Colonia Dignidad

Colonia Dignidad Chile Colonia Dignidad

Colonia Dignidad – Chile

“Colonia Dignidad”, este o pagină de istorie de care ar trebui să le fie ruşine atât chilienilor care au avut vreo legătură cu regimul dictatorului Augusto Pinochet (Augusto José Ramón Pinochet Ugarte) cât şi diplomaţilor germani care au închis ochii la crimele şi torturile ce s-au întâmplat în Chile în perioada 1973-1990.

Augusto Pinochet general dictator Chile Colonia Dignidad

Ruşinea şi responsabilitatea cea mai mare însă le revine americanilor (în frunte cu președintele american Richard Nixon, secretarul de stat american Henry Kissinger şi CIA), datorită cărora, printr-o lovitură de stat, generalul dictator Augusto Pinochet a ajuns la putere în Chile, în anul 1973, prin înlăturarea președintelui ales în mod democratic Salvador Allende.
În Chile, au căzut victime represaliilor lui Pinochet peste 3.200 de oameni, alți 35.000 au fost torturați, iar peste 200.000 au luat calea exilului. Au fost sacrificate și simbolurile spirituale: la cinci zile după lovitura militară de stat din septembrie 1973, cel mai popular cântăreț chilian, Victor Jara, a fost împușcat pe Stadionul Național. La 23 septembrie a fost omorât poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel.

Colonia Dignidad a fost înfiinţată în 1961 de către predicatorul laic german Paul Schäfer Schneider, fost soldat al Wehrmacht-ului, care a fugit din Germania după cel de-al doilea Război Mondial şi care fusese condamnat pentru abuzuri asupra copiilor.

Paul Schafer Schneider Colonia Dignidad

În colonia extrem de bine securizată din Chile, de-a lungul a mai bine de 30 de ani, au fost ucişi şi torturaţi oameni care erau împotriva regimului dictatorial al lui Pinochet şi au fost violaţi peste 30000 de băieți.

chile colonia dignidad Colonia Dignidad

Filmul Colonia (2015) redă într-un mod cât se poate de fidel, ororile care, sub conducerea lui Paul Schäfer s-au petrecut în Colonia Dignidad în perioada anilor “70~”90. Vă recomand să-l vizionaţi.

Colonia 2015 Film Colonia Dignidad

Colonia (2015) TRAILER


Categorie articol [ Filme, Istorie ]
Tagged with: [ , , , , ]
Ţi-a plăcut acest articol ? Atunci votează-l, aici:
   

4 comentarii la “Colonia Dignidad”

  • doru
    ... a scris la 21 iunie 2016, 12:55   [#1]

    Deseara ma uit la el . Ms

  • ... a scris la 21 iunie 2016, 14:53   [#2]

    Vizionare plăcută :)

  • ... a scris la 22 iunie 2016, 13:44   [#3]

    NU AM REZISTAT SA MA UIT LA EL.
    iN SCHIMB, AM VAZUT “NO”, despre detronarea lui Pinochet de la conducere, în urma unor acțiuni mass-media

  • ... a scris la 22 iunie 2016, 15:32   [#4]

    De ce n-ai rezistat să te uiţi la film? Nu ţi-a plăcut, sau …?
    Am văzut şi eu “No”, mdar … se putea şi mai bine, aşa nici film nu prea e şi nici pretenţii de documentar nu poate avea.

Adaugă un comentariu

:) :d :)) =)) :| :( :(( #-o :-? :-w /:) :o :-j :peace: :x :-bd :-q :yes: :no: arata toate iconitele »

Anti-Spam: Ce culoare are iarba?