Dan Voiculescu, tun după tun la Ministerul Agriculturii

Dan Voiculescu Dan Voiculescu, tun după tun la Ministerul Agriculturii

Dan Voiculescu, dă tun după tun la Ministerul Agriculturii

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a exploatat timp de un an cel mai productiv teren din România, fără să plătească un leu. Cu ajutorul unor chichiţe juridice, el a reuşit să suspende procesul intentat de ADS, aflat în subordinea ministrului Agriculturii, condus de actualul preşedinte al PC, Daniel Constantin.

Scandalul dintre Grupul Industrial Dan Voiculescu şi Compania (Grivco) şi Ministerul Agriculturii a început în mai 2010. Oficialii statului au cerut ca firma fondatorului PC să plătească 1.229.282 de lei, aproximativ 250.000 de euro. Banii reprezentau redevenţa anuală de 1.350 de tone de grâu. Ei arătau judecătorilor că Grivco a folosit fără titlu valabil, în perioada mai 2008-mai 2009, suprafaţa de 2.600 de hectare teren agricol ce s-a aflat în admi nistrarea Institutului de Cercetare şi Inginerie Tehnologică pentru Irigaţii şi Drenaje (ICITID) Băneasa.

Pârâta a exploatat terenul, proprietatea ADS, fără a efectua nicio plată. Rezultă o diminuare a veniturilor ce trebuiau încasate de ADS şi o mărire injustă a patrimoniului societăţii menţionate“, scriau juriştii ADS, în cererea de chemare în judecată.

Ferma, unică în România
Avocaţii Grivco au cerut o expertiză în timpul procesului, susţinând că solul este degradat şi că trebuie să fie micşorată cota de produse. De asemenea, arenda ar trebui să fie mai mică. “Redevenţa pentru terenul exploatat de Grivco are toată suprafaţa amenajată în complex hidroameliorativ, unică în România, cu multiple facilităţi şi cu sistem de irigaţie şi desecare propriu. Nu poate fi comparată cu nicio unitate din împrejurimi şi din judeţul Giurgiu”, se arată în expertiza de la dosar.

În plus, “unitatea are drumuri betonate şi asfaltate de acces în toate unităţile şi staţie de condiţionat seminţe. Faptul că are acces direct la sur sa de apă la Dunăre şi sistem independent de irigaţie şi desecare modifică în mod semnificativ potenţialul productiv al solurilor şi posibilitatea de a avea producţii mari şi stabile de la un an la altul, faţă de orice unitate din judeţul Giurgiu şi nu numai”, a completat expertul.

Terenurile statului, exploatate de Grivco
“Mirosind” faptul că sunt şanse mari să piardă procesul, adică să plătească folosinţa terenului fără titlu şi înlăturarea din afacere, Dan Voiculescu a dat în judecată, la Judecătoria Sector 1, ADS-ul, pe acelaşi considerent, respectiv că plăteşte prea mult şi că are dreptul să exploateze terenul în continuare.

El a explicat că Grivco a încheiat, în 2011, un contract de asociaţie în participaţiune cu ICITID, iar Grivco ar fi susţinut finaciar programele de cercetare ale Institutului cu 80.000 de lei. În 2007, terenul a ajuns în proprietatea Fundaţiei “Patrimoniu” a Academiei Române, iar înţelegerea făcută cu Grivco a căzut. În 2008, ADS a preluat suprafaţa de 2.600 de hectare şi a constatat că terenul era exploatat în continuare de firma lui Dan Voiculescu, fără ca aceasta să aibe acte legale.

Suspendat, în ziua pronunţării
Pe 15 mai 2012, chiar în ziua în care Tribunalul trebuia să se pronunţe, pe pretenţiile ADS, magistraţii au suspendat judecarea dosarului. Motivarea a fost că Judecătoria Sectorului 1 ar trebui să decidă întâi pe solicitarea lui Dan Voiculescu, apoi pe pretenţiile statului.

Dezlegarea prezentului litigiu, unde se impută pârâtului exploatarea fără titlu a terenurilor din comunele Gostinu şi Băneasa, în perioada 12 mai 2008 – 14 mai 2009, atârnă în tot de soluţia pronunţată în dosarul 1084, având ca obiect tocmai constatarea existenţei dreptului pârâtei de a exploata respectivele terenuri, inclusiv în perioada vizată de acţiunea din prezentul dosar“, arată judecătoarea Andra Monica Asănică de la Tribunalul Bucureşti.

“Dosarul privatizării ICA”, procesul de corupţie care îi dă insomnii lui Dan Voiculescu
Preşedintele fondator al Partidului Conservator şi patronul din umbră al trustului Intact, Dan Voiculescu, face tot posibilul pentru a scăpa de judecarea dosarului “Privatizării Institutului de Cercetări Alimentare”. Tot ce trebuie să facă este să încerce amânarea procesului până în 2018, atunci când faptele de corupţie se vor prescrie.

Voiculescu a încercat mai multe demersuri pentru ca braţul lung al justiţiei să nu-l prindă. A complotat de două ori să-l demită pe Traian Băsescu, şi-a dat demisia din Senat, pentru a pierde calitatea de parlamentar, l-a instalat în fotoliul de ministru al Agriculturii pe Daniel Constantin şi încearcă să o propună pe judecătoarea Mona Pivniceru la Justiţie.

În acest moment, dosarul său se află pe masa magistratului Marin Constantin- Marino, de la Tribunalul Bucureşti, care va relua judecarea dosarului. La ultimul termen, pe 18 iulie 2012, Ministerul Agriculturii a cerut amânarea acestui dosar pentru a putea angaja un expert- tehnic, în vederea calculării prejudiciului. Următorul termen a fost stabilit pe 12 septembrie 2012.

Tertipurile lui “Felix”
Prin demisia din Senat, Dan Voiculescu a câştigat timpul necesar pentru prescrierea faptelor. Dosarul s-a mutat de la Curtea Supremă la Tribunalul Bucureşti. Astfel, în prezent are două căi de atac: apelul şi recursul. La Curtea Supremă ar fi o singură cale: recursul.

De asemenea, noul judecător trebuie să refacă mai multe acte procedurale. Nu în ultimul rând, ministru al Agriculturii este fostul său subordonat, Daniel Constantin, cel care a moştenit şi conducerea PC. Potrivit declaraţiei de avere a lui Dan Voiculescu, Daniel Constantin îi este dator cu suma de 295.000 de euro.

În acest dosar, Voiculescu este acuzat că şi-a utilizat poziţia politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al ICA la un preţ mult mai mic decât cel real. El a fost trimis în judecată alături de alte 12 persoane, angajaţi în Ministerul Agriculturii şi ADS. Prejudiciul este de aproape opt milioane de euro.

Dan Voiculescu încearcă din răsputeri să scape de acuzaţiile de corupţie făcute de procurorii DNA

8 milione de euro este prejudiciul calculat de procurorii anticorupţie în dosarul devalizării Institutului de Cercetări Alimentare.

dan voiculescu daniel constantin Dan Voiculescu, tun după tun la Ministerul Agriculturii

Ministrul Agriculturii şi preşedintele PC, Daniel Constantin, îi datorează funcţiile pe care le deţine fostului său şef, Dan Voiculescu … Maşina de la Logicons, firmă controlată de Dan Voiculescu, e parcată zilnic în faţa vilei lui Daniel Constantin.

Sursa: evz.ro

Categorie articol [ Politica ]
Tagged with: [ , ]
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

4 comentarii la “Dan Voiculescu, tun după tun la Ministerul Agriculturii”

  • clement

    Un om moare si ajunge la Sf. Petru. Pe pereti vede numai ceasuri si il intreaba ce e cu ele.
    - Sunt ceasurile minciunii. Fiecare om are cate unul, zice Sf. Petru. Cand omul spune o minciuna, limba ceasului avanseaza cu o ora.
    Omul intreaba:
    - Si ceasul acela care nu se misca?
    - E ceasul Maicii Tereza.
    - Dar ceasurile lui Crin si Victor unde sunt?
    - Sunt la WC-uri. Le tinem pe post de ventilatoare.

    Citiţi mai mult: USL, în cădere liberă. Traian Băsescu şi PDL, beneficiarii suspendării -- Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/...tml#ixzz24eAqUbS7
    EVZ.ro

  • Decat 8 milioane de euro?! Mafiotu’ nu se mai satura…oare ce o fi daca pica tara asta in totalitate pe mana USL-istilor?

  • Doar un mic comentariu: Doamne ajuta. Treaba e, sa mearga treaba.

  • Zis Felix Motanul !

Adaugă un comentariu