Eseu despre… bătrâneţe

om batran old man varsta Eseu despre... bătrâneţe

Ca să îmbatrânesti nu trebuie să devii batrân. Poți să te naști batrân și poți să mori tânar” (J. Cocteau).

Vârsta nu-i un pretext de îmbatrânire” (G. Slatter).

Îmbatrânirea nu e pe gustul meu, dar e singură metodă de a trăi mult” (Sainte- Beuve).

Trebuie să adăugăm viață anilor și nu ani vieții” (Victor Hugo).

În comentariul său la articolul “Amintiri (stupide) din anii comunismului“, amicul (reconsiderat!) Francisc Bouda scria, între altele:

Știți vorba populară. Adorm în fiecare seară chinuit de o mare enigmă: oare care să fie cumpărătorii, când în lumea prezentului bătrânii sunt o povară. Trăim într-o lume ce își reneagă trecutul (dar și valorile – n.n.) și nu a învățat încă să-și clădească viitorul. Suntem prizonierii propriei noastre vieți…

Bine le mai spui, maestre! Completându-te (în cele scrise) pot să mai adaug că, în lumea de azi, plină de când mă știu de fel de fel de încercări, nevoi și griji, cei (puțini la număr) ajunși la vârsta senectuții, adică bătrânii (chiar și la nici… 50 de ani!) sunt nu numai o povara, un balast, ce “ne îngreunează viața“, dar și un permanent subiect de batjocură și glume spuse, în diverse ocazii, cu o nefirească nonșalanță, de mulți tinerei dar și maturi! Deocamdată acestora, eu, bătrânul (nu-mi vine sa cred!), le doresc totuși numai sănătate (inclusiv mintală) și să-i ajute D-zeu să ajungă și ei la o vârstă respectabilă (înaintată)! Bătrânii României centenare (cum mereu tot ni se… reamintește), cel mai adesea sunt văzuți singuri și abandonați, tablou care ne face să ne cutremurăm la ideea propriei înaintări în vârstă.
Deseori mă întreb: de ce oare trebuie să fie bătrânețea un chin?! Această realitate specială a vieții nu e totuși sub controlul nostru, fie și parțial? Care sunt ideile românilor despre bătrânețe?

Bunăoară, Octavian Paler spunea că „bătrânețea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii și doruri vagi.“ Dar noi, vârstnicii, “balastul României contemporane” spunem că este și foarte greu să îmbătrâneşti, că bătrânețea este apăsătoare, nu poate să fie descrisă în cuvinte cam ce înseamnă! Cei tineri (și nu numai ei) cred și zic, cu condamnabilă inconștiență, că ei nu vor îmbătrâni, că vor rămâne permanent în starea aceasta, lucru care generează la unii dintre ei lipsa de respect față de cei vârstnici, dar și față de ei înșiși, față de propriul corp și propria minte. Bătrânețea poate fi privită ca vârsta înțelepciunii, dar și ca perioada premergătoare morții, când se face bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o perioada de toleranță și de împăcare cu lumea, dar și de tristețe, de neputință, când timpul este un dușman al idealurilor și al planurilor încă nerealizate. Știm să ne acceptăm, resemnați sau nu, înaintarea în vârstă.
Da, recunosc, este dificil să accepți ireversibilitatea timpului, chiar și în tinerețe. Totuși bătrânețea este considerată și „vârstă de aur“. O fi, este sau nu, fiecare dintre noi trăitori pe acest pământ se poate convinge. Batrânetea este un proces ce prezintă o mare variabilitate interindividuală, în care capacitatea de răspuns la stres este întârziată, riscul de îmbolnavire crește, mecanismul homeostatic intră în declin, capacitățile cognitive se reduc etc. Unii consideră, ideea e controversată, că batrânetea ar fi o boală și încearca să o trateze. Batrânetea este un dar al vieții. Ea nu este totuși o boală, zic și eu. “Pe batrân să-l cumperi, să nu-l vinzi. De omul batrân să nu râzi, căci ai să ajungi ca el!“, zicea cândva un mare înțelept.

Și totuși, aproape la tot pasul, întâlnești disprețul și batjocura față de cei ajunși la o vârstă înaintată. Iată un recent exemplu, de fapt două : Deunăzi, aflându-mă aici, în Nord-Estul Moldovei, la Tg. Neamț, beneficiind și de o vreme însorită, am hotărât împreună cu soția să ne recreem puțin în Grădina Publică a orașului. Pe o bancă, la doi pași de noi, două “doamne”, cam de peste 40-50 de ani, însoțite de o tânără, nu mai pridedeau în hohote de râs și bășcălie, la adresa unei conorășence, cunoscută a lor, trecută de cca 90 de ani! N-am mai suportat prostul-gust și “veselia” debordantă și, cu reprezentările acelor scene penibile încă prezente în amintire, ne-am retras spre casă. Ca un făcut, a două zi după acea “mare bășcălie” publică, din Grădina… publică, la televizor, pe “Prima TV”, realizatorul emisiunii “Starea nației”, Dragoș Pătraru, plăcut și hazliu, până la un punct, ne anunța, între altele, că “Președintele Iohanis a fost invitat de Prințul Charles, la ziua sa, în care scop Președintele României, a plecat în Anglia“, adică la Regina Marii Britanii! Pentru dl Pătraru, ca si pentru altii ca el, nu mai exista Regina, o înlocuise cu “băbăciunea”! Ce mai poți să spui?! Spuneți dumeavoastră!

Mai zic atât, doar atât: iată cum sunt văzuți și “prețuiți” vârstnicii în România contemporană! Asta-i prețul pe care cumpărătorii, cum spuneai și tu, dragă Francisc-1, îl dau acum pe bătrânii care, încă mai sunt!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)



Categorie articol [ Guest Post, Social, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

3 comentarii la “Eseu despre… bătrâneţe”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 6 septembrie 2018, 17:13   [#1]

    Își mulțumesc pentru eticheta de „maestru” cu care m-ai gratulat, nea Marc. De-ar fi să fiu cum spui matale, atunci e clar: sunt un maestru al vorbelor rostite în zadar…

    Mă bucur nespus că ai revenit pe blog. Să nu înțelegi cumva că vreau să te flatez, că nu e cazul. La cele 52 de toamne pe care le-am trăit mă simt bătrân, deși încă nu ar trebui.

  • ciubotaru marc
    ... a scris la 6 septembrie 2018, 17:30   [#2]

    Draga Francisc, bucuria reintoarcerii este reciproca sau, de ce, nu?, deopotriva, pentru toti! In ce priveste “batranetea” ta, sincer ca-ntodeauna-ti spun, ca nu este cazul sa mai spui asa ceva! Ce sa mai zic, eu?! Ca vorbesti si vorbim gratis, fara ecou si, spun tot eu, far’de rost, asta-i adevarat. Dar nici nu putem sa nu exprimam macar ce gandim sau, eventual, visam…

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 8 septembrie 2018, 10:20   [#3]

    Cum să nu mă simt bătrân, Marcele, când nepoții mă trag de urechi? Sunt un tătic „bătrân” (fiul meu cel mic face șapte ani peste o lună) și în același timp un bunic „tânăr” cu doi nepoței neastâmpărați, unul de cinci ani și altul de patru.

    Dată fiind situația, mai poate dormi liniștit un „bătrân” ca mine în coșmarul politic pe care îl trăim? Uite de-aia comentez pe-aici. Pe gratis, desigur…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »