Disident, luptător sau… cameleon!?
Hotărât şi firesc, înclin spre a treia variantă! Aceasta cu atât mai mult cu cât, din câte constat, de la o zi la alta parcă sporeşte tot mai mult numărul celor ce se tot declară… disident al regimului trecut! Unii, ceva mai… modeşti, spun ca-au luptat în Revoluţie, deci sunt, vezi Doamne, luptători, cu sau fără “merite deosebite”! Ambele categorii provin, în cea mai mare parte (asta-i lucru cert) din rândul celor care, fie că de atâta “disidenţă” sau “luptă” au ajuns acum, acolo unde şi-au dorit de-o viaţă, adică în locuri cheie, fie dintre cei care încă… sunt pe drum!
Un prim exemplu, determinant pentru mine în a scrie aceste rânduri, l-am întâlnit chiar mai de curând. Un megainterviu, pe cca 3-4 pagini mari, publicat într-un prestigios cotidian central (din motive pe care cred că le bănuiţi, n-am să-i dau numele) cu un pretins… disident! Respectivul (deasemenea, fără nume!), ajuns, de mai mulţi anişori, într-un post public, de ridicată audienţa, se văicărea mereu de “cât am avut de suferit pe vremea comuniştilor”! Nici studiile, spunea el, nu le-am putut face (chiar dacă, paradoxal, totuşi… le-a făcut!), pentru că aveam dosar! O fi având, să-l credem, dar a avut şi părinţi (tatăl) lucrători în instituţii cu rol represiv, determinant ia acea societate “multilateral dezvoltată”, cum i se tot spunea! Şi atunci?!
Mai mult, “disidentul” privat “de atâtea drepturi”, veşnic îngândurat dacă mai ajunge ziua de mâine(!!?) se plimba, ca sportiv, prin toată Europa, fără probleme! Oare cine nu şi-ar fi dorit o asemenea disidenţă?!
În fine, spre finalul interviului acuzator, ‘mnealui mai spune că, la Revoluţie a participat (pt. început) activ, făcând parte din acele, aşa zise, gărzi patriotice! Recunoaşte că nu a pretins niciodată că ar fi fost luptător activ (cu sau fără merite deosebite!) şi nici eventuale recompense.
Ca să conchid, întregul interviu, o veritabilă şi jenantă văicăreala, generată de “numeroasele suferinţe şi privaţiuni” la care l-au supus… comuniştii!
Acesta-i, cum spuneam, doar un caz, un exemplu din multe, multe altele ce s-ar putea oferi pe aceeaşi temă. Un caz, îl consider, revoltător, aşa cum orice poate întâlni acum, cazuri similare. Spre amuzamentul dvs. vă mai pot spune că, cu ceva timp în urmă, am întâlnit, întâmplător, la Băile Herculane, doi… “luptători” cu merite, în evenimentele din Decembrie 1989! Veniseră probabil acolo, pe Valea Cernei ca să-şi trateze “suferinţele” cauzate de atâta luptă! Poţi să nu-i crezi!? Bineînţeles, aşa cred ei!
Deci domnilor, fost tovarăşi, disidenţi, nu vă mai plângeţi mereu şi nici nu vă lăudaţi cu meritele voastre! Acum nimeni nu va mai crede. Acceptaţi statutul pe care-l aveţi în prezent, într-o altă societate (chiar dacă n-o fi ea numai cu lapte şi miere!), mult diferită faţă de cea din care proveniţi şi pe care, din cameleonism şi vădit oportunism, o tot blamaţi!
Regretabil, consider eu, e şi faptul că rămăşiţe ale defunctului sistem politic, indivizi, cândva cu funcţii înalte pe atunci, se află şi acum, chiar şi-n Executivul României!? Nu spun şi nici nu voi spune vreodată că aceştia (şi alţii ca ei) ar trebui (sau merită) persecutaţi ori pedepsiţi! Nu! Dar nici şefi, mereu conducători, acolo, în fruntea bucatelor! Ba, pe alocuri, şi… formatori de opinii! Pretinşii disidenţi şi mari (falşi) luptători să-şi vadă acum, cinstit, de treaba lor, fără autovictimizări şi eterne văicăreli populiste! Gata, fraţilor, cu camelionismul! Motivaţiile (”sincerităţile”) voastre, nu mai sunt credibile!
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
10 comentarii la “Disident, luptător sau… cameleon!?”
De ce n-o spui verde, Marc? Prestigiosul cotidian central la care faci aluzie se numește „Adevărul” , iar pe marele „disident” îl cheamă Ilie Năstase. Nu pot să neg calitățile sportive ale tenismenului Năstase, dar de-aici până la disidență e cale lungă. La fel de lungă ca cea dintre o rachetă de tenis și stelele de general pe care le poartă pe umeri.
Câți dintre tinerii de azi știu că mama „Adevărului” se numea „Scînteia” și era trompeta Partidului Comunist Român? Celor interesați de adevăr le recomand să caute prin arhive edițiile „Adevărul” din 13-15 iunie 1990 și să le compare cu ce scria „România liberă” în aceeași perioadă.
Uite-așa se scrie istoria: în doar câteva zile „Scînteia” a devenit „Scînteia poporului” și mai apoi „Adevărul”.
E plină România de cameleoni…
Uite și un link; http://www.ziarist...ole-din-adevarul/
Inca se mai simt si se vad umbrele trecutului
Nu, Francisc! Nici vorba de Ilie Nastase! Cu toate teribilismele si hibele lui, Nastase, Nasty, cum i se mai spune, niciodata nu s-a erijat in disident. Dimpotriva! Si apoi, sa stii, el provine dintr-o familie ultra modesta, din zona apropiata Cotrocenilor, a copilarit cu tenisi rupti si cu multe privatiuni! Pe cand “disidentul”despre care am scris eu, am spus-o doar (oarecum mascat) avea tata… lucrator intr-un sistem represiv (!!), locuia, pe vremea comunistilor, cum se destaiunuie el, intr-un bloc cu doar 4 etaje si beneficia cam de tot ce-si dorea (si, probabil, mai mult decat atat!)! Deci, dragul meu “, disidentul” e cu totul altu’! Ca n-am… curajul sa spun direct, deschis, adica sa-i dau numele, e cu totul alta poveste. Frica, neincrederea in asa zisa legalitate din societatea in care traim, neincrederea in adevar, etc, etc. Tu nu vezi ce se intampla in jurul nostru!? N-ai aflat cum un om simplu din Timisoara, a scris pe pagina sa de Facebook ca… “politistii parchiaza masinile, contrar legii, pe trotuar”. Deci omul a semnalat, firesc si onest, o incalcare flagranta a legii. nu? Ai aflat, probabil, ce-a patit? Iti reamintesc: amenda babana de mii de lei, zice-se, culmea!, pentru… ofensa adusa autoritatilor! Exact la fel ca si un alt conational, din Tg. Jiu, pt aceeasi… indrazneala! Si, numai departe, ce-am patit eu, traversand o strada pustie! … Nu-ti mai spun ca, ducandu-ma la primar, la cel care a semnat incunostiintarea, ce crezi ca mi-a spus? Ca nu prea s-a uitat pe ce a semnat si ca,… isi cere scuze!! La fel ca si comandantul politiei care, in plus, m-a asigurat ca… va sta totusi de vorba cu agentul care ma avertizase doar!! Eu am ramas cu amenda si ei cu… scuzele!! Mai poti spune ceva?! Mai ai curajul sa spui chiar si adevarul?! Eu, sa stii, ca, impotriva felului meu de a fi cat si impotriva oricaror norme etico-morale, normale, nu-l mai am!! Am doar asa, o senzatie de scarba si revolta (interna) fata de societatea actuala, fata de asa zisele legi parca facute anume sa descurajeze omul cinstit si corect, in avantajul netrbnicilor. Despre toate aceste “minuni”, unele mai abitir c-an anii ‘950-60 (intreaba-ti paintii!) sunt si ar fi multe, multe de scris si vorbit dar, deocamdata, le las pentru altadata…
Na, parca am mai prins ceva curaj dupa ce-am citit articolul din (linkul) ziarul trimis de tine! “Disidentul” meu, asta ca totusi sa se stie, este tot din presa, din acest domeniu in care inca mai gasesti asemenea indivizi plangaciosi (acum!)!…
Ai reușit să mă pui pe gânduri, Marc. Cin’-să fie, cin’-să fie? Spune-i numele.
Ce mai ai de pierdut la vârsta ta? Să nu-mi spui că ți-e frică…
La orice varsta ai de pierdut, Francisc! Daca ai si 90 de ani, tot vrei sa traiesti, nu? Sau gata, ma sacrific! Pentru ce oare?! Pentru niste “batalii” de mult pierdute?! Acum te baga la… zdup, cat ai zice Francisc! Hai, c-am glumit! … Dar trebuie sa fie omul si mai glumet, nu numai… fricos!
Glumeții nu sunt niciodată fricoși, Marc. Știu să spună ce le stă pe limbă și (mai ales) se pricep să „împacheteze” în haz cuvintele scoase pe gură.
Îmi place să cred despre mine că sunt un glumeț și de-aia te-ntreb: ce naiba mai poate pierde un om la 80-90 de ani (tinerețea a pierdut-o demult) în afară de credința în propriul lui adevăr?
Sau, ca să pun întrebarea pe dos: ce mai poți „câștiga” la 80 de ani dacă ai în spate o viață mincinoasă ce a adus doar suferință semenilor? (nu cumva să crezi că mă refer le tine)
Și, ca să nu-mi reproșezi că pun doar întrebări, îți dau și un răspuns: pe toți ne-așteaptă același destin. Contează doar ca urma pe care o lași în nisip să nu fie spălată de valul minciunii.
Așa cum se întâmplă de 27 de ani…
Aproape tot ce spui (scrii) tu, este placut. Ti-o spun nu ca sa te flatez, dar asa e. Si apropo de varsta, Acum, la o varsta mai inaintata, ca dealtfel la orice varsta, principalul lucru e sa fii sanatos! Ce a fost, ce este sau ce o sa mai fie, nu prea mai prezinta mare interes. Dar, sper, ca vom trai si vom vedea… In alta ordine de idei, ca totusi tu sa nu ramai nelamurit in ce priveste “disidentul”, hai, ca-ti spun;Dedu, se numeste. Prezinta matinalul la Pro tv. Tatal sau a fost securist (trecut, zice el, prea de timpuriu in rerzerva), iar mama sa. tot el zice, ceva, acolo, prin Mnisterul chimiei! Ca sa fii si mai lamurit, o famile ce-a… “. suferit” f mult pe vremuri! Nu te apuca rasul?! …
Știi ce, Marc? Hai să-l lăsăm în plata Domnului pe „disidentul” ăsta plângăcios și să murim de sănătate și de râs după ce trecem suta. Că altfel nu ne mai scăpăm de Iliescu și discipolii săi.
Habar n-am cine e Dedu ăsta fiindcă nu mă prea mă uit le televizor înainte de amiază. De regulă, când nu beau bere, am treabă… Azi n-am.