorii Europei, la scorurile negative-record (amintiți-va numai de ultimile, cele cu Franța, Olanda și Danemarca) înregistrate de reprezentativa (oare?!) feminină, de eșecurile repetate de la polo, voley și gimnastică, căci de hokey, atletism (o, tempora!) basket, sporturi de iarnă și de multe celelalte de unde în prezent am cam dispărut cu desăvârșire.

Aceasta-i situația la nivel de performanță și competitiv, acolo unde ne tot complacem să trăim doar din amintiri și eterne speranțe că, cine știe?, poate că ne vom reveni cândva. Când?! Nu se știe. Se știe doar să ne tot amăgim că dacă, spre exemplu, la competiția x, să zic așa, în vederea căreia ne-am tot pregătit, am înregistrat aceleași deziluzii, o dregem și-o “înghițim” cu penibila motivație că: “Stați liniștiți, nu vă impacientați. Aceasta a fost doar… o etapă în pregătirea noastră pentru competiția y, de peste alati… 2, 3 sau 4 ani!” Și tot așa, din 2 în 2 sau din 4 în 4 și chiar mai mult, o tot târâim până ce ne plictisim.

Atât noi, românii, cât și antrenorii, numai străini, aduși cu o curioasă încăpățînare de cei ce dirijează și hotărăsc în fenomenul sportiv. Ca și cum noi, foștii cândva… profesori, n-avem acum specialiști de talia străinilor! Străini nu numai ca nație ci și de ceea ce fac și dreg pe acolo, pe la loturile date-n pregătire sau, unii, cum este spaniolul de la reprezentativă feminină de handbal care antrenează (un fel a spune) simultan, atât pe la noi, dar și pe la unguri sau acum, la ruși! Dar ce să-i faci, asta-i preferinta șefului federației de specialitate! Chiar dacă Martin Ambros, antrenorul, nici nu-și cunoaște bine jucătoarele! De limba română, nici nu mai vorbesc! Sfaturile domniei sale sunt date fie în spaniolă, fie într-o engleză de… baltă sau poate în… esperanto! Oricum, se vede clar, f multe jucătoare habar n-au cam ce le tot turuie acesta! Dar nu-i nimic, mergem înainte. La eventualele clasări pe un loc 14-15 sau un întâmplător loc 3, facem, cum ne este obiceiul, nuntă! La desele înfrângeri (oare cine le mai ține numărul?!), înmormântare totală două, trei zile după care iarasi o luăm cu… motivarile și iluziile deșarte! Cu asemenea antrenori, chiar și jucători (dacă ne referim la handbalul maculin, într-un evident declin) și diriguitori vom avea, nu victorii, ci infrangei multe!

Ar trebui totuși să ne și bucurăm că măcar noi, românii, dacă n-avem (ca multe altele ce ne lipsesc) nici măcar un sport mai de Doamne ajută, ne consolăm insa cu “regii”, “extra terestrii” și “minunile din Carpați” etc etc chiar dacă aceștia au fost sau sunt departe de a fi așa ceva!…

Concluzionând, pot afirma că despre sport, unde și baza materială-i rămasă cam prin secolele trecute, se pot spune mult mai multe. Rele, că cele bune, dacă încă mai apar cate odată, sunt o raritate, ceva cazuri izolate și fără prea mare importantă. Cert: SPORTU-I o copie fidelă a societății românești contemporane condusă “cu multă înțelepciune și spirit patriotic” (l-am citat pe dl Dragnea!) tot de asemenea “specialsti” străini de binele țării și de locuitorilor ei, dar nu și de… ceea ce fac numai si numai în interesul ‘mnealor!

Hai România! Unde?! Vom mai vedea…



Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Alte sporturi, Fotbal, Guest Post ]
Tagged with: [ , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

7 comentarii la “În România: sportul încă mai trăiește, dar din amintiri și iluzii deșarte!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 7 aprilie 2019, 21:39   [#1]

    Tocmai s-a terminat prima repriză dintre Craiova și CFR, Marc. Cu 0-0 pe tabelă, normal!

    Urmărind meciul, am observat că jucătorii celor două echipe sunt mai degrabă interesați să se tăvălească pe gazon la orice atingere a adversarului decât să joace fotbal. Iar arbitrul uită să scoată fluierul din gură și oprește meciul la orice contact. Da’ ce știu eu, un simplu telespectator, despre jocul ăsta?

    Sportul românesc nu are cum să facă excepție de la degradarea întregii societăți, când lucrurile merg prost în toate domeniile. Mă uit (că tot n-am ce face) și la a doua repriză….

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 7 aprilie 2019, 23:35   [#2]

    De n-ar fi fost setea de bere ce mă caracterizează aș fi putut spune că m-am uitat degeaba la acest meci. Scorul afișat pe tabelă mă scutește de orice comentarii…

    Fac unul, că nu mă pot abține: niciuna dintre echipe nu „merita” să câștige, amândouă ar fi trebuit să piardă dacă e să ținem socoată de „spectacolul” oferit privitorilor. Acest meci terminat la zero pe tabelă e dovada clară că fotbalul românesc din prezent nu e nici măcar o umbră a jocului de altădată.

    Și, ca să politizez „chestiunea”, de ce ne mirăm că minciuna, ipocrizia și hoția au pus stăpânire pe destinele noastre când noi înșine alegem. Cine oare ne împiedică să ne construim viitorul? Chiar ne place ca niște indivizi precum Dragnea sau Orban să ne determine viitorul?…

  • marc
    ... a scris la 8 aprilie 2019, 12:06   [#3]

    Totu-i valabil ce-ai scris tu,Francisc!Asa-i si,cum o tot spun,n-avem ce face!De ce?Din cauzele inserate chiar de matale.Intr-o tara unde domnesc furtul si prostia,nimic nu-i ca lumea.Nici macar sportul!…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 8 aprilie 2019, 16:57   [#4]

    Ai văzut știrea cu dosarul revoluției trimis (în sfârșit) la judecată, Marc? Ce zici?

    Dacă procurorilor le-au trebuit 30 de ani ca să adune probele necesare, oare de câți ani vor avea nevoie judecătorii ca să dea o sentință justă? Citind un „volum” pe zi (din cele 3.300) au nevoie de vreo zece ani ca să ia o hotărâre în cunoștință de cauză.

    Vom muri și vom fi liberi înainte de a afla sentința…

  • Anonim
    ... a scris la 8 aprilie 2019, 17:03   [#5]

    P.S.: Mă astup când îl aud pe Voican Voiculescu că (i-auzi la el!) „se simte sugrumat”!

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 8 aprilie 2019, 20:41   [#6]

    Nu știu dacă berea e de vină, da’ repriza a doua (pe prima nu am urmărit-o) dintre Astra și Viitorul mi-a plăcut. În sfârșit am avut parte de fotbal…

    Două echipe care nu prea au ceva de câștigat în acest campionat au demonstrat că jocul poate fi și frumos, dincolo de milioanele de euro ce se învârt în jurul lui.

    Un sincer bravo și pentru învinși și pentru învingători…

  • marc
    ... a scris la 8 aprilie 2019, 20:46   [#7]

    Ce sa mai zic?!Astazi e posibil ABSOLUT orice!De la un fleac pana la nivelul cel mai inalt.Bunaoara,poate ca stii,toate asa numitele partide politice primesc de la Stat sume insemnate de bani.Stii ce fac cu banii?Am sa-ti spun eu intr-un proxim articol.Dar pana atunci,hai la fotbalul nostru(pacatos asa cum e)cel de toate…serile!Apoi,mai vorbim….

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »