Din nou, despre legile din România…

casa de pensii neamt 150x150 Din nou, despre legile din România...

Cine le nesocotește, plătește! Așa-i normal, așa ar trebui să fie în orice domeniu, peste tot! Din nefericire însă, marea problemă a societății noastre este reprezentată de lipsa de respect față de lege, față de prevederile ei. Aceasta se traduce adesea prin disprețul față de reguli, față de normalitate. De cele mai multe ori încălcarea lor, a legilor țării, este fie din neștiință, fie din nepăsare sau birocratism și chiar, ce-i mai grav, dintr-o obișnuință devenită la noi, în România, tradițională!?

Dar pentru a nu teoretiza în exces, iată și un exemplu (poate minor), cunoscut și trăit, recent, pe propria-mi piele!

Cum bine se știe și cum legea o prevede, pensionarii de rând (nu, Doamne ferește, să nu care cumva să ne amestecăm cu cei privelegiati! Știți Dumneavoastră cam cine sunt, nu?!) benaficiaza anual, pe lângă cuvenită pensie bănească și de 12 tichete de reducere cu 50% a prețului călătoriilor pe CFR. Acestea sunt primite – de regula – odată cu talonul de pensie, la finele ultimei luni din anul precedent.
Am spus-de regula-pentru că, așa cum veți afla, sunt (din păcate) și nereguli! Eu, bunăoară, n-am primit, nici până la această dată, respectivele tichete pentru anul în curs! ? De ce? Greu de știut!

Totuși pentru a afla m-am adresat telefonic Casei județene de pensii a jud. Neamț, în raza căruia am, de cca doi ani, domicilul stabil. Cu mare greutate, după numeroase transferuri telefonice, de la un serviciu la altul, mi s-a spus să trimit pe adresa sus amintitei instituții, o cerere însoțită de talonul de pensie din Decembrie 2015 și de o copie după buletinul de identitate. Așa am și făcut. Timpul însă a trecut, fără să primesc (cum cred că era normal! ) vreun rezultat.

Astăzi, deci după aproape trei săptămâni, m-am adresat, din nou, tot telefonic, Casei de pensii din Piatră Neamț. Exact după același enervant procedeu primesc același răspuns:

Nu știm de ce n-ați primit tichetele! Nu le eliberăm noi, ci Bucureștiul prin Casa națională de resort. Sau poate o fi o încurcătură pe la Casa de pensii a Sectorului 1 unde ați locuit până acum doi ani, când v-ați transferat în Neamț.

Fiersc i-am replicat că totuși, proaspăt tranferat, anul trecut, în 2015, primisem tichetele, acum de ce nu? După inerentul moment de tăcere, răspunsul salariatei a fost, de această dată, ceva mai promițător: “S-ar putea să primiți tichetele odată cu pensia din luna Martie“!
Deci după cca 3 luni! Să sperăm că așa o fi.

Mă întreb însă, dacă în acest timp ar fi fost necesare cuvenitele tichete, cum procedăm?! De ce trebuie să consumăm atați nervi și multă așteptare pentru un drept acordat prin lege? Mai exact, cine totuși plătește (un fel a spune) pentru birocrația și indolența unor funcționari publici, plătiți din banii noștri, ai tuturor?! În țări, cu adevărat democratice, civilizate, orice greșeală, se plătește! La noi! ?…
Este, din nefericire, o mare diferență!

În sfârșit, asta-i situația! Relevante sunt și spusele pshihologului olandez Gert Hofstede, din ziarul Adevărul, din 19 ianuarie a.c., care comparând peste 60 de culturi din toată lumea din punct de vedere al trăsăturilor esențiale preciza: “Profilul psiho-cultural al românilor este complet diferit de cel al norvegienilor (spre exemplu-n.n.) Nici măcar similarități nu au“.
Și încă un amănunt, din aceeași sursă: “Poporul român are unul dintre cele mai mari grade de concentrare a puterii din lume – 90, pe o scară de la o la 100, în timp ce norvegienii nu trec de 31.

Nouă ni se pare normal ca puțini să conducă mulți, în timp ce alții (să zic – tot norvegienii) nu acceptă așa ceva. Noi am acceptat și continuăm să acceptăm ușor ierarhiile, considerându-le normale, fără a le pune sub semnul întrebării și fără a cere cuvenitele justificări pentru existența și calitatea lor. Aceasta denotă – nu? – moștenirea unei evidente culturi colectiviste.

Concluzionând, trebuie să acceptăm realitatea și să recunoaștem că diferențele dintre noi și alte societăți cu adevărat democratice sunt mult mai numeroase. Este vorba în fond, de un sistem care, din nefericire, a funcționat aici, în România, timp de zeci de ani!
Legislația, căci despre asta-i vorba, trebuie respectată cu sfințenie, în toate imprjurarile, cu multă flexibilitate, dar fără derogări! …

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

casa de pensii neamt Din nou, despre legile din România...

Categorie articol [ Guest Post, Legislaţie, Social, Vocea poporului ]
Tagged with: [ , , , , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Din nou, despre legile din România…”

  • Severus
    ... a scris la 13 februarie 2016, 14:30   [#1]

    Pe unii i-as biciui.
    Pe altii i-as strange de gat pana ar lesina.
    Altii la inchisoare pe loc, cei prinsi cu smecherii.
    Unii merita scuipati.
    Amendati cu o gramada de bani.
    Altii merita niste palme, asa de obraznici sunt.
    Etc.

    Este vorba despre conducatorii tarii, ca de la ei pornesc toate.

    Dar sigur ca nu imi permit nici o metoda dintre cele de mai sus. :)

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?