Ce a însemnat pentru România migraţia evreilor

Vânzarea evreilor din România a fost una din cele mai cinice produse ale perioadei comuniste. Pentru acest regim, cetăţenii în general şi evreii în special au fost nişte sclavi, de a căror soartă dispunea total. Relaţia faţă de evrei nu a fost lipsită de un antisemitism înrădăcinat; în convorbirile lui Ceauşescu cu apropiaţii lui, referirea la evrei se făcea prin folosirea apelativului peiorativ jidani. Emigrarea evreilor din România spre Palestina de atunci şi spre Israelul de astăzi este, se poate spune, un proces neîntrerupt din secolul XVIII şi până hat, în zilele noastre. Emigrarea a continuat şi în timpul celui de-al II-lea război mondial, în pofida tuturor pericolelor şi în pofida pierderilor suferite prin scufundarea, de către sovietici, a două vase cu emigranţi evrei din România. În perioada de tranzit, de după război, emigrarea a continuat, mai mult sau mai puţin cu aprobarea autorităţilor, interesate să îndepărteze pe această cale elemente neacomodabile, dar mai ales supravieţuitori din lagărele de exterminare, îndeosebi refugiaţi din alte ţări aciuaţi prin România.

Presiunile Marii Britanii, ca membră a Comisiei Aliate de Control, împotriva emigrării spre Palestina i-au îndreptat pe emigranţi spre graniţele de vest, pe unde au trecut în Ungaria şi de acolo prin Germania şi Italia spre porturile de la Mediterană sau prin Iugoslavia în aceeaşi direcţie. Motivaţia de bază (a Holocaustului) era pur ideologică, înrădăcinată într-o lume existentă numai în imaginaţia nazistă, unde unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Nici un genocid de până în ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri, halucinaţii, pe o ideologie abstractă, nepragmatică – care a fost apoi pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice. ” (Yehuda Bauer) Odată cu ele, PCR a trimis confratelui israelian o tipografie întreagă pentru a tipări o versiune românească a organului său “Kol Haam”, recte “Glasul Poporului”, destinată celor nou veniţi cu menirea de a se alătura partidului din Israel146. Acţiunea a eşuat, deoarece mai puţin de 100 dintre cei instruiţi s-au prezentat la sediile Partidului Comunist Israelian, ceea ce a pus capăt emigrării din România.

Deziluzia lui Dej şi a patronilor săi i-a întărâtat şi mai mult împotriva sioniştilor. Înăbuşirea speranţei de emigrare a provocat o serie de manifestaţii, în faţa Legaţiei Israeliene la Bucureşti, pe care toate măsurile poliţieneşti nu au reuşit să le înăbuşe. Sub presiunea manifestaţiilor s-au deschis ghişeele de depuneri de cereri de plecare din ţară. Toate piedicile au fost impuse. Formulare cu multe pagini, ce se cereau completate cu precizie, la care se cereau ataşate un şir de acte, unele din ele destul de greu de procurat. Cu toate acestea, rândurile din faţa ghişeelor se îngroşau. Birourile de înscriere pentru plecare se închideau fără anunţ prealabil şi tot aşa se deschideau. Evreii trăiau din zvonuri. Securitatea anunţa locurile de muncă că persoana respectivă a depus acte de plecare, cadrele organizau adunări de înfierare, respectivii erau demişi sau în cel mai bun caz trimişi la munci mult sub nivelul lor profesional. Tratative directe şi indirecte dintre Israel şi România pentru asigurarea aprovizionării acesteia din urmă cu materiale pe care din motive de embargou. România nu le putea obţine acordarea de vize de ieşire.

La vizita lui Hruşciov în România, în 1958, Gheorghiu-Dej s-a sfătuit cu el cu privire la plecările evreilor, contra unor mărfuri, pe care israelienii erau dispuşi să le livreze României. Hruşciov s-a mulţumit să spună: “mărfuri, dar nu bani”. A fost începutul trocului evrei contra marfă! Afacerea a fost predată Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE) a Securităţii, care până la căderea regimului comunist a dirijat acţiunea de vânzare a evreilor.

Începută prin mediaţia unui negustor evreu din Anglia, originar din România, cu care avea relaţii comerciale, DGIE a fost încurajată să aducă valută în schimbul unor vize de ieşire pentru evrei. N. Ceauşescu a dirijat această afacere care a adus României milioane de dolari, intraţi în conturi secrete, la dispoziţia lui. Contactele directe dintre generalul Marcu, din partea României şi Şaike Dan, din partea Israelului, s-au concretizat în contracte care se schimbau din când în când, pofta României fiind în continuă creştere. Plata se făcea în bani peşin, iar predarea lor se efectua când la Viena, când la Zurich sau chiar în Danemarca, crezându-se că astfel se păstrează secretul. Pe parcurs, problemele nu au lipsit, iar amănuntelear avea nevoie de mai multe explicatii.

A vedea plecarea evreilor din România numai prin prisma banilor ar fi o privire mult prea simplistă. Ieşirea evreilor din România a fost legată numai de interese. Conjunctura politică dicta. Aşa, de pildă, când toţi ambasadorii ţărilor arabe au ameninţat să părăsească ostentativ Bucureştiul, plecările au încetat. Atunci când momentul politic a fost considerat prielnic, începeau sau reîncepeau negocierile financiare…. Comerţul cu carne vie practicat de autorităţile de la Bucureşti este o altă pagină a istoriei comunismului, care este păzită astăzi cu străşnicie de orice ochi curioşi. Pentru alte amanunte va propun sa vizionati videoclipul de mai jos- “5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Emigrarea evreilor”….

(sursa: Adevarul.ro, internet si documente ale vremurilor de atunci+propriile-mi amintiri)

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)