Contează cu cine votezi? Se pare că …nu.
Contează cu cine votezi? Se pare că …nu.
O vreme bună, credeam că votul nostru contează. Cel puţin în teorie, într-o democraţie aşa ar trebui să fie.
Pe urmă, am constatat cu amărăciunea că, indiferent de votul pe care l-am dat – la fel ca majoritatea oamenilor din această ţară, n-am trăit semnificativ mai bine şi nici n-am văzut schimbări majore în bine. Cetăţenii au fost şi se pare că au rămas, fraierii care trebuie să muncească din greu şi să plătească taxe şi impozite uriaşe, pentru ca o mână de oameni cu pretenţii de “conducători”, să o ducă bine.
Până şi în cazul soluţiilor pentru care am optat până în acest moment, timpul a demonstrat că nu au fost cele care ar fi trebuit să fie. Iar ca exemplu, amintesc doar două nume: Emil Constantinescu şi Klaus Iohannis. Iar aceste două cazuri sunt doar “vârful aisbergului”, respectiv “situaţiile” care “se văd”, pentru că, la fel ca în cazul unui aisberg, sunt vizibile pentru că sunt la suprafaţă. Însă partea cea mai voluminoasă a unui aisberg se află sub apă! Iar pe aia n-o vedem … Aşa este şi în politică!
Ia uite, cu câtă … sinceritate ne povesteşte cucoana asta, despre ce înseamnă campanie electorală şi ce înţeleg politicienii din “exprimarea voinţei poporului”.
Deci, da … poate să câştige Gabriela Firea alegerile pentru primăria Bucureştiului, chiar nu are nici o importanţă. De fapt, până la urmă, mă întreb dacă alegerile astea, au vreun rost? Ne mai pierdem timpul să mergem la secţie să votăm? Pentru ce?
5 comentarii la “Contează cu cine votezi? Se pare că …nu.”
Corect. Bine punctat.
Am vazut un moment de sinceritate iesit din comun pentru un politician, si aici ma refer la Udrea.
Dar acest adevar il stim si noi de cativa ani incoace. Se rotesc oile in turma, se pare ca asta e scopul politicii la noi in Romania.
Firea e doar un pion al PSD, o ciuperca otravitoare iesita dupa ploaie, o sa vedeti de ce e in stare, si cum o sa intre dupa gratii in cativa ani.
Las-o moartă, Dane… „Democrația” asta „populară” e numai bună pentru doamne ca Firea. Nu-i înțeleg pe bucureșteni: mama ei de treabă, chiar trebuie să aleagă o „madamă”ca asta?
Dacă, cucoana Firea ar fi la fel de sinceră, sunt convins că ar spune exact acelaşi lucru pe care-l spune şi cucoana Udrea … Şi-atunci?
Am doi copii și niciodată nu au fost să voteze. În cele din urmă m-au convins atât pe mine cât și pe maică-sa să nu mai votăm, indiferent că sunt locale, parlamentare sau prezidențiale. Motivul lor sună cam așa :-„tată te duci să votezi ca să-ți alegi hoțul dintre atâția hoți”?! În concluzie noi nu scăpăm de acești nenorociți de politicieni decât cu o „dictatură a democrației” ca în orașul/stat Singapore. Am fost în Singapore în 1970 și orașul arăta ca o cocină de porci. Tot orașul era un bazar imens plin de chinezi, indieni, malaezieni. Premierul de naționalitate chinez care a instaurat „dictatura democratică” în Singapore cu legi adevărate inclusiv pedeapsa cu moartea, a reușit ca în ziua de azi orașul/stat Singapore să devină perla de Sud Est ,iar unul din 5 singaporezi e milionar. Șomajul a ajuns la 1,5%.Nu mai vorbesc de curățenie, respect, civilizație.
Dragos, ne-ar trebui si noua un premier ca cel din Singapore.