Dragnea, noul tătuc al României…
O părere de amic al berii…
Ca să pot scrie lizibil, mai „destup” o bere. Nu știu de ce mă uit la conferința de presă a lui Dragnea și Tăriceanu. Tot ce știu e că berea îmi place. Mai ales la sfârșit de săptămână, lună și an.
Între timp „conferința de presă” s-a terminat. Berea încă nu. Înghit cu poftă încă un pahar și mă întreb cu ce am greșit de avem în fruntea țării indivizi ca Dragnea și Tăriceanu. Refuz să caut răspunsul și mai „descăpăcesc” o cutie (de bere, se subînțelege).
Alcoolic cum sunt, mă întreb de ce virtuoșii nu se întreabă încotro ne îndreptăm? Social-democrația asta în fruntea căreia s-a cocoțat tovarășul Dragnea îmi trezește amintiri neplăcute. Abia acum am înțeles de ce părinții noștri și-au aplecat capul în fața comunismului.
Grindeanu e doar o slugă (la fel ca mulți alții) în curtea „stăpânului” Dragnea. Nu am înțeles încă de ce a ajuns individul ăsta să ne stăpânească destinele, dar pentru „bunăstarea” României încep să cred că e bine să-l aplaudăm.
Să ne trăiești, tovarășe Dragnea, la anul și la mulți ani. C-așa tătuc ca matale n-am prea avut de multă vreme. Bucură-te de succes cât mai ai timp. Nu se știe niciodată…
Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

13 comentarii la “Dragnea, noul tătuc al României…”
Despre Sorin Grindeanu nu știu nimic. Și asta e bine … pentru că aproape despre nici un politician pe care-l cunosc în vreun fel sau altul, nu pot spune nimic “de bine”.
Privind partea plină a paharului, măcar PSD-istul ăsta (Sorin Grindeanu) e din Timiș … că până acuma, doar sudiști am avut pe la vârful PSD-ului.
Poate, poate, e “altceva” decât ceilalți PSD-iști. Că dacă ne uităm de exemplu la un alt PSD-ist ardelean (Vasile Dîncu), parcă nu-i chiar atât de negru dracul.
Eu, cel puțin, sper ca intro bună zi să se curețe și PSD-ul de scursurile comuniste care sunt prin PSD de la facerea lumii încoace …
De data asta ai fost mai prompt decât mă așteptam, Dane. Mulțumesc…
Întâmplător eram pe drod …
De ce împarți în puncte cardinale pesedeul, Dane? Nici eu nu știu prea multe despre Grindeanu. Tot ce știu e că-i bănățean de-al meu. Dar nu bag (în niciun caz) mâna în foc pentru el. Faptul că e propus de Dragnea îmi e de ajuns…
Mi-ar place să facă treabă, dar nu cred. Slugile fac întotdeauna ce spune stăpânul…
Cel puțin din ce a apărut până acum în presă, uitându-mă la posibila schemă de guvern, înțeleg că până la urmă fix degeaba e Sorin Grindeanu prim-ministru, câtă vreme văd în componența viitorului guvern aceleași fețe cunoscute ca Daniel Barbu (ALDE), Daniel Constantin (ALDE), Georgian Pop (PSD). Păi da’ băi fraților, Daniel Barbu ăsta, ar trebui să dispară pur și simplu din politică, nicidecum să mai facă vreodată parte din vreun guvern!!!
Așa că, degeaba. Guvern nou … metehne vechi.
De ce împart PSD-ul în puncte cardinale? Simplu: pentru că, din 1989 încoace (de la înființare! -- indiferent cum s-a numit pe parcurs: FSN, PDS, PDRS, PSDR, PSD sau mama dracului…) PSD-ul n-a însemna niciodată nimic pentru ardeleni, iar asta și pentru că PSD-ul a fost mereu condus de către sudiști (corectați-mă dacă greșesc!).
Nu are sens să te corectez, Dane. Baronul Teleormanului a câștigat bătălia. E șef la Camera Deputaților, are un un prim-ministru după pofta lui, Senatul e condus de prietenul Tăriceanu. Johannis n-are decât să-și plângă de milă…
Iar noi, ăștia de ne tot opunem, trebuie să ne revizuim părerile…
Sau să facem rost de mitraliere ca ultimă soluție…
Aproape că era să uit:
LA MULȚI ANI!
Mulțumesc, la fel. Un An Nou mai bun decât precedentul.
Făcând o analogie cu ce se întâmpla prin țările cu apă caldă și cu bun simț la purtător, respectiv cu președenția Consiliului UE -- să luăm o țară din sud, la întâmplare -- e ca și cum Spania ar fi la președenția Consiliului UE timp de 27 de ani!
27 de ani nenorociți, breeee, nimic, nici o altă țară, nici o altă națiune n-ar conduce consiliul UE, 27 de ani! Fix așa e!
Trec anii peste noi fără să vrem.
Vă doresc tuturor un viitor de aur și multă sănătate. Aș adăuga și fericirea, dar mi-e teamă că vă mint.
LA MULȚI ANI, dragii mei români!
Salut, cum ati spus si voi mai sus, din pacate Dragnea detine controlul peste tot, nu stiu cum de a reusit asta, dupa ultimele alegeri prezidentiale incepusem sa cred ca am schimbat ceva si ca suntem pe drumul cel bun, se pare ca visam cu ochii deschisi.
Explicatia mea pentru rezultatele obtinute de PSD la alegeri este ca in primul rand nu au iesit la vot prea multi tineri care ar fi votat altfel si aia care au iesit i-au dat o palma lu Iohannis ca nu a facut mai nimic pentru ei deci au votat si ei tot PSD.
Din 1989 încoace n-am schimbat nimic, domnule ediweb. Am rămas același popor de slugi ce linge fundul stăpânilor ca pe o acadea. Nici măcar să alegem nu am reușit să învățăm…