Drama unui oraș moldav

bataie strada scandal rromi tigani targu neamt 2018 Drama unui oraș moldav

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în și timp. Fragili și puternici. Greu de înteles, dar ușor de iubit. Cu trecut, prezent și viitor. Un univers de trăiri. Unii au povești memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperțile unei cărți. Alții impresionează prin durerile și deziluziile care i-au făcut mai moi, mai deprimati sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau pășune plină de flori de câmp. Fiecare om are taina lui. În ce mă privește, zău, nu știu sigur să va spun acum, în ce categorie mă-nscriu! Structural, înclin totuși spre ultima citată, spre cea cu dureri și deziluzii! Taina mă trage mereu spre drama unei localități în care tinerii se mai întorc doar ca să-și îngroape părinții! Va fi, în timp, un adevarat… azil de batrâni cât un oraș?! Este vorba de Târgu Neamț, un oraș trist într-un peisaj de poveste. La fel ca multe alte așezări care, odinioară, erau mândria Partidului și care, odată cu decăderea a mai tot ce se numește viață activă, și-au pierdut culoarea și farmecul.

Cândva îmi plăcuse mult, mult de tot. Era orașul copilăriei mele. Aici am învățat alfabetul, aici au profesat părinții mei, aici am cunoscut, alături de prieteni adevărați, jocurile specifice vârstei și tot de aici, dupa absolvirea liceului, mi-am luat, să zic așa, zborul pentru a mă formă ca OM. Acum, la pensie când de ceva timp m-am reîntors, am impresia unei întoarceri în timp. Odată cu șoselele ce șerpuiesc pe la poale de dealuri am senzația că mă cufund și-n tristețea unor oameni care nu-și mai găsesc rostul și retrăiesc, frustrați, zilele ce-au fost odată. Aproape aceleași păreri și senzații le-am auzit si de la un prieten care, mai de multă vreme, a plecat în America, într-un oraș cu nume complicat. El, ca și mine, a observat că orașul s-a schimat, totuși. Mai ales sub aspect urbanistic. Drumurile asfaltate au luat locul pământului cu pietriș, blocurile (unele, totuși, cu-n aspect îndoielnic, ponosit) au răsărit printre căsuțele centenare sau chiar, pe alocuri, le-a și înlocuit, numeroase magazine au eliminat din peisaj străvechile dugheni, iar zonele verzi par a se întrece cu bătrâna grădină publică, mai pustie ca oricând!

Citisem un interviu în ziarul local cu fostul primar, venit din privat, care spunea că își făcuse o echipă de oameni pragmatici, pentru obținerea de fonduri europene. Îl cunoscusem în urmă cu ani și i-am apreciat modul de a acționa și de a încerca să schimbe mentalitățile funcționarilor primăriei. Pare că, parțial, pe ici, pe colo, a și reușit. Dar, cam atât și nimic mai mult… Ba nu! Vechiului liceu (acum, într-o clădire nouă) i s-au mai alăturat încă două, cât și alte trei scoli gimnaziale… Dar, simultan cu înnoirile succint amintite, sau de-a lungul anilor (mai ales după 1990-2000) au început… degradările, jaful și nepăsarea. Dezordinea, goana după îmbogățire pe fondul unor corupții alarmante, lipsa de interes din partea celor… ajunși și-n deosebi, schimbarea accentuată a mentalității și comportamentul oamenilor! În locul bunului simt și-al respectului reciproc au apărut bădărăniile, ura și dezbinarea. Oamenii nu mai socializează ca pe vremuri. O fac, ce-i drept, dar pe… facebook sau pe alte rețele facilitate de mania internetului. Interesul fiecăruia a devenit predominant, în detrimentul colectivității. Fiecare-i numai pentru el, nu-l privește ce-i în jurul său! Treptat, dar sigur și de ne oprit, au dispărut pe rând sau chiar și-n bloc, fostele fabrici de mobilă, cofectii și textile (volvatir), cele de produse lactate și de conservare a fructelor de padure, I.L.F.-ul, fabricile de cherestea și numeroasele ateliere meșteșugărești etc. În locul acestora au apărut baruri și bărulete, săli de jocuri (păcănele), cluburile cu denumiri sofisticate și, mai grav, o cerșetorie cum rar se mai poate vedea, dar – culmea – pe care nici poliția locală cât și celelalte autorități nu prea se străduie să le vadă!?


La capitolul “dispariții” se înscrie, între multe, multe altele, și fosta autogară centrală, inaugurată cu mult tam-tam și festivism, în urmă nu cu rea mulți ani! Ce-i în loc? Magazine cu firme în limbi străine, răsărite ca ciupercile după ploaie ce, în aparență, dau impresia că oamenii locurilor (rămașii, pentru că f. mulți cetățeni, mai ales tineri, au plecat și pleacă peste hotare) nu fac altceva decât, cumpără! Sau se cutremură “admirând” lupte, cu săbii și topoare, în plină stradă centrală, dintre clanurile de rromi de care orașul nu prea duce lipsa. Dimpotrivă!


Dar de muncit cinstit și sigur, oare cine se preocupă sau e interesat? ?!! Au dispărut și fostele arene sportive, multe locuri de joacă, asfaltul de pe aleele centrale ale urbei (exemplu: aleea… Gloriei!) dar și lampioanele, stâlpii de metal,, fântânițele, chiar și dalele de beton de pe stradă!


Edilii? Bine mersi! Nu prea au timp să le vadă și să facă (în afara festivităților și a chiciurilor cultural-artistice devenite… tradiționale!) altceva, cu adevărat benefice orașului. Drept urmare a acestei dramatice situații, până și numeroasele și binecunoscutele obiective cultural-istorice (Cetatea Neamțului, Casa Creangă, Muzeul de istorie, Casa Veronica Micle etc) nu prea mai au vizitatori. O confirmă până și cele 3-4 hoteluri cât și numeroasele pensiuni din oraș sau zonă, de regulă, mai mult goale, decât aglomerate (cum erau cândva)! O, tempora!

Trebuie să vă mai spun că în anii activității mele profesionale am văzut (ba chiar temporar, am și locuit acolo) multe alte localități din țară. Păreau, fără exagerare, o altă lume. Nu erau perfecte și nici nu pot să fie într-o Românie dezbinată, răvășită și năpădită de griji și nevoi, cât și de o politică pe alocuri inumană. Dar totuși acele localități nu aveau și nici nu cred că au imaginea unui oraș mort, cu farmaciile pline de oameni suferinzi, crispați și cenușii, care de-abia așteaptă să se închidă în apartamentele unor blocuri în care singurul lucru ceva mai viu e televizorul! Ecrane mari, singurele lucruri colorate din orașul amorțit, în care chipuri încruntate vorbesc mai mult doar despre cei care mor sau au murit, despre pericole, ură și dușmanie dar, nu in ultimul rand, si de… “binele pe care dl. Dragnea si cu partidul sau il face natiunii!“!

Mie-mi este greu să plec de aici. Poate că sunt prea legat, fără să imi dau seama, de oameni și locuri. Am îmbătrânit și nu mă mai pot adapta?! Nu cred că asta-i explicația. Nu știu dacă e frică sau curaj ca să rămân aici, la Tîrgu Neamț, un ținut cu o istorie fabuloasă, centru de inspirație pentru multi scriitori români, cu Valea Ozanei străjuită de Cetatea Neamț și cu Humulestii în vecinătate, a format o comunitate cândva omogenă prin tradiții pitorești și obiceiuri străvechi. Dacă mă scutur de gândurile astea cenușii, nocive, îmi dau seama că nu mă amenință nici-o răpitoare, nici fantome, nici soldați cu gloanțe pe țeava mitralierei. Mă sperii însă de niște netrebnici, de o mâna de primitivi veniți din lumea de acum trei decenii, de o clică de slugi cărora cei de la putere le-au aruncat un pumn de galbeni…

Astea-mi sunt, deocamdată, părerile mele (probabil și ale altora), astea vi le-am destăinuit, mânat de dreptul constituțional de liberă exprimare pe care (încă) îl mai avem…




Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Social, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Drama unui oraș moldav”

  • ... a scris la 11 martie 2019, 1:16   [#1]

    Răspunsul este simplu…
    Vedeți ce face un primar responsabil. La Oradea. Iar ceilalți primari ar trebui să ia exemplu de la primarul din Oradea!, care a demonstrat că dacă se vrea se poate!

  • marc
    ... a scris la 11 martie 2019, 10:53   [#2]

    Bravo Dane, ai pus punctul pe I! Pe nepasare si indolenta, oferindu-le, spre luare aminte, mostre de adevarati gospodari. Nu doar de umili slujbasi ai PSD-ului!…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »