Ego-ul, o iluzie la care cred că putem renunţa

Intr-o zi, un tânăr l-a întrebat pe bunicul sau:
Bunicule, cum ați putut trăi voi înainte fără tehnologie, fără internet, fără computere, fără drone, fără telefoane mobile, fără Facebook?
Bunicul a răspuns:
La fel cum voi trăiți astăzi fără rugăciuni, fără demnitate, fără compasiune, fără rușine, fără respect, fără personalitate, fără caracter, fără dragoste, fără modestie, fără onoare… În schimb, cu un exagerat ego.

The death of the ego will be the beginning of your real life Ego ul, o iluzie la care cred că putem renunţa

Dar ce-i EGO-ul?
Iată, răspunsul: ego-ul, o iluzie la care putem renunta!
În nelipsitul Dex găsim și una din definițiile acestuia, a ego-ului: “dragoste, fără modestie, fără onoare… În schimb, cu-n exagerat ego-u. ului: EGÓTIC, -A adj., s. m. f. egotist. (< fr. égotique) egoíst, ~a [At: BUDAI-DELEANU, T. 363 / Pl: ~i? ți, ~e, (îvr) ~i sm / E: fr égoïste] 1-2 smf, a (Persoană) care manifestă egoism (1). 3 a (D. grupuri sociale, clase sociale etc.) Care manifestă o tendința exclusivistă de satisfacere a intereselor de grup. 4 a (D. sentimentele, manifestările oamenilor) Care denotă, care trădează egoism (1). 5 smf Persoană care își acordă o importantă exagerată, care vorbeștemereu despre sine, despre… calitățile, puterea și mai ales despre personalitatea sa!

Un relevant exemplu arhi, cunoscut și perceput în fel și chip, chiar cel al domnul… L . Dragnea, cu ai săi trupeti! Dar mai cu seama, ‘mnealui! Fie de la tribuna acelui Congres PSD când, între multe altele, clama: “… mă mai vreți președintele vostru?” sau când se… “ratoia” la ziariștii care-l tot “deranjau” cu întrebări firești, la care… mai marele șef nu numai că-i certa, dar îi și invita la… baie… “ca să aveți ce vedea!“.
Oare la ce s-o fi referit?! Poate aflați dv!…

În fond, conceptul “ego” este unul dintre acele cuvinte folosite peste tot, nu neapărat corect, în diverse forme și cu multiple întelesuri, în funcție de context. În limbaj psihologic, ego-ul este definit de “capacitatea de a păstra integritatea fizică, funcționalitatea și autonomia individului.” Se crede cu fermitate că prezența “SA” este una “esențială supraviețuirii”!
Marea problema este că unii (și nu puțini la număr) oameni confundă ego-ul cu propria persoană! Acesta este motivul și pentru care nu au curajul să renunțe la el. Exemplele lesne pot fi întâlnite în aproape în orice domeniu, de la politică și cultură, în afaceri, chiar și-n diplomație și sport, peste tot acolo unde sunt oameni, nu numai cu orgolii dar și cu ego-uri! Dar ego-ul nu este nimic mai mult decât un ansamblu de obiceiuri de gândire, adânc înrădăcinate, ce devin mai intense prin repetare și prin aprobarea socială. Rolul se învată în primii ani ai copilăriei, perioadă în care ego-ul se și dezvoltă și se întareste. O și mai mare autoprogramare derivă chiar prin folosirea limbajului, în special a pronumelui “eu”, care creează o separare netă, dar falsă, între NOI și absolut tot ce ne înconjoara! Nu natura ego-ului este cea mai importantă, ci identificarea lui cu “MINE ÎNSUMI”.
Ego-ul este “îngâmfat din naștere” și nu primește cu bucurie descoperirea faptului că multe dintre credințele sale sunt doar iluzii de percepție… Așa se percepeau unele (sau chiar multe) lucruri în anii de tristă amintire ai “socialismului a tot biruitor”, dar (spre marea noastră dezamăgire) și acum, în contemporaneitate!

De pe un site de pe net aflu că “Psihologul Abraham Maslow a studiat mai mulți oameni de valoare recunoscută, identificați de el ca fiind împliniti din mai multe puncte de vedere. Maslow a denumit această stare plenară, autoactualizare.”
Ego-ul este, cred eu, doar o sumă de păreri subiective, de programe, furnizate de mintea unora (pe care, probabil, dvs îi și bănuiți sau chiar îi șțiți) și amplificate masiv prin emoții și sentimente. Nu trăiește experiența lumii, ci doar părerea despre ea. Dacă cineva se eliberează de orgoliul părerii personale, ego-ul se dizolvă! Mai ales atunci când nu mai ești ce-ai fost, când sefia ți-a dispărut din cap și din comportament, iar pupcuristii care te… divinizau, nu te mai bagă în seama! Toate părerile țin de orgoliu, tocmai de aceea plăcerea orgoliului este… combustibilul fundamental al persistenței egotice.
Îmi place să cred că atunci când PSD-ul nu va mai fi la guvernare (oare când?!), vor dispărea și orgoliile actualilor… orgolioși (o droaie întreagă de pe la toate nivelurile), implicit emfaza și acel “combustibil” ceva mai sus amintit. Pentru asta vor găși, cu siguranță, multe scuze pentru a se justifică că, vezi Doamne “avem și noi, ca tot omul, un”. Vor scăpa de rațiune printr-o retorică abilă, susținută de demontarea celor din jur, pentru că de-a lungul evoluției chiar ar fi murit dacă dorințele nu le-ar fi fost satisfăcute. Cu toate astea, nu trebuie priviți ca niște dușmani, este doar o iluzie la care putem renunta, ca altceva mai bun să le ia locul. Problema este că acest ego, aflat acum în discuție, se teme de dizolvarea sa și de asta, de regulă, parcă simțim o opoziție masivă, organică, dureroasă, de fiecare dată când renunțăm la ceva despre care am învătat că “ni se cuvine și că este dorit.”
Deși minții umane îi place să creadă că este devotată adevărului, în realitate, ceea ce caută ea, este doar o confirmare a ceea ce deja crede! Cineva spunea cândva că ego-ul contribuie la alcătuirea personalității la fel de mult precum… viermele la gustul mărului. Nu, dragii mei, nu ego-ul ne dă personalitatea, ci el ne rigidizează comportamentul, ne face slabi în fața atacurilor, ne atrage spre patologia psihică. O personalitate puternică nu înseamna reacții previzibile, rigide, sablonarde ci dimpotrivă, flexibilitate, adaptare, pastrând un caracter moral puternic și o scară a valorilor clară. Din nefericire, multe dintre acestea ne cam lipsec nouă, românilor de rând! Deocamdată…

P.S. Salutară inspirația (tendința) colegilor de blog în abordarea unor asemenea subiect referitoare la OM și la comportamentul acestuia. Fie că-i vorba de “omul nou”, cel mai de demult sau chiar și cel de viitor! Cred că-s mult mai interesante și atrăgătoare pentru orice cititor, decât cele numai și numai cu permanenta tentă politică…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Diverse ]
Tagged with: [ , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

3 comentarii la “Ego-ul, o iluzie la care cred că putem renunţa”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 12 noiembrie 2018, 22:18   [#1]

    În fiecare dintre noi există și „alter ego”, Marc. Oricât de egoist aș fi, în fiecare seară când pun capul pe pernă mă întreb dacă mi-am trăit ziua așa cum trebuia. Și de cele mai multe ori îmi răspund că nu…

    Puteam sta de vorbă cu tata, puteam să mă joc cu mezinul familiei, puteam să-i spun vorbe dulci soției. Puteam oare?

    Dacă nu avem demnitate, dacă nu știm ce-i respectul, dacă nu simțim compătimire pentru semenul aflat la ananghie, dacă nu avem rușine și (mai ales!) dacă nu iubim atunci când putem iubi, pentru ce mai trăim, prietene Marc?

    Ai băgat de seamă că de la o vreme am „cucerit” Blogul lui Dan? Că doar noi doi ne afișăm părerile „prețioase” pe-aici (se mai bagă din când în când în vorbă și gazda, cu un bun simț proverbial)?

    Oricât am încerca să ocolim „tenta politică”, tot de minciună ne lovim…

  • Marc.
    ... a scris la 13 noiembrie 2018, 7:45   [#2]

    Bine spus,bine gândit! …

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 13 noiembrie 2018, 17:10   [#3]

    Nu sunt un tip vorbăreț, Marcele. Nu sunt nici tipul gânditor ce își sprijină capul á la Hamangia. Sunt doar un om normal (așa cred, dar cine știe?) căruia îi place viața. Cu fotbal, cu politică, cu spusul părerii, cu spuma berii și uneori cu înjurături.

    Despre muncă nu mai amintesc. Ar fi sinucidere curată…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »