Din nou despre ziaristică și…ziariști

ziare ochelari presa stilou Din nou despre ziaristică și...ziariști

Aceasta cu atât mai mult cu cât, recent, mai exact, pe 28 iunie, a fost omagiată ca-n fiecare an “Ziua Națională a Ziaristului Român“. Cu acest prilej, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dl. Doru Dinu Glăvan, cel care și-a consacrat o mare parte din viață acestui domeniu, a vorbit de la microfonului Studioului de Radio-Reșița, pe care l-a înființat și l-a păstorit ani de-a rândul, despre istoricul și însemnătatea evenimentului cât și despre o nouă și frumoasă inițiativa promovată de UZPR, de a marca sus amintita ZI ca o reverență sub semnul lui Mihai Eminescu. Între altele D.D.Glăvan, a precizat că “De-a lungul timpului, indiferent de regimul politic, ziaristul român a fost ținta celei mai feroce agresiuni psihice, dar și fizice, i-au fost instrumentate procese politice pentru că a îndraznit să gândeasca și să scrie demascând prostia, fățărnicia, hoția, corupția, minciuna și trădarea de țară.

Tocmai despre acestea încerc să mă refer și eu, ca orice om liber, trăitor într-un stat de drept, în care libertatea de expresie și gândire este prevăzută de însăși Constituția țării. Libertate care nu înseamnă nicidecum ponegrire sau înjosire, darămite atac la persoană sau expresii triviale, ci simpla ta părere de, ziarist sau nu, vis a vis de orice alt cetățean. Pe cât de incisivi sunt unii ziariști atunci când își atacă colegii sau, eventual, adversarii politici, pe atât de dur faultează limba română! Din nefericire nimeni nu ia nici-o măsură. În România, de f multe ori multe dati cele inserate ceva mai sus, rămân doar simple vorbe goale.

Dovadă elocventă este și salba de acuze și defăimari aduse, nu odată, dar pe diferite cai, și președintelui USZR-ului chiar de către… unii colegi de breaslă, imputându-i calitatea de ziarist, dar cât mai cu seama, … “obrăznicia și nesimțirea de a se cocota în fruntea Uniunii“! N-am să-i nominalizez, nici nu voi scormoni alte asemenea numeroase “dovezi prietenesti”, cu atât mai mult cu cât, nu prea demult, mi s-a întâmplat și mie exact la fel! Afirmasem atunci, pe aceleași blog, câteva păreri despre jurnalism și jurnaliști care păreau a fi, parțial sau total, în afara fenomenului de presă (scrisă sau vorbită). Atât mi-a trebuit, întrucat, un fost ziarist de pe la Agerpres, cu tupeu, aplomb și cu-n bogat bagaj de epitete pestilențiale, pur și simplu m-a desființat, făcându-mă, cu termeni pe măsură, … albie de porci! Desigur, nu l-am luat în seama (nici nu merita) și mi-am văzut de treabă. Ceea ce încerc să fac și acum. În care scop vă propun și vă ofer, solicitându-vă părerea, doar asupra câtorva mostre de “profesionalism” etalate aproape zilnic și cu consecvență, fie de așa zișii ziariști din presa scrisă sau teleasti, fie chiar de cei ce-i ce se ocupă de îndrumarea și formarea lor.

Puțini sunt cei care scriu și vorbesc 100% corect. Chiar și profesorii de Limba Română sunt supuși erorilor, dat fiind faptul că societatea este una activă, care se schimbă și care atrage cu sine schimbări de limbă. Orice schimbare vine în urma unei erori, așadar, putem să înțelegem, într-un fel sau altul anumite greșeli. Există o mulțime de greșeli însă, care nu au absolut nici-o scuză. Le vom analiza și vom încerca să le înțelegem pe deplin. Așează sau Așază? Mai mult de 50 % dintre români ar spune așează. Nimic mai greșit! La persoana a treia, verbul a așeza se scrie așază. Confuzia vine din pronunție, care atrage cu sine un e, ce intervine în grupul “să”. Bunăoară, veți vedea sau auzi din relatările acestora, zeci de expresii, veritabile șabloane lingvistice, cât și gesturi neavenite, unele chiar ridicole, penibile și enervante, dar devenite… practică cotidiană!

Pentru dumnealor orice întâmplare sau un simplu schimb de cuvinte sau neînțelegere trecătoare, sunt… “SCANDAL”! Motocicletele îs “MOTOARE”; magazinele, chiar și unele chioșcuri banale, obscure, sunt… “MARKETURI”, mini sau maxi; cumpărăturile – sunt “SHOPING”; orice aprobare sau de acord e “OK” (englezismele abundă și-s la modă!), iar Jurnalul de seară de la Pro tv este… <>?!;
Dacă un reporter “turuie” (scuzați-mi expresia, dar așa și face!) despre un incendiu, să zic, nu omite să spună: “ei, bine” (când oricine-și dă seama că incendiul nu poate fi catalogat ca ceva bun) și apoi să continuie că tot pe acolo a murit și un om, DATORITĂ “unui atac de cord“, în timp ce altul s-a salvat DIN CAUZĂ că s-a ferit de foc!, ce mai poți spune?!

Tot pe la Pro. tv, veți fi marorii unui curios dar plicticos și fără rost, … preambul: râsete deșuchiate și glume prosate provocate și întreținute a la long de prezentatorul (prezentatorii) jurnalului și, respectiv, al rubricii cu pricina. Dacă afară-i rece, chiar și frig, unele prezentatoare apar pe sticlă “echipate” doar în rochii mini în exces, sau cu simple bustiere și chiar în pantaloni scurți! De ce, sau unde-i cuvenită decentă? Mai există sau e de modă veche?! Asta mă întreb și eu! Mă întreb de asemenea, care-i rostul acelor strigăte: “Andreea, Mihai” venite din partea celei care-și încheie spusele, adresate prezentatorilor, aflați doar la nici doi metri distanță?! Oare, mai știi?!, poate că, între timp, oamenii o fi adormit pe acolo, și ca bun coleg, îi readuc astfel la… muncă! O muncă grea, desigur, dar dacă-i făcută cu profesionalism și dăruire, nu “din cauza” (?!) pilelor cu care au fost ajutați să ajungă… ziariști! Puțini sunt însă cei ce nu au acest noroc… “datorită” nepriceperii sau ghinionului lor!


Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)

Categorie articol [ Guest Post, Televiziune, Radio, Presă ]
Tagged with: [ , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

2 comentarii la “Din nou despre ziaristică și…ziariști”

  • ... a scris la 1 iulie 2019, 21:12   [#1]

    Marc, tu te plângi de prezentatoarele ProTV de la starea vremii? :))

    Păi ia uite cum e “starea vremii” prin alte țări:

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 6 iulie 2019, 18:17   [#2]

    Indiferent de starea vremii de pe continent, recunosc spășit că prezentatoarele au toată admirația mea. Ar fi mare păcat să nu-și arate formele cu care le-a înzestrat mama natură…

Adaugă un comentariu

:) :( :d :"> :(( :dancing: :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :peace: arata toate iconitele »