Educaţie prin… dezinhibare! Oare?!

2YlMzBE Educaţie prin... dezinhibare! Oare?!

De mulți ani încoace, în presa scrisă sau la televizor ni se tot vorbeste de… dezinhibarea copiilor. De modul în care fie noi, părinții, școala, fie tot ce ține de formarea omului pentru viitor, trebuie să insuflăm celor mici acest spirit de DEZINHIBARE! Hotărâtor, zice-se, pentru formarea unei mentalități sănătoase! Copiii trebuie să fie lăsăți liberi, fără constrângeri și tutelare, să facă ce -se indică-să nu care cumva să-i oprim din tot ce întreprind și le trece prin cap!?

Asta-i noua teorie. Să vedem acum ce spune practica, acest incontestabil criteriu al adevărului.

E suficient să va reamintesc doar câteva din cele mai recente “minuni” comise de… dezinhibați: crime chiar și în familie, devastarea localurilor de școală, furturi, nesocotirea și atacarea profesorilor, tâlhării și… bătălii până și între cei din clasele pregătitoare, cu toții inspirați de ce văd pe la televizor, pe tablete și telefoane de zeci de milioane, cât mai ales stimulați de… noile principii și mentalități. Așadar, o înșiruire de fapte anti sociale, ne mai pomenite și trăsnite care, prin gravitatea lor, te cutremură, te înspăimântă și te lasă mut!

Și atunci, ce facem dragilor?! Doar le vedem, le constatăm și, mai grav, le tolerăm?! Nici măcar, mulți dintre noi, nu ne întrebăm: ce face familia, școală și tot ce ține de factorul educativ?! Cei care totuși o fac, adică se întreabă, găsesc nu numai răspunsuri dar chiar propun și soluții. Bunăoară, citeam pe Facebook și aprobam în sinea mea, părerile cunoscutului menestrel Tudor Gheorghe: “Salvarea României vine doar din Educație. Nouă, maturilor ni se propun acum drept modele… pipitele de la televizor… Televiziunile, toate câte sunt (n.n. și sunt destule!), n-au niciun interes să promoveze lucrurile esențiale ale culturii și educației noastre. Ei fug după rating. Și au și mentalitatea stupidă că asta vrea publicul. Nu e adevărat. Publicul ia ce-i dai tu. Dar, dacă nu păstrezi un anumit standard, publicul te uită repede. Eu am studiat 40 de ani fenomenul acesta numit public. Cu cât coborî ștacheta mai jos, cu atât te uită mai repede. Tu trebuie să faci în așa fel încât să-l ridici, nu să te coborî tu la nivelul lui.
Da, spun și eu, salvarea României vine doar din educație. Dar cele două ministere – al Educației și al Culturii – ce fac, ce întreprind? O fi poate și ele “dezinhibate”?! S-ar putea, nu pot să mă pronunț. Știu doar ca Școală românească “pedalează în gol”!


Mai peste tot, dezorganizare și haos greu de imaginat! E suficient să va spun și să va reamintesc de faptul că fiecare început de an școlar ridică pe tapet problemele majore cu care se confruntă învățământul de astăzi. Și, pe măsură ce timpul trece, acestea par a se adânci, în loc să se ajungă la o rezolvare benefică și de mult așteptată. De la dezinhibarea de care vorbim și până la fondul de clasa, până la schimbarea paradghinei educației, specialiștii pe care încă-i mai avem creionează un tablou sumbru în care personajele principale, pe post de cobai, sunt elevii, o parte mică să mare a dezinhibatilor.

Familia, factorul principal în procesul educativ, e și ea în mare suferință! Așteaptă și crede că de eductie trebuie să se preocupe doar școala, că nu “doar de asta-i plătim pe învățători și pe profesori“, cum se… motivează de zor. Dar și fără spor, întrucât ați cam aflat cam ce-i prin rețeaua de învățământ. Nimic altceva decât o grăitoare imagine caracteristică întregii societăți în care trăim. Educați, formați sau… dezinhibați, mergem mereu “tot înainte”, cum spunea salutul pioneresc atunci, în urmă cu mulți ani în care, fără a încerca acum să fac apologia unui sistem politic dictatorial, trebuie însă să spun că învățământul românesc și-a avut totuși locul sau binemeritat și judicios organizat, de continuator al unor frumoase și prestigioase tradiții! Cam asta-i, dragii mei, situația actuală cu edicatia copiilor noștri, dar și cu… indicățiile pentru dezinhibatie!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)


Categorie articol [ Diverse, Guest Post, Sanatate / Familie ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Educaţie prin… dezinhibare! Oare?!”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 26 septembrie 2019, 20:10   [#1]

    Mă cam pune pe gânduri ideea asta cu „salvarea României vine doar din educație”, Marc, deși subscriu. Prima întrebare pe care mi-o pun e: cum de nu am înțeles încă importanța mersului la școală? A doua e: de ce societatea în care trăim nu alocă resursele necesare pentru „salvarea” țării?

    Ne place al naibii de mult să-i luăm la mișto pe cei ce ne conduc, uitând că noi (mă rog, majoritatea dintre noi) i-am înscăunat. Ce cutremur trebuie să se producă pentru a ne da seama că am greșit alegerea? Câte generații mai trebuie sacrificate pentru ca bunul simț (dobândit prin educație) să triumfe?

    Mă pricep să pun întrebări retorice, nu-i așa? Când după trei decenii de „democrație” (originală, cum altfel?) avem în fruntea guvernului o „super-competentă”, de ce ne mai facem iluzii că educația ne poate scoate din căcatul rahatul în care încercăm să plutim?

    E evident că în România păduchii au pus stăpânire pe țară și orice încercare de sterilizare nu are prea multe șanse de reușită. Socialismul a învins, stimați tovarăși! Ce dracu’ mai vor „proletarii” din mediul privat? Au salariul minim stabilit de guvern…

  • marc
    ... a scris la 26 septembrie 2019, 20:42   [#2]

    Ce mai pot spune la asemenea argumente BUNE?!

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?