Fuziune nucleară în lumea politicii românești…

Gabriel Oprea Fuziune nucleară în lumea politicii românești...

Interesul național…

Știrea legată de fuziunea dintre PMP și UNPR a trecut aproape neobservată prin peisajul media românesc. Pe cine mai interesează o astfel de „noutate” în plin sezon estival? Probabil că doar pe naivii ca mine, ce mai cred încă în reînnoirea clasei politice.

Campionatul European e deja uitat. Rezultatele de la examenul de bacalaureat sunt și ele doar un subiect de câteva zile. Tot românul e cu gândul la o vacanță binemeritată după un an de roboteală și nimeni nu sesizează ridicolul acestei „fuziuni”. Ba mai mult, la alegerile din toamnă vor fi destui cetățeni ce vor „aplica” tușul ștampilei în chenarul destinat PMP, convinși că au ales încă o dată „răul mai mic”.

Cititorii mei știu că am votat în două rânduri de prezidențiale cu marinarul. Am explicat la vremea respectivă de ce. Ultima mea alegere a fost Iohannis, în aceeași logică: răul mai mic. Însă alegerile parlamentare din această toamnă au cu totul o altă importanță. Dacă vrem cu adevărat schimbarea clasei politice, atunci fiecare dintre noi e dator să aleagă cum îl îndeamnă conștiința. Dacă rezultatul alegerii noastre e partidul lui Dragnea , „liberalii” doamnei Gorghiu și Blaga sau „popularii” ce au „absorbit” interesul național clamat de Oprea, nu mai e nimic de sperat.

Copiii noștri își vor duce crucea până la capăt într-o țară în care revolta unor condamnați și greva angajaților din administrația publică sunt lucruri normale. Dacă nu reușim să pricepem că pe acești „mari actori ai scenei politice” îi doare-n cot (voiam să scriu în pulă, dar m-am răzgândit) de viețile noastre, atunci de ce mai avem pretenții? De ce ne mirăm că tinerii își iau bocceluța pe băț?

traian basescu1 Fuziune nucleară în lumea politicii românești...

Recunosc spășit că Băsescu mi se părea un politician diferit de ceilalți. M-am înșelat. Iliescu, Năstase, Băsescu, Geoană, Antonescu, Ponta și atât de mulți alții sunt doar niște impostori ce profită de „prostia” unui popor needucat. Un popor care nu știe ce vrea…

Mărturisesc (dar asta rămâne între noi) că nici eu nu prea mai știu ce îmi doresc. Libertatea cuvântului îmi aparține, dar e absolut inutilă. Cine mai stă să asculte lătratul unui cățel?…

P.S.: Aceste rânduri nu sunt o „propagandă” pentru un partid sau altul. Încerc și eu, ca atât de mulți alții, să mă fac înțeles…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Politica ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

8 comentarii la “Fuziune nucleară în lumea politicii românești…”

  • ... a scris la 15 iulie 2016, 2:24   [#1]

    E clar … n-a mai rămas nimic de votat.

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 iulie 2016, 10:07   [#2]

    Îmi cer scuze că n-am pomenit și de ALDE-le Tăriceanului, alt impostor.
    Întrebare: cum alegi cel mai corupt partid din România?
    Răspuns: închizi ochii și ștampilezi buletinul de vot.
    Vai de noi, de mama noastră și de toți strănepoții, Dane…

  • Paul
    ... a scris la 15 iulie 2016, 12:20   [#3]

    Basescu, un ipocrit, un individ care pt. a-si scapa amanta (Nuti) ar face pact si cu dracu. Rusine ca un astfel de om a fost Presedintele Romaniei!
    Parca spunea ca vrea sa lase in urma sa “un partid nou” :-)) ))

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 15 iulie 2016, 13:11   [#4]

    E amuzant si-n egala masura ,revotator sa asisti,fara sa vrei,la asemenea mascarade,sa auzi (sau chiar sa si vezi!)cum hotii,srtiga hotii,cum banditii si talharii cer eliberare s a m d!Dar,ca o consolare, sa nu omitem ca suntem in Romania post revolutionara,in tara tuturor posibilitatilor!Asa ca..:peace:

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 iulie 2016, 13:43   [#5]

    Păi tocmai asta a făcut Băsescu, domnule Paul. A creat un „partid nou” din toate deșeurile politicii românești. Fripturiștii „interesului național” s-au lăsat „aspirați” de carisma marinarului sperând că ușa din dos a istoriei le va rămâne închisă.

    Când mă gândesc că există „analiști politici” ce afirmă în gura mare că politicienii adevărați ai ultimului sfert de veac sunt Iliescu, Băsescu și Năstase, îmi vine să-mi caut o grotă. Singurul lucru de care aș avea nevoie e măciuca… Spre deosebire de ștampilă, are efect garantat: lovești o singură dată și ești sigur că ai cina asigurată…

  • ioangeorgescu
    ... a scris la 15 iulie 2016, 19:09   [#6]

    Ceva de genul …cel prost , iara prost , iara prost ,inca sunt prosti …oare de cine vorbim ?

  • ioangeorgescu
    ... a scris la 15 iulie 2016, 19:10   [#7]

    Ceva de genul …cel prost , iara prost , iara prost si putem continua …pana cand ?

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 15 iulie 2016, 20:14   [#8]

    Bine-ai venit pe forum, domnule ioangeorgescu! Ai grijă doar să nu fii ținta măciucii…

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?