Dispare conectorul RJ45 de pe notebook-uri !?
LAN RJ45 notebook
Nu-mi place deloc direcția către care merg producătorii de laptop-uri. Una dintre chestiile despre care am mai amintit, este utilizarea display-urilor de tip “glare”, care după părerea mea nu ar avea ce să caute pe laptopuri cu displayuri mai mici de 15.6 inch. Hai să admitem faptul că, poate sunt persoane care se uită la un film pe laptop, însă să urmărești un film pe un laptop mai mic de 15.6 inch, mi se pare absolut impropriu. Să te joci pe unul mai mic de 15.6 inch, este la fel de impropriu … Pentru filme, jocuri, trebuie diagonale mari, peste 15.6 inch.
Deși extrem de rar în zilele noastre mai găsești câte-un laptop cu display anti-glare, dacă treci peste faptul că nu-ți plac anumiți producători, hai să zicem că, așa răzleț, mai găsești câte-un laptop cu diplay anti-glare. Nu același lucru însă, pot să-l spun despre faptul că, conectorul RJ45 a început să dispară de pe laptopuri! În acest moment, conectorul RJ45 a început să dispară de pe laptopurile cu display-uri mai mici de 15.6 inch, tendința însă este clară: conexiunea “wired” cu RJ45 este înlocuită de conexiunea wireless (fără fir).
Ei bine, eu sunt probabil unul dintre puținii clienți care nu sunt absolut deloc încântați de acest “trend”! Eu vreau în continuare conector RJ45 pe laptopuri! În special pe cele mai mici de 15.6 inch!
Sunt de acord că, mufa RJ45 n-a fost tocmai cea mai strălucită idee de a pune în practică un conector de acest gen, în primul rând datorită dimensiunilor, pe urmă datorită problemelor pe care aceasta le poate cauza în situațiile în care folosim mufe RJ45 chinezești (dar, oare cine altcineva mai fabrică astfel de mufe, în afară de chinezi?), însă în continuare vreau conector RJ45 pe laptopuri!
Conectorul RJ45 s-ar fi putut reinventa, trebuia găsită o modalitate de a face mufa mai mică și mai sigură, însă nicidecum nu sunt de acord cu trendul actual dictat de producători, respectiv acela de a renunța la conexiunea wired cu RJ45 pe laptopurile mai mici de 15.6 inch! Folosesc acest tip de conexiune frecvent, pe laptop, practic de fiecare dată când am de rezolvat problemele dintr-o rețea, caz în care conexiunea de tip “wired” este de neînlocuit!
Domnilor producători, v-ați tâmpit de-a binelea? Dacă, da … atunci vă urez un faliment cât mai neplăcut! Trebuie să înțelegeți că, între tabletă și laptop există o mare diferență de “workflow”, iar un profesionist va alege întotdeauna laptopul și nu tableta. Iar laptopul fără conexiune “wired”, pentru un profesionist este fix egal cu zero!
6 comentarii la “Dispare conectorul RJ45 de pe notebook-uri !?”
unde-i vazut tu notebook fara rj45 ma?
Desi folosesc laptop de aproximativ 5 ani, niciodata nu l-am conectat prin fir.
Pe mine nu cred ca m-ar deranja aceasta disparitie…
Uite aici. Și ăsta nu e singurul, mai sunt …
Nu mi-ar trebui nici gratis fara fir, pentru mine e ca si cum ar fi fara usb!
Iti cumperi un ethernet UBS adapter si ai rezolvat problema.