Ce am fost şi… ce-am ajuns!? Din nou, despre fotbalul românesc.
Este bine ştiut faptul că, după o prestaţie jalnică, echipa reprezentativă (oare?!) a României şi-a încheiat, cum nu se poate mai prost, participarea la Euro 2016! “Foaia de drum” i-a fost oferită (cu multă tragere de inimă) de naţionala Albaniei, o echipă mai mult decât modestă, dar tenace şi vicleană, pe care, cu ani în urmă o învingeam la preţ de matineu!
În ciuda unor declaraţii super optimiste, unele chiar din domeniul SF-ului, făcute nu numai de fotbalişti, ci chiar şi de mulţi dintre cei care se ocupă de destinele fotbalului autohton, echipa noastră, prin ceea ce a arătat pe teren, a întristat o întreagă naţiune. Tot timpul ne-am închipuit şi ne-am făcut iluzii, postate însă pe un munte de neputinţă! Din păcate, aceasta pare să devină unica “realizare” a noastră, a românilor şi, de ce, nu(?), prima vocaţie în situaţii de competiţie, cum (probabil v-aţi convins) a fost şi actuala ediţie a Europenelor.
Câtă deosebire de felul în care au evoluat tricolorii acum, precum şi-n alte ocazii (vezi jocurile din preliminariile C.E.) şi cum jucau cei din “Generaţia de Aur”! Nu mai amintesc de predecesorii acestora, de Dobay, Baratky, Humis, de David, Petchowski, Ozon, Voinescu, Apolzan sau Dobrin, Lucescu, Beoloni, Belodedici şi mulţi, mulţi alţii care-şi dădeau şi sufletul pe teren pentru mândria de a reprezenta ţara lor! Acum, urmaşii acestor adevăraţi fotbalişti de performanţă, au arătat în cele trei jocuri ca o echipă gălbejită, dezorientată, fără idei şi strălucire. Dovada, între altele, şi o sumară statistică: 3 jocuri, 10-11 şuturi pe spaţiul porţii, DOUĂ goluri (din 11 m!) şi… 6 cartonaşe galbene! Oare ce poţi să mai spui?!
Desigur, la finalul unui eşec se pot face zeci de comentarii, de istorii, se pot căuta cauze şi vinovaţi, uitând însă că eşecurile care apar, sunt inerente, dar tebuie să înveţi din ele. În ce ne priveşte sau, mai exact, în ceea ce-i priveşte pe fotbalişti şi pe conducătorii şi îndrumătorii lor, n-o fac!
Şi iată, rezultatele se văd! Se văd şi rezultatele unor politici falimentare: nu se mai investeşte în copii şi juniori, nu există strategii de dezvoltare, abundă cazurile de insolvenţă. În campionatul naţional ajuns o parodie, cu antrenori umiliţi de nişte incompetenţi, s-a instituit o adevărată mafie în care banul hotărăşte totul! Trăim vremuri în care contează pilele, relaţiile, compromisurile majore dictate de indivizi pe care, din păcate, presa-i prezintă drept modele de urmat! Fotbalul românesc este, cu unele excepţii, dirijat de îmbuibaţi, foşti sau recent ieşiţi din puşcărie, care, fără jenă, se erijează-n mari specialişti, dar, tot fără de jenă, declară-n public, că pe ei fotbalul nu-i interesaza!? Banii contează!
Drept urmare, după cum le dictează bunul lor plac, vând tot ce se mai poate vinde, echipele de prima ligă (şi nu numai) fiind pline de stranieri anonimi sau în cel mai fericit caz, de jucători români de o valoare îndoielnică.
De fapt se spune ca fotbalul din ţară nostra e bogat în “specialişti”, dar sărac de fotbalişti ! Ani de-a rândul, fotbalul de la noi a zăcut în spatele performanţelor obţinute de “Generaţia de Aur”, dându-ne impresia (falsă, desigur) că suntem competitivi! Adevăr, pardoxal, mincinos, susţinut însă cu tărie şi de diriguitorii acestui sport ajuns, unde-a ajuns!
La greu, în situaţii similare cu cea de acum, cei “mari şi tari” se scuză sau se eschivează. Fuga de răspundere a devenit, la noi, în România, o obişnuinţă la mai toate nivelurile!
Ca să conchid totuşi subiectul abordat, cel referitor la echipa reprezentativă, trebuie să mai spun că aceasta, adică nationala-i copia fidelă a societăţii în care trăim şi… sperăm. Sperăm la mai bine!
Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)
19 comentarii la “Ce am fost şi… ce-am ajuns!? Din nou, despre fotbalul românesc.”
Bine scrise rândurile dumneavoastră, domnule Ciubotaru. Am o singură observație: Belodedici nu e „precursorul” generației de aur ci aparține acelei generații.
Ați urmărit meciul de aseară al Cehiei? A pierdut, la fel ca România, dar ce diferență de atitudine! Cehii au alergat până le-au sărit capacele după egalare, iar „vedetele” noastre au făcut o „figură frumoasă”, ca de obicei.
Până una-alta, să-i mulțumim celui de sus că am fost contemporani cu Hagi. Generația tânără nu are un așa noroc!…
Islanda, la prima participare la un turneu final, ne poate da lecții de atitudine. „Ixensonii” au dovedit că jocul de fotbal e accesibil oricui, cu condiția să-ți placă. „Ixuleștii” români au demonstrat, dacă mai era necesar, că nu-și merită banii, începând cu Iordănescu și terminând cu Burleanu. Jucătorii, săracii (!), se ascund în spatele scuzelor că nu au putut mai mult și românilor le rămâne regretul că au „ținut” cu o națională (nu mai pun ghilimelele) ce nu merita suportul întregii națiuni.
Ca să-i ridicăm o statuie lui Hagi, trebuie să facem un împrumut. România prezentului nu e o țară ce-și prețuiește valorile, ci arealul minciunii. Impostura a devenit lege…
Aveti perfecta dreptate, Dle Francisc. In ceea ce-l priveste pe Belodedici, fiti convins ca stiu mult prea bine ca s-a numarat ani buni printre cei din “Generatia de aur”! Ca, in cele scrise de mine, a aparut totusi printre … precursori, nu pot sa zic decat: mea culpa!
Acum, o confidenta. Ma bucura mult faptul ca pot coresponda si comenta cu oameni ca Dumneavoastra! Totul devine mai atractiv, mai tentant si, implicit, mai placut. Asadar, astept cu sincera nerabdare orice observatie venita de la Dv. (si nu numai)!
O zi cat mai placuta si sa auzim numai de bine!…
Dacă tot am ajuns să ne facem confidențe, eu zic că e cazul să ne tutuim, domnule Ciubotaru. Știu că sunteți mai în vârstă decât mine și de aceea mi se pare nepotrivit să mă „luați” cu „dumneavoastră”. Dați-mi voie să vă zic nene, iar eu mă mulțumesc să-mi spuneți simplu, TU…
Suntem de câțiva ani „colegi de comentarii” pe acest blog și cred că ne cunoaștem îndeajuns (cel puțin virtual) pentru a lăsa deoparte formulele de politețe.
Spune-mi cum VREI! Numai NENE, nu! Pentru a ne cunoaste si mai bine, am o rugaminte: se poate sa-mi dai adresa ta de ID (e-mail) sau, eventual, daca ai pagina de Facebook, solicita-mi prietenia virtuala. Iata, pana una, alta, adresa mea: ciubotaru_vmarcel[at]yahoo.ro. Astept raspunsul si, dupa aia, mai vorbim (multe, multe si… marunte, cum vine … vorba!)
Putem discuta multe și mărunte chiar aici, Marcele, atâta vreme cât Dan face publice părerile noastre. Nu văd de ce ne-am ascunde sub umbra e-mailului personal pentru a dialoga. Contul de Facebook (am avut și eu așa ceva) l-am închis în urmă cu vreo trei ani pentru că mi-am dat seama la timp că e un nonsens.
Postările mele pe acest blog au un singur scop: să încurajeze dialogul purtat în limitele decenței, chiar dacă uneori mai sar și eu peste cal. Nu aștept ca toți să fie de acord cu mine și tocmai aici e esența: cei de altă părere ar trebui să și-o spună. Cu bun-simț, dacă se poate…
Mă bucur că dintre sutele de cititori ai rândurilor mele am reușit să conving măcar unul. La bună citire, (nea) Marc…
După ce Italia a reușit să „dezamorseze” Spania, sunt tare curios cum se va descurca Anglia cu Islanda. E o nebunie să cred că Anglia poate pierde, dar de ce nu: la câtă determinare au arătat islandezii, totul e posibil. Dacă tot au votat democratic să iasă din Europa, au „ocazia” să facă primul pas…
Eu sunt suporterul Islandei pentru că mi-a plăcut determinarea cu care au jucat în grupă și fiindcă țin întotdeauna cu David…
Jocul Angliei seamănă izbitor de mult cu furia taurului ce se aruncă cu coarnele înainte în pânza roșie a toreadorului. În această primă repriză Islanda și-a ferit „cortina” și a reușit să înfigă de două săgeata în spatele Angliei. Urmează o repriză în care Rooney și coechipierii vor alerga de mama focului pentru egalarea scorului.
Vă dați seama ce ar însemna eliminarea Angliei? Islandezii chiar merită.
Începe a doua repriză. Hai să o vedem și pe asta…
Repriza a doua a fost de uzură: islandezii și-au apărat avantajul de un gol folosind toate mijloacele, în timp ce englezii au alergat buimaci pe teren crezând că „valoarea” le dă dreptul la calificare. Abia aștept meciul acestei echipe a Islandei cu Franța, țara gazdă. La cât fotbal au arătat francezii, nu ar fi chiar un miracol ca această anonimă „țară de insule” să aibă câștig de cauză.
Rămân cu părerea de rău că românii mei nu au știut ce-i aia atitudine… Păcat!
Italia a jucat frumos, mi-a plăcut. Şi-au meritat victoria.
Și mie, Dane. Am anticipat victoria italienilor și cred că sunt capabili să elimine și Germania. După plecarea cu coada între picioare a României de la acest turneu și după calificarea nemeritată a Portugaliei în dauna Croației mă bucură nespus eliminarea Angliei de către această anonimă echipă de insulari.
Spuneam la începutul acestui campionat că surprizele sunt imposibile. Uite că m-am înșelat…
Nu,Francisc,nu-i vorba de nici o ascundere in intimitate!Era o propunere pur amicala.Daca nu crezi ca-i cazul,nu-i nici un bai!Blogul administrat(cu pricepere)de Dl. Dan ,este ,cu adevarat, mai mult decat util schimbului de pareri,comentarii,opinii samd…Asadar,vorba ta,sa-l folosim cu decenta cuvenita(care ,din pacate,la unii …colegi,cam lipseste uneori!),rational si…cu folos!Succes tuturor!
PS-Am,totusi,o nelamurire:Francisc si Francisc intaiul.este unul si aceeasi persoana?!
Francisc,iata,in fond,ce doream sa te intreb(prin solicitarea e-mailului):cum trebuie sa procedez pentru a folosi,atunci cand scriu,diacriticile?!Cred c-ai observat ca,din pacate,sau din…nepricepere,NU STIU!Tastatura pe care o am,nu-mi ofera aceasta posibilitate.Multumiri anticipate!
La nelamurirea cu Francis si Francisc intaiul,va rog sa cititi:,,una si aceeasi persoana”!
Nu, Marc: Francisc întâiul (adică eu) nu e aceeași persoană cu Francisc. Tizul meu a început să posteze comentarii pe acest blog după ce eu postasem deja câteva. Prin urmare, pentru a evita confuzia, mi-am permis să adaug la nume numeralul „întâiul”.
În ce privește diacriticele (nu diacritile) lucrurile sunt simple: intră în Control panel/Change keyboards or other input metod/Change keyboards/Romanian/Add/Aply/OK. Îți mai rămâne doar să te obișnuiești cu tastele sub care sunt „ascunse”, iar asta durează o vreme. Eu le folosesc de multă vreme și tot le încurc câteodată. Îți doresc succes!
Off : (nu diacriticile), mă grăbeam…
In primul rand,MULTUMESC!Multumesc pentru promtitudine si bineinteles,pentru modul- la obiect,deci,explicit,de a ma ajuta in elucidarea unor necunoscute.In ceea ce priveste greselile care,din pacate, se mai fac in scris,singura explicatie(daca mai este nevoie de asa ceva?!)ramane -graba !Graba,bat-o vina!!Sincer sa fiu,practic ,nici n-am observat cum am scris!Regretabil,recunosc,dar…asta-i adevarul,adevarat.Mai ramane sa-ti mai spun(tot ziceai tu ca pe acest blog…putem trancani!),ca m-a bucrat acceptul pe pagina de Facebook si mai ales ca,din curiozitate,am…descoperit si blogul tau!Asa stand lucrurile,trancaneala poate continua acum…pe mai multe planuri!
Ești într-o mare eroare, Marc: nu am cont de Facebook (l-am închis în urmă cu vreo trei ani), deci nu aveam cum să-ți dau acceptul și nu am (încă) un blog personal. Blogul pe care l-ai descoperit e sigur al altei persoane, ce are același nume cu mine.
Da,se poate!Scuze pentru confuzie!Totusi,parca prea s-au potrivit!In fine,asta-i situatia si… mergem pe mai departe pe Blogul lui Dan…Numai bine!.