M-am întrebat şi nu o dată, de ce individul (cetăţeanul) care ajunge (indiferent cum!) la putere devine… amnezic!? Ca prin minune (sau ca-n basmele cu Făt-Frumos!), brusc-instantaneu, omul uita că-i şi… om! Uită de cunoştinţe, chiar şi de unii foşti amici, uită de unde şi cum a plecat, dar nu uită să-şi asigure, tot ca-n basme, cu orice risc şi cât mai repejor posibil, o frumuşică şi mult visată avere! Nu uită nici de propria-i famile, de câţiva “tovarăşi şi pretini” (cum spunea… împuşcatul!) şi nici de relaţiile sus puse.
Amnezia ce-l domina se manifestă însă mai evident, atunci când vine vorba de promisiunile populiste făcute atunci, în campaniile electorale, când votanţii (creduli, naivi sau direct interesaţi) l-au propulsat în scaunul puterii! Cam aşa, sau şi aşa, se desfăşoară lucrurile, de vreo 27 de ani încoace, în România noastră! Cu amnezii şi interese, cu promisiuni şi dezbinări, cu intrigi de tot felul, cu furturi, violuri şi crime, cu isterii, toate, părerea mea, cam prea mult mediatizate şi într-o brambureală ce pare fără sfârşit!

În acest amalgam al tuturor posibilităţilor (în accept negativ, desigur), un echilibru relativ a părut să se menţină totuşi, în prima parte a guvernării Cioloş. Dar cele două scrutinuri electorale din anul trecut, au declanşat rapid şi fără jenă, o politică pur populistă pe care guvernul Grindeanu a fost (şi este) obligat s-o onoreze. Pe primul plan, ca o urgenţă a urgenţelor, majoră pentru întreaga naţiune(!) s-a situat… problema penitenciarelor!? Restul promisiunilor megalomanice făcute în campanii? Nulă-nulă! Adică, nu mai interesează aproape deloc pe ce-i care au promis!
Ce şi-au zis şefii: “le-am făcut, o să le facem dar acum, puşcăriaşii primează! Nu-i putem lăsa aşa, fără condiţii bune de trai (pe banii statului, a contribuabiilor!). Trebuie să-i ocrotim, să-i recuperăm şi, mai ales, să prevenim pe cât posibil, accesul spre acele locuri (puşcării) a unor tovarăşi de-ai noştri învinovăţiţi pe nedrept!”
Pe fondul acestor… urgenţe (priorităţi) s-a declanşat spontan o adevărată isterie a penitenciarelor!

Ca totuşi să o mai dreagă niţel, cât şi ca urmare a unor ample manifestaţii şi demonstraţii, paşnice, de protest (care au impresionat o lume întreagă!) desfăşurate în mai multe localităţi din ţară, cu sute de mii de participanţi, guvernanţii actuali, au venit ce-i drept, imediat, cu nişte modeste măriri de salarii şi pensii. Zice-se, ca noi dovezi (sic!) ale grijii faţă de om şi nevolie sale! De atâta “grijă”, potentaţii de la Palatul Guvernului au lăsat-o deocamdată mai moale cu unele dintre celelalte proiecte stabilite atunci, în nocturnă! Aşa că, toată atenţia spre puşcăriaşi! Spre cei care au nesocotit legile ţării, au furat, minţit, violat sau ucis! În care scop s-au făcut şi se fac (din câte citim din presă ) unele demersuri pe la CEDO cât şi pe la alte foruri europene.

Şi iată aşa, isteria penitenciarelor continuă! Continuă într-adevăr, dar şi salba promisiunilor populiste prevăzute a se realiza la… anul sau, ceva mai încolo, la mulţi ani! Prin… 2020-22, atunci când veniturile salariale vor creşte considerabil!

Bun şi aşa, se poate spune, dar cum?! Deocamdată acum, la cca 5 luni de la “marea victorie PSD-istă”, ministrul Dezvoltării anunţă că nu mai sunt bani pentru acoperirea procentului cuvenit, în atragerea de fonduri europene! Colegul său de la Finanţe, anunţă şi ‘mnealui, tăierea unor cheltuieli, în timp ce doamna ministru de la ministerul Muncii, promite, cum spuneam, uriaşe creşteri de salarii! Dar specialiştii spun că impactul în buget al Legii salarizării va fi dublu faţă de cât au anunţat guvernanţii, iar sindicaliştii sunt de părere că salariile se dublează dar nu acolo unde trebuie!
Toţi promit, toţi spun dar nimeni nu aminteşte:
– ce fac şi ce vor face sutele sau chiar miile de copii din satele României, care pentru a ajunge la şcoală, zilnic străbat zeci de km, prin gropi şi noroaie;
– ce se va întâmpla cu clădirile multor unităţi de învăţământ şi clădiri de patrimoniu ce stau gata să se degradeze iremediabil;
– când şi cum actuala reţea rutieră (mai deplorabilă ca-n multe ţări subdezvoltate) va deveni cu adevărat (nu în planuri şi proiecte) circulabilă;
– de ce în Capitală, unde s-au cheltuit şi se cheltuie sume uriaşe cu fel de fel de “minunăţii” de râsul lumii, în loc să se construiască săli de sport, patinoare şi stadioane, şcoli şi săli de spectacole, spitale şi linii de metrou cât şi alte asemenea utilităţi mereu promise dar niciodată realizate;
– când se va putea călători şi-n România, în condiţii civilizate şi moderne, pe reţeaua feroviară, de mult degradată şi mereu uitată;
– o să fie vreodată vremea ca internarea în actualele spitale (ca vai de capul lor) să nu fie considerată drept… locuri sigure de autosinucidere!?
– etc, etc…
Întrebări fireşti, de fapt, adevărate priorităţi mereu amânate, ignorate şi rămase, din nefericire sau obişnuinţă, total nerezolvate!

Despre toate cele inserate s-ar putea scrie multe, multe şi mărunte!
Efectul? Fără! Ba, nu! Întocmai precum discursul unui predicator în deşert! Continuă însă, ca principala preocupare, această penibilă… isterie a penitenciarelor!…
Restul? Să aşteptăm şi să vedem ce va mai fi prin… 2020!

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)