Cursul a ajuns la 4.65 RON / 1 euro
Cursul a ajuns la 4.65 RON / 1 euro
Criza politică din România generată de către cei de la USL prin suspendarea președintelui Traian Băsescu, a dus la scăderea drastică a leului, acesta atingând un prag istoric: 4.65 RON pentru 1 euro !!!
Aceeași criză politică, ne-a costat până acum aproximativ 800 de milioane de euro … asta doar în luna iulie 2012. Dacă o mai ține așa încă o luna sau două, vom ajunge ca această criză să ne coste câteva milarde de euro. Dar, ce contează? Important este că USL-ul guvernează această țara … Nu?
Este absolut halucinant ce se întâmplă în România, iar românii parcă sunt pur și simplu bătuți în cap … Pe posturile TV aservite celor de la PSD, apar diverse personaje, care cu un tupeu absolut ieșit din comun, afirmă sus și tare că … Traian Băsescu este de vină pentru criza politică actuală din România. Băi fraților, deci … nu mai am cuvinte … Am rămas pur și simplu șocat, când am văzut cu câtă nonșalanță susțin tot felul de aberații, personaje aflate cel mai probabil în sluja USL-ului: politicieni, jurnaliști și alți indivizi care, sincer nu știu ce caută pe la emisiuni TV !? Nu sunt “băsist”, dar tupeul ordinar al unora pur și simplu mă scoate din sărite …
4 comentarii la “Cursul a ajuns la 4.65 RON / 1 euro”
Toate acele personaje care apar la tv vor sa ne bata si pe noi in cap numai ca trebuie sa avem grija sa ne ferim, sa nu fim statici. Nu stiu cate din televiziunile din Romania au profit doar din publicitate, eu cred ca multe sunt finantate de catre personaje care au afaceri cu statul si care in schimb se obliga sa ii preaslaveasca pe politicienii cu influenta care le-au “aranjat anumite afaceri cu statul”. La noi se vede de la o posta ca Antenele-s cu oamenii lui Voiculescu (USL-ul), iar din cate imi dau seama Realitatea TV al carui patron nici nu mai stiu cine e, e pro Basescu B1 la fel pro Basescu, TVR-ul se da si el precum bate vantul ca vorba aia sunt bugetari si banii le vin de la noi toti, Pro TV-ul mi se pare a fi tot un fel de TVR desi nu e prea mult cu politica, dar cam fiecare regim le sterge datoriile. Din toata nesimtirea lor cu aceste actiuni de suspendare, referendum, orgolii, batalia crancena pentru ciolan nu sufera decat omul de rand care in mare majoritate e batut in cap, chiar daca realizeaza ce lucruri i se intampla, sta spectator. Eu ca sa imi dau seama care e adevarul trebuie sa urmaresc mai toate posturile TV si pe urma sa discern. Euro va mai creste mult si bine. Chiar am vazut la Realitatea TV pe Ponta cand a fost intrebat ce parere are de aceasta crestere alarmanta la monedei EURO fata de leu, raspunsul lui a fost unul prin semne, adica strangea din buze si dadea din umeri. Eu l-am interpretat ca un fel de a spune “Mi se rupe !” . Dragi romani si noua ni s-a rupt destul, haideti sa luam atitudine, eu cred ca totul are o limita. Sunt dispus sa ies la protest in Piata Universitatii…mana sus care mai e dispus!
ProTV-ul cred ca e cam singurul post oarecum “independent” … Celelalte cam toate sunt politizate …
nici ei nu sunt independenti… dar au experienta mult prea mare si stiu ce au de facut!
4.51 si inca e in crestere …