Consiliul Local și spiritul Legii administrației publice locale – Gârnic

Niște rânduri desuete…

Francisc Bouda: “Mi-am „răscolit” hard-discul și ce să vezi (?), am dat de rândurile de mai jos. Fiindcă tot e campanie electorală, te rog să le faci publice, Dane. Sunt vechi, dar sunt actuale…

Inaugurare sediu primarie Garnic 1 Consiliul Local și spiritul Legii administrației publice locale   Gârnic

Consiliul Local și spiritul Legii administrației publice locale…

Trăiesc în România fiindcă aici m-am născut. Deci aici e locul meu, cu tot ce presupune asta: masă, casă, familie, viață… De multe ori, de foarte multe ori, mai ales după acel decembrie sângeros, nu prea îmi place că a fost să fie așa… Dar nu mi-a fost dat să aleg… Aici mi-a fost să fiu… Și, accept… Dar nu pot accepta a fi de acord cu mârlănia, minciuna, lașitatea și toate celelalte rele pe care Pandora le-a „răsturnat” din celebra ei cutie peste omenire… Prin urmare, azi mă opresc asupra subiectului din titlu: Consiliul Local.

Mergeți în orice moment al zilei pe stradă și întrebați trecătorii: „Ce ne lipsește nouă, aici în România, pentru a ne fi bine?”. Mulți o să răspundă că avem nevoie de o altă clasă politică (le dau dreptate), la fel de mulți, poate, o să spună că avem nevoie de legi mai bune (le dau și acestora dreptate). Cred însă că foarte puțini dintre ei vor zice că e nevoie de respectul față de lege, așa cum e ea (acestora le dau dreptate deplină). Că e bună, că e rea, orice lege trebuie respectată de toți chiar dacă întotdeauna ea va fi bună pentru unii și rea pentru ceilalți…

Și acum, la subiect:
Consiliul Local, în orice comunitate, este cel „chemat” să hotărască viitorul respectivei comunități. Se întrunește de regulă o dată pe lună, la convocarea primarului, pentru a dezbate și a decide calea de urmat a comunității pe care o reprezintă (art. 39 alin. 1). Nedumerire: cine l-a oprit pe primarul nostru să convoace ordinar Consiliul Local, de a fost „nevoit” să convoace aproape tot timpul „de îndată” acest consiliu?…

Evident că nimeni nu poate opri întrunirea consiliului – numită extraordinară – dacă interesele comunității o cer și dacă o treime din membrii săi solicită întrunirea (art.39 alin.2). Iarăși nedumerire: cine l-a împiedicat pe același primar să convoace ședințe extraordinare ale C.L., atunci când interesele comunei impuneau asta?…
Dacă se întâmplă o catastrofă, gen cutremur, inundații, incendii și alte rele, se cheamă că e forță majoră și maximă urgență, prin urmare consiliul se întrunește de îndată, chiar și fără să fie convocat (art.39 alin.4). Și încă o dată nedumerire: nu au fost cutremure, nu au fost inundații, nu au fost catastrofe naturale, dar cu toate astea C.L. Gârnic s-a „întrunit de îndată” în mai mult de jumătate dintre „întruniri”!…

Iată deci de ce nu înțeleg faptul că la Gârnic acest consiliu se întrunește mai mult „de îndată” decât „ordinar”. Nici măcar „extraordinar”!… Pentru asta e nevoie de 3 zile și punerea la dispoziția consilierilor a anumitor informații. Prin urmare, e mai bună convocarea de îndată. Asigură numărul necesar de mâini ridicate pentru atingerea scopului…
LEGEA DESPRE CARE VORBESC PARE BUNĂ… Ne pasă, oare, de ea?…

Trăim în România… Aici ne-am născut… Ce blestem pe capul nostru!…

P.S. Stai pe pace băiete! De când ai scris aceste rânduri au trecut vreo patru ani. În tot acest răstimp consilierii locali au uitat (oare au știut vreodată?) ce înseamnă ședință ordinară… Păi, nu trăim într-o lume grăbită ce-și rezolvă problemele imediat? Ce te mai miri ca fraierul!…

Autor: Francisc Bouda – (Guest Post)

Inaugurare sediu primarie Garnic 2 Consiliul Local și spiritul Legii administrației publice locale   Gârnic

Categorie articol [ Guest Post, Politica ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

Un comentariu la “Consiliul Local și spiritul Legii administrației publice locale – Gârnic”

  • Francisc întâiul
    ... a scris la 4 decembrie 2016, 8:42   [#1]

    Eu beau bere și scriu. Marc Ciubotaru scrie și el. Dan ne popularizează „scrierile” pe propriul blog (ce n-are nicio legătură cu subiectele rândurilor noastre) și, din când în când, mai publică câte un articol…

    Uite cum te scot oaspeții din casă!

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?