Despărțiri…

Dane,
Dacă nu spun cuiva ce simt mi-e teamă că explodez. Fii drăguț și ajută-mă făcând publice rândurile ce urmează. Nu te oblig, te rog doar…

Încă o despărțire…

Știam că va veni o zi în care unica mea fiică își va lua zborul. Știam că „decolarea” ei va fi udată cu lacrimi de tristețe, dar nu credeam că mă va afecta atât de mult încât să plâng ca un copil și să nu mai nimeresc butoanele tastaturii pentru a exprima în cuvinte „sfaturile părintești” aferente.
 
Nu știu cât de bine voi suporta clipa despărțirii, dar sper din toată inima că Maria și-a găsit sufletul pereche, bărbatul ce o va iubi și o va respecta până la capăt. „Minunea blondă cu-ochi de catifea” nu-mi mai aparține și trebuie să mă obișnuiesc cu asta…
 
Ea pleacă să-și împlinească visele și eu rămân cu tristețea. Vărs hectolitri de lacrimi plângându-mi de milă că nu am fost în stare să o păstrez lângă familie. Am mai trecut prin momente ca ăsta, dar niciodată nu am simțit atât de acut ca acum durerea clipei despărțirii…

Gata, s-a-ntâmplat!… O strângere în brațe și un pupat pe amândoi obrajii uzi de lacrimi au „rezolvat” delicatul moment. Știam încă de la nașterea ei că va veni această zi. De ce plâng atunci, Dumnezeule?…

Fruntea sus, tăticule, c-așa e viața!… Și cuibul de rândunică rămâne gol în toamnă, la fel ca sufletul tău, dar odată cu venirea primăverii se umple iar de viață. Iar cei patru fii și fiica ce tocmai a plecat sunt tocmai primăvara de care ai putea să te bucuri în toamna vieții. Te credeai bogat în comparație cu alții și-acum constați în lacrimi goliciunea cuibului: mama ta s-a dus în ceruri, tata a îmbătrânit, doi dintre băieți și-au găsit propriul lor rost și al treilea e pe picior de plecare, iar prințesa s-a dus și ea să-și caute fericirea… Acum ai înțeles de ce ți l-a dăruit Dumnezeu și pe mezinul Patrick?…

Așa că lasă tristețea și lacrimile de-o parte și vezi-ți de treabă. Viața curge (ca și râurile) doar la vale, purtându-te pe valurile ei cu toate regretele tinereții în spate. Orice-ai face și oricât de bine ai vâsli, tot ajungi să ți se rupă barca și să te îneci în infinitul timpului…

Citește încă o dată rimele de mai jos, „savurează” vreo două beri ca să uiți de tristețe, șterge cu dosul mânecii lacrimile ce-ți curg pe obraz și mergi mai departe. Nu te mai întreba unde, că știi foarte bine răspunsul…

MINUNE BLONDĂ
-Mariei jr.-

Minune blondă cu-ochi de catifea
Năsucul cârn şi gura de dulceaţă
Eşti raţiunea, rostul meu în viaţă
Eşti Dulcineea, eşti crăiasa mea.

Eşti soarele ce luminează bland
Destinul meu de-etern îndrăgostit,
Eşti aripă în zboru-mi chinuit
Eşti melodia în al vieţii-mi cânt.

Eşti muzica ce-o cântă cald o stea
Când dimineaţa se înneacă-n rouă
Eşti bucuria florilor când plouă
Minune blondă cu-ochi de catifea…

-1995-

-Francisc Bouda, 3 septembrie 2015- (Guest Post)