Curiozităţi topografice

Deunăzi, am primit un email de la un internaut anonim, paradoxal(!), semnat… “un turist“(!) care-mi sugera, între multe altele, să caut pe un anume site “nişte curiozităţi topografice, extraordinare, întâlnite în judeţul Caraş Severin“. M-am conformat şi, într-adevar aşa a fost. Era vorba de un articol, în care autorul (Tomi Tohăneanu) descria, în amănunt şi cu multă culoare, topografia a doua sătuce, din rândul celor 40 existente în perimetrul comunei Cornereva. Două (încă existente, zic eu) în extremitatea estică a Caraş-Severinului, mai exact, în arealul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, la interferenţa dintre Depresiunea Almajului şi cea a Mehadiei-Domasnea!
Trebuie s-o spun că locurile acestea-mi sunt foarte bine cunoscute din trecutul activităţii mele profesionale, Caraşul fiind atunci, unul din judeţele ţării des cutreierat. Dar, recunosc, niciodată însa acolo, în cele două sătuce… cocoţate pe un abrupt submontan!

Ca să ajungi totuşi la Inelet şi Scărişoara (numele pare a fi destinat!), trebuie să urci pe mai multe scări de lemn “prinse temeinic în stâncă“, aşa cum preciza semnatarul articolului amintit, care în totalitatea lor (adică a scărilor) se apropie de… 100m! Ajunşi la finalul… ineditei ascensiuni, constaţi că “în cele două aşezări se trăieşte ca în stravechime“, drumurile (cărările) lor nefiind niciodată străbătute de vreo maşină sau de un alt vehicul! În acel loc, la cca 1000 m înălţime, timpul se scurge monoton, stereotip, total diferit de restul aşezărilor umane.

Locuitorii? Cel mult câteva zeci care, în exclusivitate, se ocupă cu muncile agricole şi creşterea animalelor.
Ca să ajungă bunăoară, la şcoală, învăţătorul trebuie să facă zilnic, pe orice vreme, asemenea ascensiuni! La fel ca şi poliţistul, preotul şi poştaşul! Cine nu doreşte, trebuie să parcurgă pe o rută ocolioare de cca 10 km. Această potecă este, din câte ne spune dl Tohăneanu, este folosită mai ales pentru transportarea cu calul a obiectelor mai grele sau voluminoase.
Energia electrică se produce aici (recte, în cele două sate) pe plan local, cu ajutorul panourilor solare!

Revenind la acele scări de acces, datate de prin anii 1970, de pe care se spune că nu-i prea bine să priveşti în jos, am mai aflat că, excepţie facând iarna, ele (scările) sunt folosite, inclusiv, şi de femeile însărcinate! În iernile mai grele, cele două sate nu prea mai au legături terestre cu localităţile oarecum învecinate (mai jos) .
La Inelet, spre exemplu, sunt locuitori care nu şi-au mai părăsit sătucul de peste un deceniu! Se spune în popor că, atât la Inelet cât şi la Scărişoara, oamenii sunt mai aproape de D-zeu şi… mai departe de zbuciumul cotidian din celelalte aşezări. Nu se ştie deocamdată precis, de când datează ele în istoria vremurilor şi melegurilor cuprinse în măreţia şi pitorescul Munţilor Cernei. Doar, cum am aflat din sursa amintită mai sus, istoricul roman ANNAEUS Florus (70-145 e.n.) spunea că “dacii vieţuiesc nedezlipiţi de munţii lor“!…

Autor: Marc Ciubotaru – (Guest Post)