Dribling Fotbal
Dribling Fotbal
Nu sunt “specialist” în fotbal și nici vreun fan înfocat al vreunei echipe de fotbal, însă mă uit la meciuri atunci când joacă echipa națională a României. Numai că, în ultimii ani, România nu mai are “fotbal”, în acest domeniu există doar un “business” din care niște “șmecheri” fac bani prin diverse mijloace, fără să le pese de fapt de sportul numit “fotbal”. Din acest motiv, nu mai avem fotbal, iar pentru românii obișnuiți nu mai există “satisfacția”, mândria (dacă vreți) a faptului că, avem și noi, românii, câțiva jucători sau o echipă “valoroasă” în România.
Soluții ar exista, zic eu, ca un “nepriceput” în ale fotbalului. Problema este că, deciziile sunt luate de “rechinii” din fotbal, iar aceștia judecă lucrurile strict prin prisma câștigului financiar imediat. Dacă “le iese” și lor “ceva”, atunci e în regulă, altfel … neinteresant pentru ei.
Și am dat întâmplător peste un … “moșulică”, despre care habar nu am cine este, însă unul ca acesta ar merita angajat să-i învețe pe tinerii fotbaliști români, cu ce se mănâncă fotbalul.
Iar ca acesta, sunt convins că mai există … și nu puțini!
4 comentarii la “Dribling Fotbal”
Nu e mos, are masca pe fata si peruca, ca sa para mos, am mai vazut asemenea faze pe internet, la baschet si alte sporturi. Tipul e freestyler cu mingea, dar ramai masca ce face. Daca am avea 2-3 din astia la nationala, am fi invincibili
N-am stat să mă uit atent, însă tipul e bun de tot (cred) ….
Ati intuit perfect cam cum e cu footbalul (si nu numai, zic eu) la noi! De comentat, tot… comentam, dar dincolo de aceste vorbe scrise (sau spuse) raman, din pacate, afcerile oneroase! Cine oare le va putea stopa, eradica?!… Si cand?!
Eu stau in poarta, nu trece nimic.