Iarna, nu-i ca vara …

iarna 1954 Bucuresti zapada deszapezire Iarna, nu i ca vara ...

De ce ne place oare să dramatizăm (uneori) până și… normalul?!

Întrebarea se adresează în special jurnaliștilor, tuturor lucrătorilor din presa românească, celor care, de zile bune, ne prezintă pe micile ecrane sau în paginile ziarelor, aspectul actual al iernii, ca fiind ceva cu totul și cu totul ieșit din comun, adică din limitele normalului!
Viscolul și gerul, ninsorile și poleiul au pus stăpânire pe întreaga țară“, iată, doar un titlu, dintr-un noian de asemenea prezentări, unele chiar apocaliptice, ce ni se oferă zi de zi și seară de seară (ba chiar și cu repetir!) la mai toate televiziunile!
S-a ajuns ca uneori să se titreze chiar și că “… urgia albă a îngropat România!“, sau că “România nu scapă de chinul frigului și al zăpezii“, iar “zăpada a paralizat Bucureștiul și o mare parte din țară“! Măi, să fie…!?!

Aflând alarmantele vești, stau și mă întreb: oare autorii sau adepții acestor exagerări – ce cred că nu fac bine nimănui, ba, din contră, amplifica și mai mult “urgia” – nu au aflat încă de adevărul care spune clar că, de când lumea și pământul, iarna-i iarnă, cu ninsori, cu frig și cu viscol, cu greutățile inerente unui sezon rece?! Și apoi, până și ex președintele Traian Băsescu, ne spunea că “iarna nu-i ca vara!“… Perfect adevărat!

Poate că cei mai în vârstă își reamintesc de cumplita iarnă din 1953-1954, o iarnă deosebit de geroasă, cu ninsori ce nu mai încetau și cu troiene de zăpadă care în foarte multe locuri depășeau în înălțime chiar și 3 m! Au fost atunci, într-adevăr, zile grele, chinuitoare pentru mai toți românii, dar cu răbdare și calm, cât și cu inerente sacrificii, au trecut!! Cele câteva imagini de arhivă alăturate, sper să fie edificatoare, întrucât se știe (dacă se știe?!) că omul a fost și este creat și pentru a învinge uneori inerentele greutăți ale vieții de zi cu zi. Și nu să le amplifice, dramatizându-le!
Cui folosește acest catastrofic mod de a vedea și interpreta, dar și amplifica, o stare de lucruri, la urma urmei, normală!? Normală prin… natura ei! Suntem în mijloc de IARNĂ, domnilor jurnaliști! De ce căutați numai ratingul și … laudele șefilor, prin “minunile” ce le prezentați?! Ca să ne… impresionați cu imagini deprimante, unele catastrofice chiar, scormonite prin gurile de canal, prin văgăune sau bordeie sărăcăcioase locuite de aurolaci, de fel de fel de indivizi, sărmani, cum îi tot numiți dar, mulți dintre ei, certați cu munca, cu traiul normal, decent! Adevăratul român, turc, tătar sau de orice altă nație, chiar mai modest sau sărăcuț, știe din timp să-și procure cele necesare traiului pe timpul iernii. Nu solicită ajutor nici la 112, nici la primărie sau la mila altuia! Din nefericire, unii dintre noi au rămas încă tributari ai unor mentalități anacronice, falimentare timpului pe care-l trăim! Aici cred că se înscriu și cei care administrează căile ferate, cu trenuri întârziate de câte 8 și 10 ore, cu vagoane de maximă rușine pentru o țară civilizată (cum vrem să fim), cât și cei care răspund de starea drumurilor, a transportului urban și de alte asemenea domenii absolut necesare mai ales pe timp de iarnă!

O altă categorie de indivizi ce amplifică, prin “contribuția” lor, dramatismul acestei ierni, sunt și unii posesori de autoturisme (și nu numai) care, deși avertizați, pe toate căile, de starea vremii total necorespunzătoare traficului rutier, ignoră recomandările și… pornesc la drum, solicitând apoi, inevitabil, ajutorul tot la 112 sau de la alte, eventuale, surse de bine!

Dar despre iarnă și rigorile ei, cât, mai ales, despre exagerările (devenite, se pare, tradiționale la noi, la romani, în situații limită, dificile!) se poate vorbi și se pot scrie multe și mărunte! Chiar la… concurență cu cei din presă și TV, dar și cu unii din cei care prezintă buletinele meteo (starea vremii) și care, fie vară, toamnă, primăvara sau iarnă, dumnealor parcă-ar dori tot “vreme bună”!
Aceasta traducându-se în viziunea și acceptul respectivilor prezentatori: “numai cald și frumos“! Ceea ce, să recunoaștem, pentru anotimpul de iarnă, acest “cald și frumos” ar însemna o stare de lucruri și mai dramatică față de cea normală, firească, de acum!

Concluzionând, cred că în aceste zile de iarnă adevărată, se impun (se doresc) o mai multă cumpătare și mai mult realism din partea unor jurnaliști, în modul de prezentare și de prognozare a vremii (nu, nu a vremurilor!). Și nu numai!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Iarna, nu-i ca vara …”

  • Marius
    ... a scris la 13 ianuarie 2017, 23:43   [#1]

    Goana dupa senzational si dupa bani face ca jurnalistii sa faca presa in acest fel…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 14 ianuarie 2017, 20:57   [#2]

    Și iată cum „butada” lui Băsescu a devenit celebră. E suficient să cadă câțiva fulgi răscoliți de viscol și se blochează țara, fiindcă iarna nu-i ca vara…

    Autoritățile sunt mereu surprinse de „contraatacul fulgerător” al iernii iar jurnaliștii (cu șuba pe umeri, căciulile pe frunte și microfonul în gură) încearcă să ne explice „dimensiunile catastrofei” când, de fapt, nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. A nins câteva zile și-atât…

    Cu adevărat important pentru cetățeni ar fi să afle ce sumă plătește anual „statul” pentru cele câteva zile în care rămânem întroieniți. Și, mai ales, care sunt firmele beneficiare ale acestor contracte de „deszăpezire”.

    La mine (la țară) lucrurile sunt simple. Te trezești dimineața cu trotuarul și curtea pline de nea, pui mâna gospodărește pe lopată și îți faci potecă din curte până la drumul mare, că nu vine nimeni să o facă în locul tău. Dacă vezi că viscolește, îți hrănești marvele, pui o holbă de răchie la fiert și aștepți ca viscolul să-și piardă suflarea.

    Unde sunt iernile de odinioară și nămeții copilăriei? Unde sunt zăpezile de altădată? Atunci erau o bucurie, acum sunt doar motiv de discordie…

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?