Iartă-mă, Dane, că îndrăznesc să-ți cer publicarea acestor rime scrise în urmă cu două decenii. Cred că e necesar.

Motto:

“Voi, ce staţi în adormire
Voi ce staţi în nemişcare
N-auziţi prin somnul vostru
Acel glas triumfător ?”

-V. Alecsandri-

VOI, CE STAŢI ÎN ADORMIRE…

Voi, ce staţi în aşteptare adormiţi în suferinţă
Nu vedeţi că-n ţara asta e nevoie de credinţă-n
A-adevărului putere, în puterea de-a spera
În al fericirii soare, în a bucuriei stea ?…

Nu vedeţi că-n jurul vostru totul e crudă minciună?
N-auziţi cum, trist, în zare goarna libertăţii sună ?…
Nu simţiţi pe pielea voastră arsura demagogiei,
Nu aveţi zilnic pe masă ciorba lungă-a sărăciei ?…

Nu realizaţi că răul cât ar fi de machiat
Are doar un singur nume : funcţiile înalte-n stat ?…
Măscărici, ca alde Tudor ne vorbesc de la tribună
Ignorând buna cuviinţă, siluind limba română…

Alţii, cu neruşinare ne prostesc, zâmbind întruna,
Ridicând la rang de lege compromisul şi minciuna…
Cât să mai lăsăm păduchii să sugă sângele ţării ?…
Cât să mai privim , apatici și la limita răbdării

Cum se prăpădesc speranţe, cum ne moare viitorul,
Afundându-ne-n mocirlă cum ne compromitem zborul
Spre o societate demnă spre un timp reformator,
Spre-alte zări, mult mai senine, spre-acel falnic viitor ?…

Până când să creadă lumea tu, popor al României,
Că eşti prototipul standard al minciunii şi hoţiei ?…
Ceasul a sunat, vremelnic, și sosit-a timpul, iată,
Voi, ce staţi în adormire, să vă deşteptaţi odată!…

Să-instaurăm puterea legii dărămând legea puterii
Şi să reclădim speranţa pe-ale minciunii ruine,
Reevaluând trecutul să dăm ţării ce-i al ţării
Şi vieţii noastre terne calmul zilelor senine…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)