Acum, în Octombrie, în acest început de ultim trimestru din an, fie că sărbătorim, fie că ne pregătim pentru ce va urma. Ne mai şi distrăm la concertele şi festivalurile mult aşteptate în fiecare toamnă, ne răsfăţăm (strofocăm) făcând shopping (ca să fiu şi eu la… modă. Nu cu îmbrăcămintea, ci cu anglo-româna!) printre colecţiile de viitor anotimp sau, de ce nu(?), petrecem (şi) acasă cu prietenii. Nu neglijam nici previziunile pentru zodiile fiecăruia, vedem cum stăm cu sănătatea (o problemă ceva mai complicată!), cu giobul (na, c-am scăpat-o şi pe asta!), cu bugetul sau, de la caz la caz, cu… dragostea!

Octombrie este, se poate spune, o lună plină, descrisă cu maestrie şi-n poeziile lui Ghe. Gurău şi Vasile Zamolxeanu, dar şi instabilă. Meteorologic vorbind (am simţit-o din plin, nu?).

Aşteptăm… noiembrie! Oare ce ne va aduce?! Versurile semnate de G.Gurau, prevestesc ceva?! Ceva cu… îngheţul!
Dar luându-mă cu astrele, cu previziunile dar, mai ales, cu epigramele şi poezia, am uitat de… eterna politică! Voi aborda, desigur, şi acest aspect al vieţii. Nici nu s-ar putea altfel într-o ţară saturată de convulsii sociale, în care, alături de fotbal, mai tot românul se pricepe! Facem totuşi o mică digresiune, pentru că dacă am tot luat lunile la rând, vă cer permisiunea să ne oprim şi la Decembrie, la această lună a cadourilor, bucuriilor şi datinilor.
Sau mai ştii(?!), dacă mai este şi a alegerilor, poate va fi, pentru unii, şi a surprizelor! Plăcute sau nu, vom trăi şi vom vedea.

Nu nu vă gândiţi numai la o anumită dată, ci şi la clasa politică alcătuită din mai tot soiul (felul) de indivizi! Unii de un fel, alţii (oare cine?!) de alt fel.
Cine predomină? Clar, cei de un anumit fel! De ce nu merg lucrurile normal la noi, într-o ţară bolnavă, cum este România? Cine-i de vină?

Este simplu de răspuns. Princilala vină o poartă, aşa cum preciza filosoful şi scriitorul Andrei Pleşu într-un editorial semnat în cotidianul Adevărul din 27 Septembrie a.c., cei care pot fi desemnaţi printr-unul sau mai multe dintre cvasi-sinonimele următoare, oferite generos (şi pe bază de îndelungată experienţă) de minunată limba romană …

“Derbedei, haimanale, golani, lichele, lepre, puşlamale, secături, mitocani, lepădături, netrebnici, scârnavi, javre, jigodii, ţoape, caraghioşi, pezevenghi, cutre, pungaşi, pramatii, otrepe, escroci, nătângi, neghiobi, nătărăi, nerozi, gură-cască, fluieră-vânt, târâie-brâu, prostălăi (etc, etc-n n) – multe dintre cuvintele de mai sus sunt de origine turcă. Dar nu turcii sunt vinovaţi de larga lor răspândire pe scena noastră politică” – conchide Dl Andrei Pleşu.
Continuând, o spunem noi, că de vină-i electoratul românesc, mentalitatea acestuia, cu arhi-bine-ştiutele: “Asta-i situaţia”, “Merge şi aşa”, “Dar pe cine să alegi?”, etc, etc.

Ne mulţumim, de peste un sfert de veac, să ne tot plângem, să ne tânguim pe la toate colţurile, să ne dăm cu capul de toţi pereţii blogurilor şi Facebooku-lui că vrem linişte şi democraţie, că vrem dreptate şi justiţie liberă, independenta. Da, aşa-i, dar în rest?!

Pe fondul unei corupţii generalizate, ne pregătim, iarăşi(!) de alegeri! Ne certam şi ne turnăm unii pe alţii, tâlhărim, furăm şi … sfidam (cât se mai poate) adevărata muncă şi normalitatea mult dorită! Facem de toate, dar, în fond, mai nimic! Trăim însă cu speranţa că, cine ştie(?), odată şi odată, poate că lucrurile se vor schimba şi România, va fi România! Cu adevărat!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)