George Bara: Doamna Patapievici si secretele lui Mugur Isarescu (Ziaristi Online)
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca Guvernatorul Bancii Nationale este membru al Clubului de la Roma, Trilateralei si Grupului Bilderberg, si coleg cu Maestrul Dan Puric si Sergiu Celac in Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare. Asa ca George Bara de la NapocaNews propune o alta lista de secrete.
Guvernatorul Bancii Naţionale a Romaniei, Mugur Isarescu, ţine bine ascuns, probabil in vreun sertar din biroul sau, un secret. Este un “secret” pe care il cunoaste aproape toata lumea, dar care este evitat magistral, pe bani, din orice dezbatere publica si din orice discuţie legata de activitatea guvernatorului. Acest secret este dovada incompetenţei lui Mugur Isarescu, acelasi personaj care astazi arunca toata vina pentru criza economica in carca poporului roman. Este vorba de Ordinul “Meritul Industrial si Comercial” in grad de Mare Ofițer, pentru “cea mai spectaculoasa perioada de crestere de dupa de cel de-al Doilea Razboi Mondial”, acordata de presedintele Traian Basescu guvernatorului in data de 2 februarie 2007.
Aceasta crestere spectaculoasa este astazi blamata aproape zilnic de catre Mugur Isarescu si este constant invocata vina noastra, a romanilor de rand care, potrivit oficialilor BNR, am luat credite fara sa le putem plati, pacalim cumparatorii in piaţa cu produse contrafacute, am indatorat ţara si asa mai departe.
“Romanii care au luat credite sunt adevaratii vinovati de faptul ca datoria externa privata a tarii noastre a crescut de sase ori intre 2000 si 2010, ajungand, la data de 30 septembrie, la 22,7 miliarde de euro”.
O declaraţie ilogica a lui Isarescu, care nu ii face cinste nici in calitate de guvernator al BNR, responsabil de toata piaţa bancara din Romania, dar nici in calitate de economist, academician sau om. Probabil este urmarea unor directive primite in cadrul intalnirilor de la Clubul de la Roma sau din cadrul Trilateralei, unde Isarescu a primit misiunea de a arunca toata vina pentru criza financiara din Romania asupra romanilor de rand, spaland imaginea bancilor, a caror interese le reprezinta cu adevarat.
Cum este posibil ca, dupa ce a primit o decoraţie de la presedintele tarii pentru cresterea economica din anul 2007, crestere care s-a dovedit a fi una falsa, ca un urias cu picioare de lut, acelasi Isarescu sa aiba tupeul nemaipomenit de a se spala pe maini de toata aceasta afacere dubioasa? Si mai mult, in februarie 2010 sa primeasca de la acelasi Traian Basescu cea mai inalta distinctie a statului roman, "Steaua Romaniei in grad de Colan", pentru aportul adus stabilitaţii economice a Romaniei? Care stabilitate? Care crestere spectaculoasa?
Dar situatia este mai grava si mai incurcata decat pare. Romania a contractat un credit de 19 miliarde de euro de la FMI pentru a acoperi deficitul bugetar si a relansa creditarea. O mare parte din acesti bani s-au dus in rezervele BNR, care a deblocat fondurile de garantare depuse de bancile straine care opereaza pe teritoriul Romaniei. Cu alte cuvinte noi, romanii de rand, platim o datorie externa imensa pentru ca bancile sa poata sa transfere sute de milioane de euro in afara tarii si sa lanseze creditarea. Creditare care acum aproape ca nu mai exista!
In infama perioada cand oricine putea sa se indatoreze peste masura la banci sau sa ia credite doar cu buletinul, unde a fost academicianul Isarescu? De ce nu a reglementat aceasta situatie care a provocat prea multe credite toxice, care nu au putut fi rambursate? Si unde este responsabilitatea bancilor, care s-au lansat intr-o campanie de creditare nesabuita, care au dat credite fabuloase pe pile, pe spaga, refinantari acordate pe cumetrii, care doar au prelungit existenta fara sens a unor companii care nu au facut niciodata profit si au umflat piata imobiliara ca un balon de sapun?
Si mai interesant, daca numarul de credite care nu au putut fi recuperate este atat de mare, iar bancile se ocupa acum de executari silite care oricum nu mai acopera paguba, de ce nu este relansata creditarea? Este evident faptul ca principala sursa de profit a bancilor sunt creditele acordate. Fara aceasta componenta, profitul lor pe termen lung va ajunge la zero sau chiar negativ. Cu toate acestea, este aproape imposibil sa contractezi un credit pentru o companie, de un an de zile incoace, ceea ce inseamna doar un lucru: poate ca aceasta creditare haotica nici nu a produs pagube atat de mari bancilor, care inca declara profit, si ca toata aceasta campanie sustinuta de Isarescu este una falsa mincinoasa. Distinctiile lui Isarescu, “secretele” acestuia, care se anuleaza una pe alta, stau dovada a faptului ca BNR a renuntat de mult sa mai fie o institutie care apara interesul national.
Dar cum a reusit totusi Isarescu sa reziste atata vreme in functie, fara sa fie contestat de nimeni ? Urmeaza al treilea secret: a platit opinia publica pentru a-i fi favorabila. O dezvaluire a site-ului "Reporter Virtual" ne arata ca BNR a platit miliarde de lei presei, pentru a beneficia de o imagine imaculata. Sub masca publicarii cursului de schimb oficial si a face “comentarii de educare financiar-bancara”, BNR a platit miliarde de lei catre presa in fiecare an.
Insusi Adrian Vasilescu, consilierul BNR care ne face “educatie bancara” de ani de zile in Ziarul Financiar, recunoaste deschis acest lucru:
“Noi am avut pana in 2008 contracte de parteneriat cam cu toate ziarele si am dat intr-adevar miliarde de lei vechi, pentru a incuraja ziarele sa lase la o parte ideea de audienta si sa scrie si stiri sau comentarii de educare financiar-bancara. In 2008 am incheiat”,
...a declarat Vasilescu in cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank si ARB.
“In timp ce domnul Vasilescu susţine ca acest proiect este incheiat, mai exact cel de sponsorizare a presei, tot dansul publica in continuare articole in Ziarul Financiar si Saptamana Financiara, ceea ce inseamna ca este platit sau plateste presa pentru preluarea editorialelor sale”, scrie ziaristul Tiberiu Lovin despre aceasta chestiune.
Dar cine este acest Vasilescu si cine sunt consilierii lui Mugur Isarescu ? Site-ul BNR tine la secret aceste informatii, lista de consilieri ai guvernatorului este inexistenta, ce sa mai zicem de declaraţii de avere sau interese. Adrian Vasilescu, de exemplu, este un mister in sine.
La “doar” 74 de ani, nimic din CV-ul sumar al lui Vasilescu nu ne lamureste ce il califica pe acesta pentru funcţia de consilier al guvernatorului BNR. Desele declaraţii publice, lipsite de coerenţa si chiar de bun simţ, il plaseaza in zona ridicolului platit din bani publici. Despre Vasilescu stim doar ca “a absolvit studii universitare in domeniul economic” si ca a lucreaza din 1962 in presa. Din cei 27 de ani de presa comunista stim doar ca Vasilescu Adrian “era facatorul de discursuri al lui Manea Manescu” la “Scanteia”, potrivit fostului ziarist Mircea Bunea.
Pana in 1996 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice si la Scoala Superioara de Jurnalistica, insa biblioteca acestei instituţii nu cuprinde nicio lucrare a lui Vasilescu, nu este menţionat nici macar ca si coautor la vreun curs. Cum ajunge el in 1996 coordonatorul strategiei de comunicare a BNR si apoi consilier, este un mister total. De ce il vedem insa zilnic la televizor, am lamurit mai sus: datorita banilor de PR ai BNR, care obliga financiar presa sa ridice in slavi instituţia BNR, guvernatorul acesteia si sa ne prezinte “educaţie bancara” marca Vasilescu, ziaristul de partid al PCR.
Si un ultim secret, pe care il las ca subiect de meditaţie tuturor celor care inca mai cred in mitul Isarescu: cum se face ca soţia directorului Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, este consilier la BNR ? De ce nu apare Ioana Patapievici in organigrama publica a instituţiei, care sunt atribuţiile acesteia, de ce are salariul confidenţial si de ce trebuie sa aflam acest lucru din declaraţia de interese a soţului? Ce servicii trebuie sa aduci si cui, pentru a primi in familie asemenea sinecuri platite din bani publici?
Exportam romani, importam evrei. Ca mijloace folosim sisteme politice si guverne marioneta.
Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
1. - Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români.
2. - Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca să cerşească – ce rusine!
3. - Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.
Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50.000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili în România ? Mai vin ei ca şi contributori in societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?
E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor guvernanţi, ei ?
E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate prezenţi după cum se laudă?) - ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm.
În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300.000 (trei sute de mii) de evrei.
Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu !
Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?
După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem...
Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc...
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui ?!
Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit... Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional, evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.
Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România!
Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…
Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!