HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

Laptop HP ProBook 430 G1

În urmă cu aproximativ o săptămână, mi-a sosit şi mie noul laptop, un HP ProBook 430 G1 cu procesor Intel i5-4200U. Nu am scris încă despre el, deoarece am vrut să-l testez înainte de a-mi forma o părere despre el.

Concluzia finală este că în mare parte sunt mulţumit de acest laptop. Cum am ajuns însă să-l cumpăr? Ei bine, după ce câţiva ani de zile am avut un laptop pe 15 inch, am ajuns la concluzia că pentru mine este prea mult 15 inch ţinând cont de următoarele aspecte:
- eu folosesc laptopul strict “în deplasare”, respectiv atunci când am de plecat “pe teren” pentru a rezolva diverse probleme ce ţin de retelistica şi servere şi mai rar la anumite proiecte de grafică vectorială, etc …
- în cea mai mare parte a timpului lucrez pe un desktop cu i7-3770K la 3500 MHz, cu 32GB RAM, SSD Samsung 840 Pro şi placa video AMD Radeon 7970 GHz Edition, deci … am pe ce să lucrez orice, indiferent de complexitatea proiectelor.

Aşa am căzut în extrema aialaltă şi mi-am cumpărat un laptop pe 10 inch, respectiv un MSI Wind U100 pentru o portabilitate cât mai bună. Cum însă totul evoluează în lumea IT (în general), resursele destul de modeste ale micuţului laptop pe 10 inch şi-au arătat limitele … Ce m-a determinat să caut alt laptop? Am avut o zi în care am fost super stresat şi super grăbit, eram pe teren şi aveam nevoie urgent să fac nişte chestii pe laptop … Micuţul netbook, mi-a creeat probleme, a refuzat să “înghită” tot ce i-am dat să lucreze şi s-a blocat … Iar asta, tocmai când eram eu mai grăbit şi mai stresat (aveam nişte servere down şi toată activitatea în firma s-a blocat). În acel moment, am luat decizia categorică să-mi cumpăr alt laptop.

Am început să caut pe internet … Nicidecum nu mai vroiam laptop pe 15 inch pentru că era prea mare şi prea greu pentru a-l căra după mine, în plus se întâmplă ca de multe ori să lucrez în spaţii destul de mici unde nici nu am posibilitatea să pun ditamai laptopul … Nu mai vroiam nici de 10 inch, deoarece era totuşi prea mic. Drept urmare, aveam nevoie de un laptop cu dimensiuni cuprinse undeva între cele două. Aşa am decis că, pentru mine, laptopul perfect este de 13.3 inch.

Pentru cei care nu ştiu: laptopurile de 13.3 inch sunt printre cele mai scumpe! Asta deoarece sunt considerate ca fiind un fel de laptopuri de “business”. Cele mai ieftine laptopuri, sunt cele de 15.6 inch (adică, cele “obişnuite”), iar asta tocmai pentru că sunt cele mai vândute, astfel că se poate obţine un preţ de producţie mai mic pentru ele. În plus, laptopurile de 15.6 inch sunt mai uşor de construit decât cât cele de 13.3 inch, datorită spaţiului mult mai generos din carcasa laptopului. La laptopurile mici (drept urmare şi la cele de 13.3 inch), producătorii trebuie să gaseasta tot felul de subterfugii pentru a reuşi să înghesuie componentele într-un spaţiu foarte restrâns. Asta aşa, în linii mari … altfel ar mai fi multe de spus.

Dar, să trecem la prezentarea laptopului pe care l-am cumpărat. Cum vă spuneam, este vorba despre un laptop HP ProBook 430 G1 cu următoarele dotări:

  • Procesor: Intel i5-4200U (pe 22 nm), 1600MHz~2600MHz (în Turbo), cu Intel HD Graphics 4400;
  • Memorie RAM: 4 GB RAM DDR3/1600 MHz;
  • Hard Disk: Western Digital 500Gb, SATA3, 5400 rpm;
  • Display: 13.3 inch diagonală, 1366×768 rezoluţie şi tehnologie Anti-Glare (ecran mat);
  • Rezoluţii suportate pe monitor extern/VGA: 1024×768, 1280×1024 şi 1920×1080;
  • Grafică: Intel HD Graphics 4400 (din procesor);
  • Cameră web: HD 720p;
  • Reţea: Gigabit Ethernet(10/100/1000Mbs) şi Wi-Fi 802.11b/g/n;
  • USB: 1 x USB 2.0 şi 2 x USB 3.0;
  • Baterie: 4 celule, 44 Wh, Lithium-Ion (autonomie aproximativă: 4~6 ore);
  • Greutate laptop: 1.5 Kg.

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

HP ProBook 430 G1 HP ProBook 430 G1

Unghiuri de vizualizare ecran:

hp probook 430 g1 unghiuri de vizualizare display HP ProBook 430 G1

Vizualizare ecran, în lumina de zi, naturală (afară):

hp probook 430 g1 vizualizare display lumina de zi HP ProBook 430 G1

De ce am ales aşa?
În primul rând atenţia mi s-a îndreptat către procesor. Obligatoriu am vrut un procesor Haswell, deoarece acestea consuma semnificativ mai puţină energie decât generaţiile anterioare. Mai mult decât atât, am ales un Haswell versiunea U (Ultra low voltage), care consumă şi mai puţin decât acelaşi procesor din seria M (Mobile). Producătorul se lauda cu vreo 8 ore de autonomie, în practică însă autonomia este undeva de la 3 sau 4 ore şi până la maxim vreo 6 ore, asta cu bateria standard de 4 celule cu care vine echipat laptopul din fabrică. Pe ceva siteuri externe, am văzut baterie cu 9 celule pentru acest laptop, deja “mi-au venit idei” … bănuiesc că, o baterie de 9 celule ar trebui să-i asigure o autonomie de vreo 8~10 ore de funcţionare, ceea ce este absolut senzaţional pentru un laptop!

Designul laptopului este unul “clasic”, de business … fără zorzoane şi bălării pe el. De fapt, nici nu pun eu preţ pe aşa ceva … Capacul este acoperit cu 4 straturi de fibră de carbon, partea de sus este construită din aluminiu, lateralele din plastic iar spatele tot din plastic, însă un plastic de bună calitate. Deci, pot spune că sunt materiale de calitate, comparativ cu laptopuri care arată ceva mai bine ca design dar care sunt construite 100% din plastic şi nici măcar plasticul din ele nu e de calitate, chiar dacă sunt ele frumoase.

Am ţinut neapărat să am display Anti-Glare, deoarece laptopul va fi folosit în diverse situaţii (inclusiv “afară”), nu doar în birou sau acasă. Un ecran Glossy este aproape imposibil de utilizat în lumină naturală, efectiv este ca o oglindă … Să nu mai spun că, dacă lucrezi şi ceva grafică pe el, ecranele Glossy îţi denaturează culorile. În opinia mea, ecranele Glosyy sunt strict pentru filme (eventual jocuri) şi strict în situaţia în care foloseşti laptopul în încăperi închise şi fără să ai lumina în spate (lumină care să “bată” în ecran).
În momentul în care cauţi un laptop cu display Anti-Glare, opţiunile sunt iarăşi limitate (chiar foarte limitate), asta deoarece (mai nou) majoritatea laptopurilor au ecrane Glossy!!! Mai sunt doar câţiva producători care scot laptopuri cu ecrane Anti-Glare, dar şi aceia, doar anumite modele de laptopuri, deci … eşti limitat în a alege între anumite modele de laptopuri.
Printre producătorii de laptopuri care (mai) fac laptopuri cu ecrane Anti-Glare se număra HP, DELL, etc…
- DELL-ul, deşi face laptopuri bune, în ultima perioadă şi-a luat-o-n cap cu preţurile. Laptopurile DELL au devenit foarte scumpe.
- HP-ul care până acum făcea laptopuri scumpe şi proaste, se pare că şi-a învăţat lecţia, asta după ce vânzările le-au scăzut drastic şi au fost nevoiţi să dea afară mii de muncitori. Au lucrat puţin şi la design, au remediat o parte dintre problemele vechi ale laptopurilor HP şi au lăsat preţurile jos …

Am omis câteva branduri şi vă spun de ce:
- ACER: – laptopuri bune, dar carcasa e “praf” la ele, de obicei şi tastatura, butoane, etc. sunt la fel de “praf”;
- Lenovo: – sunt urâte ca dracu’ (deşi nu-s laptopuri rele), iar tastatura este efectiv oribilă (deşi nu e rea);
- Apple: – exagerat de scumpi iar performanta este discutabilă, degeaba am un laptop care arăta “traznet” cu finisaje “de lux”, dacă un Lenovo “îi dă clasă” la performante;
- Samsung: – şi-au încercat şi ei norocul pe piaţa laptopurilor, dar din foarte multe puncte de vedere sunt în urma rău faţă de concurenţă;
- Toshiba: plasticuri frumos colorate/inoxate, finisate bune dar … sensibile şi scumpe faţă de ce oferă, practic plăteşti brandul şi fiţele, mai mult decât calitatea şi performanţa;
- alte branduri, nu mai contează … ori sunt de neluat în seamă, ori au dispărut sau sunt pe cale să dispară în negura istoriei.

Ce-mi place la laptopul HP ProBook 430 G1:
- Este micuţ, pe 13.3 inch, are ecran Anti-Glare, are procesor i5-4200U cu consum foarte redus de energie, astfel ca bateria deşi mică, ţine mult…
- Finisajele sunt bune, materialele sunt de calitate – nu “lux”, dar pentru preţul la care poate fi cumpărat acest laptop, finisajele sunt foarte ok;
- Este un laptop foarte bine “închegat”, îţi dă senzaţia de laptop solid, nu se mişca nimic pe el;
- Este “subţire”. Ca exemplu, ultrabook-urile au o grosime undeva între 1.7cm ~2.0cm, ori acest laptop are 2.1cm grosime! Deşi nu este catalogat ca fiind “ultrabook”, el poate concura cu brio cu ultrabook-urile d.p.d.v al “grosimii” laptopului;
- Preţul foarte bun (imbatabil) pentru gama aceasta de laptop (business) de 13.3 inch: 2300 RON~2450 RON. Eu l-am cumpărat la promoţie cu 2300 RON, preţul însă pe majoritatea siteurilor este cam 2450 RON;
- Are Gigabit LAN (100/1000 Mbps).

Ce nu-mi place la laptopul HP ProBook 430 G1:
- În primul rând, zgomotul scos de cooler! Este enervant, se aude mult prea tare atunci când funcţionează la peste 30%~40% din capacitate!
- Balamalele displayului mi se par fragile. Nu ştiu dacă sunt fragile, dar “ochiometric” par a fi fragile, comparativ cu alte laptopuri;
- Touchpadul nu este foarte grozav, deşi ca dimensiuni este foarte generos… Oricum, folosesc mouse, aşa că “trecem cu vederea” acest aspect, dar asta nu înseamnă că este ok;
- Modulul wireless nu este cel mai bun … are semnal destul de slab, comparativ cu alte laptopuri şi asta înciuda faptului că ştie şi de “Draft N”; La doar 3 metri (în linie dreaptă şi fără obstacole) de un router Gigabit cu 3 antene (D-Link DIR-655), am 4 linii de semnal din 5 !?!?! Ruşine să vă fie, HP !!!!
- Bluetooth-ul nu vrea să funcţioneze nicicum! Cei de la HP au avut proasta inspiraţie să pună un bluetooth-COMBO (2 în 1 ca şamponul, adică placa Wi-Fi ţine loc şi de Bluetooth), în loc să pună modul Wireless separat şi modul bluetooth separat. Mare “economie” au făcut cu asta … probabil vreo 3 sau 4 dolari pe laptop, fără să se gândească că asta le poate afecta drastic vânzările;
- Driverele HP !!! Astea sunt o adevărate pacoste la HP, aşa au fost şi până acum şi văd că aşa au rămas în continuare. Din acest motiv (am lucrat pe multe laptopuri HP) am zis că, NICIODATĂ nu voi cumpăra vreun laptop HP !!! Tocmai datorită driverelor !!! Sunt CATASTROFĂ ăştia de la HP, când vine vorba de drivere, şi am să vă explic de ce … (Dar, niciodată să nu spui … “niciodată”) …
Pe EXACT ACELAŞI model de laptop, diferă mult echiparea, de la un laptop la altul. Totul depinde de noroc şi de lotul pe care-l nimereşti. La modulele wireless, folosesc vreo 5 sau poate chiar 10 modele, la modulele bluetooth la fel, la modulul HSDPA/3G la fel, probabil şi la alte chipseturi de prin laptop la fel se întâmplă. Astfel că, te trezeşti că vrei un driver pentru wireless, intri pe siteul oficial HP şi acolo găseşti 100 de variante de drivere, de nici nu mai ştii care să-l pui. Verifici placa wireless cu un Everest, Aida sau ceva similar, găseşti modelul şi descarci driverul… Stupoare! Nu e bun driverul! Te uiţi pe spatele laptopului, vezi că scrie altceva… nici o problemă, descarci driverul pentru ce scrie pe laptop şi instalezi… Stupoare! Nici ăla nu e bun! Şi te puci de instalat la nimereală, până când dai peste unul bun … driver în schimb la care scrie cu totul altceva… Deci, din acest punct de vedere, HP-ul este o adevărat catastrofă!
Să nu mai spun că, dintotdeauna siteul celor de la HP s-a mişcat absolut EXECRABIL, MIZERABIL !!! Te apuca dracii când încerci să cauţi un driver, se încarcă paginile într-un hal fără de hal …
- Mufele USB 3.0 sunt prea apropiate, practic nu poţi băga 2 stickuri USB în acelaşi timp;
- Mufa de alimentare au pus-o în partea dreaptă, când TOATE laptopurile moderne au mufa de alimentare pe partea stângă;
- Au rotunjit tastele din extremităţi (ca de exemplu tastele “Esc” şi “Ctrl” din stânga-jos, astfel că ele sunt o idee mai mici decât celelalte, rezultatul fiind că sunt mai greu de “nimerit” (mai ales atunci când te grăbeşti);
- Când eşti pe baterie şi nu alimentat direct de la reţeaua de electricitate, ecranul are mici “pulsaţii” de scădere a luminozităţii… asta e iarăşi enervant, chiar foarte enervant. (când eşti pe alimentator, funtioneaza totul ok, ca la carte) …
- Hard diskul care este pe 5400 rpm. Primul lucru a fost să-i fac vânt (HDD-ului de 5400rpm) … Afară cu el din laptop şi mi-am cumpărat un SSD Samsung 840 Pro de 256 GB (la ora actuală, cel mai “tare” SSD de pe piaţă);
- UEFI sărac;

Procesorul i5-4200U este bun (înspre foarte bun), placa de bază (deşi cu un UEFI sărac) se descurca binişor/acceptabil, memoria RAM (Samsung, 4 GB, DDR3/1600MHz) este în opinia mea minimum necesar în zilele noastre pentru a rula decent sau bine toate programele cu un sistem de operare pe 32bit… Ce îl trăgea efectiv în spate era hard diskul pe 5400 rpm!!! Odată ce am înlocuit HDD-ul cu un SSD, efectiv parcă aveam ALT LAPTOP !!!
Am pus Windows 7 Professional (32bit), am pus drivere şi programe şi … după ce apăs butonul de start, în vreo 10 secunde deja pot deschide MyComputer, pot deschide browserul, etc … Deci, SSD-ul efectiv mi-a făcut alt laptop.

Oricât de mult am urât şi urăsc în continuare HP-ul ca brand şi oricât am stat, am calculat şi analizat ofertele, până la urmă am ales tot HP … datorită preţului. Deşi, repet: am spus că “niciodată nu voi cumpăra vreun laptop HP” – iar asta după experienţele neplăcute avute până acum cu zeci de laptopuri HP care mi-au trecut prin mâna.
Preţul este un factor decisiv în opinia mea, atunci când alegi un produs. Iar asta deoarece (ca o regulă generală) o mare parte din preţ este brandul! Aia înseamnă bani investiţi în reclamă/publicitate! Ori, eu n-am chef să plătesc aşa ceva … fiţe şi publicitate. Vrea să plătesc un preţ cât mai aproape de “real”, de performanţele şi calitatea pe care mi-o oferă un produs, nu pe reclamele pe care mi le vâră ei pe gât la TV sau pe net.

SSD-ul a costat 1000 RON, dar este cel mai bun SSD de pe piaţă, la ora actuală! Deci, 2300 RON laptopul + 1000 RON SSD-ul, am ajuns la 3300 RON (nu mai calculez restul: geanta laptop + husa, mouse, etc). La preţul ăsta nu există DELL cu performanţe identice sau asemănătoare !

Am tot căutat DELL-uri pe la magazinele din România … nici pomeneală să găseşti ceva, toate DELL-urile erau cu procesoare “vechi” (Ivy Bridge sau Sandy Bridge), care pe lângă consumul semnificativ mai mare de energie electrică, făceau ca laptopurile să fie şi mai “groase” şi procesoarele mai slabe în punctaje/teste decât modernul şi economicul i5-4200U de pe HP. Amintesc iarăşi de grafica mult mai bună din i5-4200U care este Intel HD Graphics 4400, comparativ cu Intel HD Graphics 3000 din procesoarele cu care sunt echipate DELL-urile în acest moment.
Nici pe siteul oficial DELL nu găseşti mare brânză (cel puţin în acest moment, când scriu articolul) … Au laptopuri echipate cu procesoare din generaţia Ivy Bridge şi Sandy Bridge. De ce îşi permit să facă asta ? Pentru că pot, pentru că se numesc DELL şi pentru că există fanatici pentru care contează mai mult renumele şi faima DELL, decât specificaţiile tehnice concrete. Aceia sunt o mare parte dintre clienţii DELL, pe spatele cărora supraveţuieşte DELL-ul.

Nu contest faptul că laptopurile DELL sunt foarte bune! Da, e adevărat, sunt foarte bune, designul este de obicei bun (în unele cazuri chiar foarte bun), materialele sunt de obicei de calitate, sunt fiabile şi rezistente … Dar, când văd că îmi vând “vechituri” la de două ori preţul unui produs cu tehnologii noi şi performante, atunci DELL este aproape egal cu zero pentru mine. Iar asta repet, nu pentru că produsele DELL nu sunt bune, ci pentru atitudinea de superioritate pe care cei de la DELL o afişează prin astfel de politici/strategii de marketing.
Dacă până acum laptopurile DELL erau la preţuri “corecte” (adică nu cereau foarte mult peste ceea ce merită produsul, cum de exemplu face Apple), acum şi-au luat-o în cap … DELL-urile sunt mult prea scumpe pentru ceea ce merită de fapt …
Motiv pentru care, am ales HP … concurentul şi duşmanul de moarte al celor de la DELL şi unul dintre brandurile pe care de fapt nu le-am suportat şi nu le suport.

Categorie articol [ Calculatoare ]
Tagged with: [ , , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

24 comentarii la “HP ProBook 430 G1”

  • ... a scris la 17 decembrie 2013, 5:55   [#1]

    asta da review!
    sa-l stapanesti sanatos!

  • ... a scris la 17 decembrie 2013, 11:43   [#2]

    Multumesc, Spanac … :)

  • Severus
    ... a scris la 19 decembrie 2013, 0:05   [#3]

    Frumos review, sa ai noroc la el.

    Ai incercat sa reduci turaţiile la cooler din uefi?
    Sau poate au astia de la Hp un software pe site, cu care sa faci extra reglaje in uefi.

  • ... a scris la 19 decembrie 2013, 0:14   [#4]

    Merci Severus … Ce mai e nou pe la Paris ? :)

  • ... a scris la 19 decembrie 2013, 18:09   [#5]

    Misto. Dar la procesor i5 nu poti spune ca e doar de bussines :)

  • Severus
    ... a scris la 19 decembrie 2013, 20:07   [#6]

    E bine mercy, luni ajung acasa.O sa—mi cumpar si eu un notebook, dar nu m—am hotărât inca la marcă/model, dar trebuie sa aiba usb 3.0, si ecran de vreo 15, eventual ssd.Poate prind promotie de Crăciun.

  • ... a scris la 22 decembrie 2013, 21:20   [#7]

    Pai ce sa zic, sa-l stapanesti sanatos si felicitarile mele pentru review! L-am citit cu placere.

  • Teodor
    ... a scris la 25 ianuarie 2014, 21:52   [#8]

    Intre timp a aparut si rivalul dell cu un model foarte interesant, dell vostro 5470, constructie din aluminiu anodizat. Poate reusesti sa ii faci un review.

  • ... a scris la 26 ianuarie 2014, 11:45   [#9]

    Sincer, DELL Vostro 5470 e mai prost construit decât HP ProBook 430 G1. Uită-te la filmuleţul de ai jos, şi vezi cum se mişcă toate pe el, mai ales tastatura ! Aşa ceva nu vezi la HP ProBook 430 G1 !!! HP ProBook 430 G1 e ca o stâncă, comparativ cu DELL Vostro 5470

    Ecranul la acest DELL, este iarăşi mai prost decât cel de la HP, ba mai este şi Glossy pe deasupra, comparativ cu HP care are display Anti-Glare.

    Iar preţul acestui DELL, este cu cel puţin 30% mai mare decât preţul HP-ului … Se pare că doar numele a mai rămas din tot DELL-ul … păcat.
    DELL Vostro 5470 = 3.000 RON
    HP ProBook 430 G1 = 2.300 RON

    Singurele laptopuri “bune” de la DELL, sunt cele “de vârf”, dar să nu uităm că şi HP-ul are laptopuri “de vârf”.

  • Viorel
    ... a scris la 11 martie 2014, 17:15   [#10]

    Spune-mi si mie daca ai reusit sa activezi cititorul de amprenta si cum ai facut. Cu stima.

  • ... a scris la 11 martie 2014, 18:06   [#11]

    Eu nu am cititor de amprenta pe modelul pe care l-am cumparat.

  • Viorel
    ... a scris la 11 martie 2014, 18:22   [#12]

    Multumesc frumos pt rasp. acum am aflat si eu pt ca am sunat la HP Romania ca modelul asta nu are desi pe site-ul vanzatorului apare ca are.

  • Mihai
    ... a scris la 31 martie 2014, 11:09   [#14]

    Si mie-mi facea HP-ul asta cu ochiul, dar… de ce sa schimb un HP care ma irita (putin spus… practic nu pot sa lucrez cu el fara sa am tendinta sa-l arunc pe geam dupa 1-2 minute) cu alt HP cu aceeasi problema de cooler? Ce parere ai de DELL Latitude E3440? 3200ron & fara probleme de ventilator zgomotos… ceea ce e foarte important!
    Multumesc

  • ... a scris la 31 martie 2014, 11:51   [#15]

    “Părerea” mi-o fac în funcţie de preţ … De unde-l cumperi? Cât costă? Ce echipare hardware, are? Sunt multe care trebuiesc luate în calcul, atunci când te hotărăşti să cumperi un laptop …

  • Sk8
    ... a scris la 31 martie 2014, 21:29   [#16]

    O alta alegere bunicica mai e si Lenovo ThinkPad Edge E330 (e drept, are i5 Sandy Bridge, nu Haswell, dar se misca racheta). Tastatura e cu o clasa peste HP; singurul inconvenient real e ecranul, care nu ma da pe spate, dar overall, e o scula foarte buna, in aceeasi gama de pret ca si HP-ul.
    Oricum, HP-ul e foarte frumusel. Sa-l stapanesti sanatos.

  • ... a scris la 31 martie 2014, 21:56   [#17]

    @ Sk8: -- Merci … În realitate, e chiar frumos HP-ul ăsta, mai frumos decât în poze.

  • Mihai
    ... a scris la 1 aprilie 2014, 10:30   [#18]

    1. “zgomotul scos de cooler! Este enervant, se aude mult prea tare atunci când funcţionează la peste 30%~40% din capacitate!”
    2. “Modulul wireless nu este cel mai bun … are semnal destul de slab”
    3. “Când eşti pe baterie [...] ecranul are mici “pulsaţii”
    Trei motive arhisuficiente sa nu cumpar/folosesc acest laptop nici daca este primit gratuit. Nici macar daca as fi platit sa-l folosesc… Sper ca asculti muzica & porti ochelari in timp ce lucrezi si ai timp berechet pentru conectari la retea (sau macar un cablu utp la indemana).
    Multumesc mult pentru review (confirmari) & succes!

  • ... a scris la 1 aprilie 2014, 11:30   [#19]

    @ Mihai: -- Mai critic decât atât, nu puteam să fiu :) Iar asta deoarece consider că, cel puţin în teorie, critica ar trebui să stimuleze progresul. Drept urmare, am scos în evidenţă absolut toate aspectele negative ale acestui laptop … asta însă nu înseamnă că este un laptop rău. Iar ca să te convingi de acest lucru, te invit să faci o comparaţie cu alte laptopuri de 13.3, d.p.d.v. al raportului performanţă/preţ. Îţi garantez că, o să rămâi surprins.

  • Sorin
    ... a scris la 14 mai 2014, 23:49   [#20]

    Dell Vostro 5470 in nici un caz nu e construit prost, pune mana pe unul mai intai si apoi da-ti cu parerea.
    M-am uitat mult la ambele laptop-uri si in final am decis ca 500ron in plus pentru Dell se merita.
    Avantaje: placa video net superioara + placa integrata pt un consum redus de curent cand esti pe baterie, mai subtire decat HP-ul, ecran mai mare si totusi aceasi greutate, slot mSata (pe langa hardul de 500gb mai poti adauga un hard SSD), trackpad generos, ventilatie superioara la Dell (doua ventilatoare, automati mai putina galagie + gurile de venitilare sunt in spate, ceea ce intalnesti rar la laptoape)
    Dezavantaj: monitor lucios la Dell, dar nu neaparat mai slab. N-am vazut nicaieri sa scrie ca monitorul de la HP e un IPS. Atunci puteai afirma ca e mai slab.

  • sorana
    ... a scris la 31 ianuarie 2015, 1:33   [#21]

    Salutare! Apar si eu in peisaj cu o problema care ma frustreaza foarte mult. Mi-am achizitionat un HP ProBook 430 G2, i5 TOCMAI din considerentul diagonalei, am vrut unul mai mic de 15 inch dar mai mare de 11, in fine problema este la touchpad. L-am primit de-a gata instalat cu windows 8.1, Initial cand mi-a cerut configurarea calculatorului cum se cere la inceput, am observat ca nu pot face scroll vertical sa imi selectez orasul si ora, m-am cam speriat gandindu-ma din start ca nu merge pad-ul…dupa clickuri insistente, vreo 6-7 s-a dus in sfarsit in jos… ok… am intrat am instalat niste browsere si problema era ca butoanele stanga dreapta nu raspundeau comenzilor….padul nu facea scroll in jos sau in sus pe pagina si nu puteam copia nici un text decat dupa ce dadeam clickuri ca nebuna… deci prelua comanda foarte greu. I-M facut update la touch de pe site-ul lor oficial si butoanele stanga dreapta functioneaza dar scroll tot nu pot face decat daca insist f mult, sa copiez un text la fel, cursorul aluneca in gol ca si cand nu as selecta nimic si reactioneaza doar dupa ce insist de cateva ori. Este extrem de neplacut caci il am de o zi, este nou-nout, 23 de mil nu sunt putini bani si am pretentia sa mearga, nu vreau sa ma car cu mouse-ul dupa mine si sa il tin pe genunchi pe unde merg..ca sa imi folosesc laptopul, sper ca ma intelegeti…si apreciez orice sfat care mi-ar putea fi de folos sau idee….sau macar daca ati mai auzit de asa ceva. Mentionez ca am umblat la tot ce se putea umbla in setarile lui, sensibilitate, etc…nici o schimbare in bine… nu am instalat eu windowsul deci nu se poate spune ca am instalat ceva gresit. in rest cursorul se comporta normal, perfect, se misca lin, nu sacadat, nu sare dintr-o parte in alta, cand dau click pe o iconita o deschide….este normal…

  • ... a scris la 9 iunie 2015, 14:17   [#22]

    Arata bine laptopul si configuratie este foarte buna, daca nu iti trebuie o racheta. Pare destul de slim si compact dar am eu asa o “teama” de hp-uri. Toti cunoscutii mei au avut probleme cu hp-urile lor, bineinteles era vorba de alte modele, nu ca acesta dar teama ramane. Eu sunt fan declarat ASUS si toti cunoscutii cu ASUS nu au avut probleme, exact opusul. Sa te tina si sa nu iti faca figuri :D Sa nu uiti sa il duci la curatat o data pe an!

  • mai
    ... a scris la 18 iunie 2015, 2:48   [#23]

    @sorana, nu stiu ce ai facut intre timp cu laptopul, daca merge mai bine, eu am aceeasi problema si il voi returna, e incredibil de enervant acest touch-pad, i-am facut toate setarile dar abia raspunde la comenzi. Acest laptop are multe parti bune, insa touchpadul e un mare mare minus, si e un defect din fabricatie.

  • ... a scris la 19 februarie 2016, 14:00   [#24]

    @mai, vezi că poate ai dezactivat touchpad-ul, are un mic punctuleț în colțul din stânga-sus al touchpad-ului, poate ai apăsat pe el din greșeală.
    Dacă însă merge rău, atunci nu ai instalat driverele care trebuie pt. touchpad.

Trackbacks

  1. LaCie 2big Quadra USB 3.0

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?