Echitate
Echitatea? Nu există, e doar o poveste!
Cu ceva timp în urmă, la finalul articolului “Noua lege a salarizării“, promiteam să revin asupra conceptului de ECHITATE despre care atunci, doar aminteam. Acum, respectându-mi promisiunea, încerc să explic, într-un fel sau altul, ce este (după părerea mea, dar şi a altora) şi cât de verosimilă este astăzi echitatea…
Dacă ne referim doar la societatea în care trăim, pot spune că aceasta, adică echitatea, nu prea există, Sau rare ori se poate vorbi despre ea. Mai mult teoretic! Dar înainte de a explica de ce, o să vă ofer câteva încercări de a o defini.
Iată, bunăoară ce spune dicţionarul (Dexul): “Echitate, înseamnă dreptatene, părtinire, cinste, orice principiu etic şi juridic care stă la baza reglementării tuturor relaţiilor sociale în spiritul dreptăţii, egalităţii şi justiţiei, al colaborării şi respectului reciproc“.
Cine se înscrie în coordonatele sus amintite? Deci, în sfera “echitaţii, dreptăţii şi nepărtinirii“? Acela care-şi împlineşte datoririle fără a ţinti la vreun interes, numai pentru amorul binelui şi al echitaţii, al omeniei…
Vă întreb acum: aţi întâlnit oare, la noi în România, asemenea oameni despre care s-ar putea spune, fără greş, că întrunesc toate aceste calităţi (principii)?! Nu spun că n-or mai fi, dar câţi?! Unde şi cum? Rezistă ei, până la urmă, tentaţiilor şi mediului poluat de corupţie, hoţie şi nedreptăţi, goanei de înavuţire?! Mira-ma-ş!
Probabil că, în dorinţa de a găsi, eventual, un răspuns, sau o motivaţie, nu puţini din cei care vor citi articolul, vor spune (între altele): ce să facă omu, dle, să moară de foame, sau să privească pasiv la ce se întâmplă în jurul său?! Alţii, mai pragmatici, vor găsi însă şi alta… explicaţie: fiecare primeşte după ce munceşte, după meseria, funcţia sau locul ce-l ocupa în societate! Da, zic eu. Nu pot spune că, într-un anumit fel, n-au dreptate. Dar cu-n amendament, însoţit de un exemplu. Un miner, de pildă, care munceşte din greu, aproape o zi, în condiţii de care nu cred că mai este cazul să le amintesc(!), cât câştigă într-o lună? Dar un parlamentar (apropo de noua grilă de salarizare!) care, s-o recunoaştem, nu se prea se omoară el acolo, cu… munca pe fotoliile alea comode?!
Dacă am continua exempele, contradicţiile şi inechităţile existente în societatea noastră, cred că nu ne-ar ajunge nici 10 pagini de blog! Ia, gândiţi-vă la profesori, la poliţişti şi chiar la medici (care ei, se mai “descurcă” totuşi!), la funcţionarul de rând, nu la cel din biroul senatorial(!), la lucrătorii de pe şantiere sau, de ce, nu(?), la milioanele de pensionari – şi o să spuneţi, sigur: da, aşa-i, sunt mari inechităţi! Nici fotbaliştii sau alţi practicanţi ai altor sporturi de performanţă, nu-şi justifică într-un fel (cu toate eforturile şi “sacrificiile” pe care le fac!) salariile astronomice, pe care un biet cetăţean, anonim sau nu, om al muncii, nu le-ar putea obţine într-o întreagă viaţă!
Şi atunci, pe bună dreptate, te întrebi mirat (şi, probabil, revoltat): unde-i ECHITATEA?! Vă spun eu, încă odată: NU E!
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
5 comentarii la “Echitate”
@Marc, în societatea în care trăim, realitatea e cam aşa (din păcate):
E o boală a societăţii moderne, nu doar a României. E adevărat, în România, boala se manifestă în forma ei mai severă. Este unul dintre motivele principale pentru care am afirmat, nu o dată, că democraţia în forma ei actuală nu este cea mai bună formă de organizare socială…
Prompt si inspirat ca-ntotdeauna! Asa-i dle Dan, asa-i cu echitatea cam peste tot! Pestele cel mare-l inghite pe cel mic;cine imparte, parte-si face, sunt doar doua proverbe (din multe altele) care reflecta (si spun) adevarul, ne arata realitatea. Greu, f greu (si) cu echitatea asta!…
Caricatura postată de Dan, gazda noastră, ilustrează (ce cuvânt am reușit să găsesc) perfect situația: trăim într-o lume în care echitatea nu există, Marc. Suntem „egali” într-o societate a inegalității. O „societate” în care mincinoșii prevalează.
O „democrație” mincinoasă în care un primar de comună (ales de vreo 800 de votanți) are un salariu mai mare decât un chirurg cu 30 de ani de activitate. Asta da echitate…
Să-ți mai spun una, Marc (că aseară am înecat-o-n bere): bibliotecarul ce freacă menta de 27 de ani în biblioteca fără cititori a comunei în care trăiesc, e plătit de două ori mai bine decât cei care muncesc de le sar capacele pentru salariul minim. Sau femeia de serviciu de la primărie, ce cu ale sale 8 clase primare e mai bine plătită decât un profesor debutant…
Am zis că-ți spun doar una, dar uite că se făcură două. Și unde-s două, merge și-a treia: la centrul de informare turistică din comuna mea (despre care am mai scris pe-aici) au fost angajați doi „tăietori de frunză la câini”.
Culmea e că niciunul nu e vorbitor de limbă cehă (nu mai pomenesc de alte limbi de circulație universală), devreme ce 99% dintre cei 6-7.000 de turiști ce vizitează anual localitatea sunt cehi.
Da’ să nu ne facem sânge rău! Mai bine zâmbim uitându-ne încă o dată la caricatura postată de Dan…
Am recitit articolul tău, Marc, și mi-a atras atenția o frază scrisă mai la urmă, aia cu fotbaliștii și alți practicanți de sporturi (spui tu) de performanță ce nu-și justifică salariile.
Părerea mea e că în sporturile individuale nu se pune problema salarizării. Fiecare sportiv câștigă cât poate, în funcție de performanțele atinse. Dar când vorbim de fotbalul românesc, păi să mă ierte Dumnezeu, da’ „trepădușii” de pe gazon sunt plătiți regește.
Nu mai pun la socoată faptul că se vaită că trebuie să joace din trei în trei zile, de parcă românul de rând merge la muncă tot așa…