Dan Voiculescu condamnat la 10 ani de inchisoare

sampanie Dan Voiculescu condamnat la 10 ani de inchisoare

Dan Voiculescu condamnat la 10 ani de inchisoare

În sfârşit, după 6 ani de zile în care Dan Voiculescu, prin diferite tertipuri a reuşit să tergiverseze cercetarea sa şi judecarea dosarului său, amintiţi-vă de câte ori şi-a dat demisia din Parlament, ca mai apoi o seamă de români idioţi să-l voteze din nou şi să-l trimită în Parlament, ca mai apoi iarăşi să-şi dea demisia, iar peste toate acestea o mulţime de cereri de recuzare şi strămutare a procesului … ei bine, în sfârşit avem şi un verdict: Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare (sentinţă executorie şi definitivă) şi confiscarea terenurilor ICA, în favoarea statului român care a fost prejudiciat cu peste 60 de milioane de euro de către Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu merită să stea minim vreo 10 ani după gratii, asta după tot răul pe care l-a făcut întregii societăţi, atât prin uriaşele furturi (greu sau imposibil de dovedit, însă cât se poate de evidente) cât şi efectului extrem de nociv pe care l-a avut asupra societăţii prin manipulare şi şantaj.
Aţi auzit voi de milionari romani ori de miliardari romani înainte de 1989? Evident că nu. Şi-atunci, de unde banii lui Voiculescu, imediat după Revoluţia din ”89? Unde au dispărut cele peste 2 miliarde de dolari din conturile Securităţii şi de care Dan Voiculescu “avea grijă” ? Celebrul caz “Crescent” … Ei bine, nici până în ziua de azi nu se ştie. Există doar o singură certitudine: averea uriaşă a lui Dan Voiculescu, care şi-a construit un adevărat imperiu din … nimic !?

Condamnarea lui Voiculescu este într-adevăr un semnal că, ceva în societatea românească s-a schimbat, că lucrurile au început să meargă pe un făgaş european.

Dan Voiculescu Dan Voiculescu condamnat la 10 ani de inchisoare

Categorie articol [ Politica, Stiri ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

10 comentarii la “Dan Voiculescu condamnat la 10 ani de inchisoare”

  • Severus
    ... a scris la 8 august 2014, 15:40   [#1]

    Nu pot decat sa ma bucur, merita pe deplin. In sfarsit a fost condamnat inca unul dintre cei mai mari hoti din Romania. Mai sunt si altii care urmeaza. Sper sa fie inchisi toti marii hoti, nu doar cei mici.

  • Marius
    ... a scris la 8 august 2014, 15:54   [#2]

    Pentru mine este un moment de satisfactie!
    Nu sunt bucuros de raul lui Voiculescu, cu toate ca il consider un sarpe veninos! Consider doar ca asta reprezinta normalitatea, un nou semnal si o noua sansa pe care Justitia tarii noastre o da normalitatii!
    Toate aceste exemple pe care Justitia din Romania le-a dat, au la baza curajul si sustinerea pe care le-a oferit-o cel care a spus ca se va lupta pentru libertatea Justitiei si pentru ca Justitia sa-si poata face treaba altfel decat subordonata politicului!
    Consider ca Basescu, impreuna cu inca o mana de oameni au meritul de a fi dat CURAJ JUSTITIEI sa-si faca treaba!

  • Severus
    ... a scris la 8 august 2014, 16:06   [#3]

    Uite ca si vulpoiul poate fi prins cu pisica-n sac.
    Sper sa-i prinda pe cat mai multi.

  • doru
    ... a scris la 8 august 2014, 17:56   [#4]

    Nu e corect !!! De ce doar 10 ani??? :d

  • 1qlee
    ... a scris la 8 august 2014, 22:19   [#5]

    5 ani nu au fost buni Voiculescule…..

  • ... a scris la 9 august 2014, 15:57   [#6]

    Dar mai avem si altii, vezi pe astia psd-isti, vezi pe aia noi care vin din spate, al ghita si multi altii.
    sau poate stiu sa se fereascca mai bine :)

  • ... a scris la 11 august 2014, 17:40   [#7]

    Am ras cu lacrimi cand am vazut poza din dreapta. Daca chiar asa arati, clar ca ai un succes colosal la femei. Cat despre Voiculescu eu chiar am deschis o sampanie. Insa ma ingrijoreaza cati oameni pun botu la ce se zice pe antena 3.

  • Francisc
    ... a scris la 12 august 2014, 11:37   [#8]

    „Matrafoxat” (e un cuvânt în vogă, nu mi-o luați în nume de rău) de bulele șampaniei deschise la aflarea sentinței, îmi alătur satisfacția lângă cea a domnului Marius. Îngrijorarea domnului Cici ar trebui să dea de gândit.

    Îmi asum riscul și o spun răspicat: cei care pun „botul” la lăturile A3 sunt niște boi. Și sunt prea mulți, din păcate. Te rog insistent să nu-mi cenzurezi comentariul, domnule Dan!

  • Actiunea pentru Independenta Dobrogei
    ... a scris la 13 august 2014, 8:44   [#9]

    Dar cei 20 de ani ai nostri, furati, cine ni-i mai inapoiaza? Securistii au furat si si-au batut joc pe fata de noi, au manevrat mase de retardati, incepand cu 13 iunie 1990 si terminand cu ”Plimbarea libertatii”, iar noi am stat si am inghitit, sperand ca o sa treaca. Se pare ca toate lucrurile se indreapta numai dupa ce curge sange. De securisti numai asa scapam.
    E singura cale sa dam o sansa viitorului!

  • Francisc
    ... a scris la 15 august 2014, 9:12   [#10]

    „Cei 20 de ani ai nostri” sunt, de fapt, douăzecișicinci și nu ni-i mai înapoiază nimeni. „Plimbarea libertății” este urmarea logică a atitutudinii „miticilor” din iunie 1990 și rezultatul manipulării A3. Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, parcă îmi vine să cumpăr o sfoară cu motocei la capăt, nu ca să crape mâțele jucându-se cu ea, ci ca să mă atârn de capătul ei. Dacă Ponta iese președinte, fac un credit la bancă și îmi „cumpăr” și săpunul. Nu de alta, dar nu vreau să vă stric plăcerea deșteptării, dragi compatrioți…

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?