Comentatorii sportivi, români
Comentatorii sportivi, români
Mă voi referi, în exclusivitate, la fenomenul sportiv. Un domeniu, ve-ţi zice, minor. Fără prea mare importanţă în ansamblul vieţii sociale. Părerea mea, dacă gândiţi aşa, este că greşiţi. În fine…
Pentru cei care iubesc sportul (totuşi, nu puţini la număr), comentatorul fenomenului are (sau trebuie să aibă) un rol deosebit. Este, de fapt, un mediator, un translator între o întrecere sportivă şi marea masă a celor care o urmăresc. Fie prin audio- vizual, fie prin presa scrisă (din păcate, tot mai redusă!).
Partea rea a problemei constă în faptul că, de la un timp, o parte (şi nu mică) a comentatorilor TV, fac din transmisiile lor un fel de ghiveci mediatic! Ei nu transmit, în bună parte, despre ce se întâmplă pe terenul de fotbal, handbal sau alta disciplina sportiva-ci, pur şi simplu, turuie ! Turuie, fără punct şi virgulă, despre tot şi despre toate, numai despre ce se-ntâmplă pe suprafaţa de joc, nu. Sau mai puţin.
Subiectul predilect (la modă!): vânzarea jucătorilor. Cum apare un jucător nou sau mai de valoare (oare?), gata, au … “materie primă”! Ascultându-i, ai impresia că te afli la o tarabă sau la o licitaţie! Orice eventual zvon de transfer, iubiţii noştri comentatori îl transformă imediat în principal subiect al transmisei (vezi, spre exemplu, cazul Valceanu de le Steaua). Orice vânzare este, zic şi cred ei, un succes al fotbalului românesc! Chiar dacă “marfa”, adică jucătorul, odată plecat (cum se spune “într-un campionat mai puternic”) lustruieşte acolo, banca de rezerve!
Puţini, foarte puţini sunt cei care infirmă această realitate. Alte sbiecte ar mai fi Mesi, Murinio, etc, etc, despre care respectivii comentatori… turuie timp de 90 minute! Chiar dacă pe teren disputa-i aprigă!
Nu trebuie omis nici limbajul unora. Pentru ei şutul e… “ŞIUT”, Braşovul este “BRAŞIOV”, jocul este “JIOC”, s.a.m.d.
Unii, mai … cu moţ, imită (până ce li se tăie respiraţia!) comentatorii sud-americani! Noi, ascultătorii sau telespectatorii ce facem?! Ne facem nervi. Mai ales când la această harababură mediatică contribuie nu de puţine ori şi cei din carele de transmisie cu nesfârşitele reluări de faze, tocmai când pe teren se înscriu şi golurile! Pur şi simplu, după o aşa transmisie îţi trebuie un sedativ!…
P.S. Am evitat orice comparaţie între comentatorii sportivi de astăzi şi cei ADEVĂRAŢI (din anii care au trecut..)
Autor: Marc Ciubotaru (Guest Post)
2 comentarii la “Comentatorii sportivi, români”
Aveţi dreptate domnule Ciubotaru. Personal, am găsit de foarte multă vreme antidotul: urmăresc orice meci de fotbal cu sonorul oprit…
@Francisc: Ce tare!