În ce ţară ne aflăm, fraţilor?!
Este de fapt o întrebare scrisă, nu prea demult, în genericul unui precedent articol cu privire la numeroasele cazuri de nerespectare a legilor ţării şi a normelor de comportare în societate, a dreptului omului cât şi a altor asemenea situaţii, curioase în felul lor, ce zilnic le aflăm, le auzim sau le trăim chiar şi pe pielea noastră! Acum însă, cum cred că-i uşor de bănuit, sunt nevoit să pun aceeaşi obsedantă întrebare, mânat fiind de un caz (ca multe altele), minor, la prima vedere, dar la fel de regretabil, ce mi s-a întâmplat cu ceva timp în urmă.
Într-una din zilele începutului de Martie a.c., aflându-mă într-un orăşel moldav, Târgu Neamţ, am traversat o stradă lăturalnică, realmente pustie, nu tocmai pe trecerea pentru pietoni, nesocotind astfel, recunosc, o prevedere legală (în privinţa circulaţiei pe drumurile publice). Din întâmplare, în acel moment, venea cam în aceeaşi direcţie şi o maşină a poliţiei care, firesc, am şi spus-o, m-a oprit, solicitându-mi, prin unul din cei doi poliţişti, cartea de identitate. Normal, le-am oferit-o, recunoscand-u-mi, fără echivoc, culpa! Drept dovadă, mi s-a spus să fiu mai atent în traversarea străzii şi că, pentru greşeala comisă, mi se dă doar un AVERTISMENT.
Ne-am despărţit civilizat, nu înainte însă de a semna totuşi un proces-verbal?! Acum însă, după cca trei luni de la întâmplarea cu pricina, primesc prin poştă o înştiinţare din partea serviciului de impozite şi taxe al Primăriei Tg. Neamţ, prin care mi se face cunoscut că trebuie să achit, cât mai urgent, o… amendă de cca 300 de lei?!
Mai mult decât mirat şi, normal, curios să aflu totuşi de unde şi pentru ce-i amenda, m-am prezentat la Primărie. Răspunsul? “De la Poliţie, pentru traversarea neatentă a străzii!“, oferindu-mi şi o copie a procesului-verbal încheiat atunci, la început de Martie, când am fost AVERTIZAT, nicidecum – amendat! Dacă aş fi fost amendat, trebuia fie să achit, pe loc, jumătate din totalul amenzii, fie să primesc DE LA POLIŢIE, o înştiinţare că am de achitat o amendă pe care trebuie să o achit în cel mult trei zile. În caz contrar urmând să mi se pună penalizări. O făceam ne condiţionat. Atunci când s-a întâmplat sau, de ce, nu(?), la primirea înştiinţării DE LA POLIŢIE. Aşa prevede legea! Aşa-i normal, logic şi necondiţionat! Dar când ţie, pieton contravenient, ţi se spune, CLAR, CA LUMINA ZILEI, că “acum, vă dau doar un avertisment“, iar după aproape 3 luni de zile afli, pur şi simplu consternat, că eşti… amendat, ce poţi să mai spui!?!
Am achitat o treime din amendă la primăria oraşului (urmând ca restul să fie achitat cât mai rapid, pentru… bugetul primăriei!), m-am consolat cu faptul că alţii o păţesc (total nevinovaţi) şi mai rău şi mi-am zis, că pentru mine, iată am deja un nou răspuns la întrebarea din generic: suntem în România, fraţilor! În România în care legile fie că nu sunt respectate, fie că sunt aplicate aiurea, preferenţial, eronat sau după cum vrea (sic) muşchii fiecăruia! N-ai cui să-i spui, n-ai cum să-ţi cauţi dreptate, totul sau aproape totul, e la voia întâmplări, într-o dezordine ce pare fără sfârşit!
Nu pot să închei, fără a mai preciza încă o dată că, această banală (în comparaţie cu altele, mult mai grave) întâmplare, vine să confirme cât de drept este la noi, în România, statul de drept!…
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
18 comentarii la “În ce ţară ne aflăm, fraţilor?!”
Imi pare rau ca ti s-a intamplat asta. Bine ca nu ai patit ceva mai grav. Da-i incolo de bani.
Practic ai semnat o amenda, si acolo scrie ca poti achita in 2 zile suma de 145 lei, adica jumatate. Nu vad unde-i greseala politistului.
Aveai posibilitatea sa nu semnezi? Ca sa stiu si eu in caz ca patesc vreodata.
Asta-i Romania si ne ocupa tot timpul. Eu am fost amendat acum o luna de zile pentru parcarea cu botul masinii pe sens invers intr-o parcare… Ce ne mai miram?
Greșeala ta, Marc, a fost că ai semnat un proces-verbal fără să citești ce a scris agentul acolo. Eu nu văd nicio încălcare a Codului rutier atunci când traversez o stradă pustie și mă asigur că pot păși în siguranță. Ar fi culmea să nu poți trece strada dacă nu există „zebră”!
Da’ ce știu eu despre situația dată? Poate că ai sărit ca o căprioară în fața mașinii poliției. Greu de crezut. Părerea mea e că ai picat de fraier. Exact la fel cum ne lăsăm cu toții duși de nas de 27 de ani.
Ia de-aici și-o „poezioară”, că doar mă știi. Îmi plac potrivirile de cuvinte:
Mama lu’ proces-verbal…
Pe o stradă mică dintr-un orășel
Să pună piciorul se găsi Marcel
Taman când mașina unor „caralii”
Se plimba în voie pe-ulițe pustii…
Și, firesc, „Marcelul” a fost întrebat:
Nu te uiti, băi nene, p’-unde-ai traversat?
Ia să-ți dăm matale un avertisment!
Pune-o semnătură pe ăst document…
Iar Marcel al nostru, om civilizat,
Fără să citească, iute a semnat
Și acum se miră că e bun de plată…
Păi, nu-i România țară „democrată”?
Unii-s buni de muncă, alții numai fură
Că nu-i doare pixul de-o iscălitură.
Oricât am întoarce-o și oricât gândim
Asta este țara în care trăim…
Mai trebuie să fac un comentariu, nea Marcel. Din procesul-verbal făcut public am aflat că ești născut în 1938, adică ești cu doi ani mai în vârstă decât tatăl meu. Să-ți dea Dumnezeu sănătate și puterea de a mă ierta că te-am luat la „per tu”.
Mulțam pentru apreciere, Dane! N-am mai scris rime de-o vreme, dar aseară am dat din nou de gustul berii, după o mică perioadă de abstinență. Am încercat să mă păcălesc cu bere pentru șoferi, da’ nu merită, crede-mă…
Prins în hora vorbelor, n-am prea reușit să-ți înțeleg vârsta, Marcele. Te-am acuzat că nu votezi (ce vină fatală) fără să știu că ești prea bătrân pentru a mai putea schimba rânduiala. Rândurile matale (scrise pe-acest blog) rămân.
Jos pălăria, domnule Marc! (greșelile de ortografie nu sunt capăt de țară)
Din toată inima sper să ne citim unul altuia comentariile în „casa” lui Dan…
Romania te iubesc !
Te iubesc si te halesc !!
…mincati-as
Foarte faina poezia, am si râs nitel.
Dragii mei, va rog sa va simtiti tineri, orice varsta inaintata ati avea.
Asta e una din partile frumoase ale internetului si socializarii online. Nu conteaza cati ani ai cand scrii ceva.
D-le Marc, sa ne inviti la majorat !
Nu-i așa că uneori reușesc să potrivesc rimele, Severus? Ce să fac, se mai întâmplă ca „talentul” să-mi dea ghes, mai ales după ce rad gulerul câtorva beri…
Seniorul acestui blog e, fără nicio îndoială, domnul Ciubotaru (adică Marc). Se mai încurcă el în virgule și litere lipsă, dar la vârsta lui mă surprinde vitalitatea cu care scrie. Îi port tot respectul de care pot da dovadă…
„Juniorii” ca mine (la 51 de ani mai am de crescut un băiețel ce intră la toamnă în clasa pregătitoare în timp ce nepoții mă trag de urechi), mai au de trăit până la senectute. Cel puțin așa sper…
Partea frumoasă a socializării online nu e că nu contează vârsta, ci faptul că ce-ai scris, consemnat rămâne. Nu e ca la berărie, unde (după două beri) toți își dau slobod la gură și își pun dopuri în urechi iar în dimineața următoare fac pe iepurele ascuns între morcovi.
Ca de fiecare data, versurile (si nu numai) tale, Francisc, ma binedispun! Esti talentat, ce mai! Cu sau fara bere (!) talentul, harul si umorul spontan, iti apartin intrutotul! Ma mira insa faptul ca intr-o tara plina de poeti si, mai ales, textieri total fara talent, n-ai putut ( sau n-ai vrut) sa te afirmi!? Parerea mea-i ca nici acum nu-i prea tarziu. Fa-o si-ai sa vezi ca vei avea numai satisfactii. Iti urez succes! Ai tot timpul sa o faci, chiar daca ai de crescut si de educat “flacaul”, caruia, cu aceeasi sinceritate, ii doresc numai bine si sanatate, spre bucuria parintilor! Mai am sa-ti mai spun ceva. Ceva care tine de natura umana, pe care oricat am vrea, n-o putem schimba. Sa stii, dragul meu, ca si la 51 de ani, varsta aia, a senectutii, despre care aminteai tu, e foarte aproape! Cu sau fara virgula, cu sau fara unele litere si chiar cu greseli gramaticale (de care aminteai), aceasta varsta nu poate fi evitata in scurta viata ce-o traim! Si apoi, mai e un adevar: poti sa fii batran tanar, precum si tanar… batran! Nu-i asa? Gata, te-am plictisit destul…
Ti-am raspuns cu intarziere la comentariile tale, din cauza faptului ca am fost plecat o bunicica perioada tocmai… prin meleagurile tale!
Mă bucur că ceea ce scriu te binedispune, nea Marc. Nu știu cât de „spontan mi-e umorul” (nici măcar nu știu dacă am umor), dar vreau să cred că potrivirile mele de „cuvinte goale/ ce din coadă au să sune” nu pot concura cu rimele scrise de poeții și textierii de care e plină România. N-am scris niciodată vreo rimă cu scopul de a mă afirma. Întotdeauna am pus pe hârtie exact simțămintele mele la momentul respectiv. Berea îmi slobozește gândurile…
Dar am un reproș: să fii la o aruncătură de băț de locul în care beau bere și scriu comentarii fără să încerci contactul direct, nu e prea OK, Marcele. Puteai să-mi dai de veste la timp și alta era treaba dacă ciocneam măcar două halbe…
Nu-i nimic. Am ratat ocazia de a ne cunoaște „live”, da’ virtual avem tot timpul să comentăm. Eu rămân solidar cu adevărul meu și solitar în căutarea lui…
Ma bucura faptul ca cele scrise de
melemine au fost receptate corect, fara denaturari si alte intelesuri! In ce priveste, hai, sa-i zic, rateul unei eventuale si dorite intalniri “live”, trebuie sa-ti spun ca drumurile mele (impreuna cu sotia si inca doi amici) au fost mai mult decat rapide, prin Arad, Timisoara, Herculane, Orsova, Drobeta, Tg. Jiu etc etc-toate insumand peste 2000 de Km! Ne-am revazut prietenii, cunostintele si locurile mult batatorite intr-un trecut nu prea indepartat. Eu sper totusi sa mai traiesc si, precis, voi reveni cu drag pe acolo. Atunci, iti promit, ca nu te voi mai… rata! Placerea de a ne cunoaste “live”e prea mare si nu trebuie ratata. Inchei cu rugamintea sincera de a nu te mai adresa, vis a vis de mine, cu “nea Marcel”, ci asa cum ai facut-o pana acum. Cu-Marcel! Tanar (candva) sau batran (acum), tot eu sunt!Na, de emotie (sau graba) iarasi am gresit! Este vorba, cum probabil ti-ai dat seama, de cuvantul “mele(!) “care trebuie citit: MINE! Ce sa-i faci, asa-s… batranii!
Multumesc, dle Dan!
Nu te supăra, frate Marcel, de-ți zic o vorbă din popor: cine n-are bătrâni, să-i cumpere. Problema e că în zilele noastre nimeni nu mai e interesat de o „marfă expirată” ca noi (iartă-mă că generalizez). Tineretul prezentului nu dă doi bani pe părerile noastre. M-am „lovit” de-atâtea ori de întrebarea „ce mai vrei, moșule” încât nu mai îndrăznesc să spun ce cred.
Bine că există berea. Bei una și uiți ce-ai vrut să spui. Sper că ai înțeles ideea…
Ai dreptate in tot ce spui. Parerea mea insa e ca tu, Francisc, la 51 de ani (sa-i traiesti in liniste si-n sanatate!) nu te poti incadra, deocamdata in randul batranilor, Ai inca mult de trait intr-o tinerete (matura!) pe care eu ti-o doresc cat mai indelungata si fara necazuri!…