Dreptul de a avea copii
O palmă peste cur…
Face mare vâlvă cazul familiei Bodnariu. Un tată și o mamă au îndrăznit să dea cu palma pe fundul propriilor copii, fără să știe că n-au voie. Și uite-așa, societatea în care trăiesc le ia copii din casă și îi „plasează” în alte familii.
Orice-ar spune unii sau alții, părerea mea e categorică: părinții au dreptul să dea cu palma pe curul copiilor, la fel cum grădinarul are voie să taie unde trebuie. Dacă „legea” zice că nu e voie, atunci trebuie schimbată.
Barnevernet-ul ăsta norvegian aplică niște reguli fără să țină seamă de sentimentele copiilor în cauză. Cum naiba poți lua un bebeluș de la țâța mamei spunând că e mai bine așa?
Fir-ați ai draculului cu legile voastre. Să nu-mi spuneți că un copil se simte mai bine într-o familie străină, departe de frații și surorile lui.
Nu contează ( chiar nu contează ) că părinții au tras o palmă sau mai multe peste curul copiilor. Ăsta nu e un motiv pentru despărțirea familiei.
Copii în cauză vor fi traumatizați nu pentru că au luat o palmă peste fund, ci fiindcă au fost despărțiți de familie.
Câți dintre noi noi nu am simțit „mângăierea ” palmei materne?…
Nu sunt deloc adeptul violenței, dar cazul ăsta mă scoate din sărite. Cum naiba să-ți „confiște” statul copiii?… Ce „democrație” mai e și asta, când nu ai voie să-ți crești urmașii după propriile tale reguli?…
De-o palmă peste bot (nu peste cur) au nevoie ăștia!
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)
16 comentarii la “Dreptul de a avea copii”
În legătură cu legislația, sunt de cu totul altă părere și am să explic.
Da, cetățenii norvegieni, născuți în Norvegia, din părinți norvegieni și crescuți în Norvegia, au tot dreptul să ceară modificarea legislației dacă ei consideră de cuviință să facă asta. Familia Bodnariu sau orice al român plecat în Norvegia, nu are dreptul moral să ceară asta! Pentru că, odată plecat în Norvegia (sau în orice altă țară), respecți legislația țării respective și nicidecum nu ceri modificarea legislației țării gazdă, pentru că nu-ți convine ție! Dacă nu-ți convine, n-ai decât să pleci în altă țară, ori să te întorci în țara ta unde ai tot dreptul moral să pretinzi schimbarea legilor! Restul este “can-can” … sau ipocrizie și nesimțire (dacă e s-o spun pe șleau)…
Iar dacă nu sunteți de acord cu ce-am spus mai sus, gândiți-vă doar la situația cu musulmanii care au venit și contiuă să vină în Europa …
Cât de normal vi se pare ca musulmanii să ne oblige să trăim la noi acasă, în Europa, după regulile impuse de ei? Haaa?
Și-atunci? Atunci, haideți să nu mai fim ipocriți!
De acord cu comentariul anterior, mai ales ultimul alineat!
sunt de aceeasi parere cu autorul. Referitor la comentariul de mai sus, cate legi nu am fost obligati noi sa schimbam pentru a ne alinia cerintelor Dreptului international? Va arat eu ipocrizie: sa spui ca protejezi copii dar sa desparti niste fratii pentru una sau mai multe palme la fund??? Copilul ala nu are dreptul sa traiasca cu parinti lui?, dar nici cu fratii lui. Eu am fost disciplinat inclusive fizic dar imi respect parinti, fiind si eu parinte la randul meu. Daca un functionar obtuz ma lua dela parinti pentru motivul asta si traiam in orfelinat sau infiat??? Incercati sa ganditi complex, nu in alb si negru, scapati din vedere noante si detalii esentiale. Ma mir de norvegieni ca pot gandi asa cum gandesc, dar unii comentatori romani ma consterneaza.
@cristin, dacă cumva faci aluzie la comentariul meu de mai sus … atunci țin să te anunț că ți-a scăpat ideea subliniată de mine!
Eu nu m-am referit la faptul că, statul norvegian i-a “luat” sau nu copiii acelei familii și dacă este asta o decizie corectă sau nu, ci m-am referit la faptul că, o persoană care nu s-a născut pe pământ norvegian, din părinți norvegieni, nu are dreptul moral să ceară schimbarea legilor țării gazdă!
Are în schimb tot dreptul moral să facă asta, în țara sa de baștină.
E si normal . Or avea si copii aia un viitor .
Orice cetățean are dreptul să ceară schimbarea unei legi, Dane. Eu am înțeles că familia Bodnariu are dublă cetățenie. Mă rog, poate am priceput greșit, dar nu asta era ideea principală, ci aceea că e strigător la cer ca o autoritate a unui stat să „confiște” copiii unei familii (între care un sugar de numai 3 luni) pentru câteva palme părintești.
Să nu mă înțelegi greșit, nu sunt adeptul niciunei forme de violență fizică, dar când îl găsesc pe fiul meu de 12 ani fumând în șopronul cu fân și-l pleznesc peste ceafă crezi că e un motiv suficient ca statul să mă lase fără el?
Ce lege „democratică” e aia care permite ca statul să facă ce vrea cu proprii mei copii? Nu crezi că părinții au tot dreptul să-și educe urmașii? Au ajuns și copiii o marfă ca oricare alta? Crezi că vor fi mai fericiți în familii surogat? Eu nu.
Știi care ar fi cireașa de pe tort?: statul norvegian să-i dea în adopție pe acești copii unor „familii” de homosexuali sau lesbiene!…
Cristin
Îți mulțumesc pentru susținere. Nu există ipocrizie mai mare decât să susții că unor copii le va fi mai bine în familii adoptive și nu alături de familia în care s-au născut. Nu zic că nu există și excepții, dar asta e altă discuție.
Nu există manuale de „creștere a copiilor”, la fel cum nu există copii ce n-au încasat măcar o palmă peste fund de la părinți (dacă vreunul dintre cititorii acestui comentariu nu a avut parte de „pălmuirea” mamei, s-o spună!).
Personal, am crescut (nu sunt convins că am și educat) patru copii și „ocaziile” în care am împărțit palme încap lejer în degetele de la mâini.
De la tata am „încasat” bătaie o singură dată, atunci când am plecat de capul meu de-acasă, într-o zi furtunoasă de vară. Mama a fost mai generoasă: făcea risipă de palme cu orice ocazie. Nu vrei să te îmbraci, pleosc! Nu vrei să mergi la biserică, pleosc! Nu vrei să duci vaca la păscut, pleosc!
Sper să pricepi ce-am vrut să spun, Cristin. Trandafirul nu înflorește atât de frumos dacă foarfeca grădinarului nu taie acolo unde trebuie… Tăietura doare, dar e necesară…
“Batai-ai rupta din rai” si aici ma refer la” mangaierea” copiilor la “dundulet” (cum spune nepotica mea).
Dane, ai mare dreptate; fiecare cetatean respecta legea tarii unde se afla.
…cum ar fi sa merg la tine acasa, sa-ti impun niste reguli dupa placul si avantajul meu? …se numeste lipsa de respect si tupeu nemarginit, nu?
Mare dreptate aveți, doamnă Maria. Uneori e nevoie și de-o palmă la „dunduleț” ca să priceapă și copiii că nu totul vine de la sine. Chestia urâtă e că nu mai avem voie să ne lipim palmele de fundul propriilor copiii…
Cred si-mi imaginez ca, nu este usor sa fii parinte; cu batatia nu se educa un copil, insa fara autoritate nu cred ca se poate tine sub control un suflet care trebuie educat. Iar bataia la “dundulet” (din dragoste), o facem sub acoperire
pt.binele odreaslei! (aici ma refer la persoanele normale, exclud categoria de parinti care-si maltrateaza copiii, acesta fiind un alt subiect). O zi minunata fratilor, voua tuturor!!!
Pentru a educa un suflet de copil nu cred că e nevoie de o „autoritate” obținută cu violență, ci de multă iubire, chit că uneori părinții mai scapă câte-o palmă pe ici pe colea. Și-aici e problema mea: cum să-mi ia cineva copiii pe motivul că i-am tras de urechi atunci când (nu) trebuia?
Încercați să lăsați un pom să crească după voia naturii și veți obține o tufă. Fără unele mici „tăieturi”, orice măr de soi va rodi mere pădurețe…
Așa că, prieteni ai Barnevernet, lăsați-o mai moale! Gândiți-vă doar la faptul că pentru un copil despărțirea de familie e cu mult mai dureroasă decât orice palmă peste „dunduleț” primită de la părinți…
Cum pot atașa un link către un articol ?
Eu cred(sau poate mi se pare)ca se cam face prea mult caz de aceasta situatie.Nu trebuie omis faptul(esential)ca respectiva familie are o dubla cetatenie:romana si norvegiana .Dupa cate se stie, orice tara-si are legile ei.Trebue respectate,nu?Si atunci?…In fine,treburile-s cam incurcate,in functie de cum le privesti si interpretezi.Cert este ca ,spre deosebire de noi,la norvegieni(si nu numai)legile sunt sfinte!Asa ca,s-auzim de bine!…
De acord cu dumneata, domnule Ciubotaru: legile trebuie respectate. Dar (întotdeauna există un dar) atunci când o lege e împotriva firii, ce facem? O respectăm sau o călcăm în picioare?
Să nu-mi spună cineva că o palmă lipită de curul propriului copil e motiv de „confiscare”a subiectului…
Educația se face și cu palme. Nu e indicat, dar uneori e necesar…
Constat că subiectul „palmei peste cur” e cap de afiș pe adevarul.ro, unde tot felul de specialiști în psihologie vin să ne explice „nocivitatea” metodei.
Știu că mă repet, dar o scriu încă o dată: ca să formeze caractere, părinții au dreptul la orice metodă.